Celebra trupă argentiniană Narcotango revine în România
0Trupa argentiniană Narcotango revine în România, pe 6 decembrie, pentru a susţine un concert special de sărbători. Admiratorii genului tango se vor putea bucura de un repertoriu mixt, compus din cele mai cunoscute melodii ale argentinienilor, dar şi de piese din cel mai recent material discografic, totul în cadrul show-ului care va avea loc la Cinema Patria, începând cu ora 19:00.
Băieţii de la Narcotango au înregistrat un real succes în prima parte a turneului european desfăşurat în lunile august şi septembrie ale acestui an şi au decis să îşi continue seria de spectacole pe parcursul lunilor noimebrie şi decembrie. Aşadar, trupa argentiniană va ajunge şi în România, în Braşov, în cadrul „Festivalului de Jazz“, dar şi la cinematograful Patria din Bucureşti, pe data de 6 decembrie.
Biletele pentru concentul de la Cinema Patria au fost deja puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete a cinematografului Patria, Librăria Eminescu şi online prin vreaubilet.ro şi eventim.ro.
Trupa Narcotango a fost fondată în 2003, la iniţiativa compozitorului şi producătorului Carlos Libedinskyin, când, după o perioadă în care experimentase mai multe genuri muzicale, a început să ia lecţii de tango. De la înfiinţare şi până în prezent, grupul muzical a susţinut peste 30 de turnee internaţionale în America şi Europa. De asemenea, trupa a fost nominalizată în 2009 şi în 2010 la premiile Latin Grammy, pentru Cel mai bun album de tango, a primit Premiul Gardel în 2009 pentru Best CD Electronic Tango şi a lansat patru CD-uri de studio: „Narcotango“ (2003), „Narcotango 2” (2006), „Limanueva“ (2010) şi „Cuenco“ (2013).
În 2003, Narcotango a lansat primul CD, „Narcotango“, iar stilul original care a reuşit să lanseze o expresie contemporană a tango-ului a făcut din acest CD un adevărat succes. Drept dovadă, muzica argentinienilor a devenit parte din coloana sonoră a filmului urban contemporan, „Electro Tango“.