Ce a pregătit TVR pentru ultima semifinală Eurovision România: concurenţii vor urca pe scena unde a strălucit George Enescu acum 90 de ani
0Show-ul care va avea loc duminică în Sighişoara este ultimul înainte de mare finală Eurovision România 2018, iar concurenţii vor cânta pe scena unde, în urmă cu 90 de ani, strălucea marele George Enescu.
Duminică vor fi aleşi ultimii finalişti Eurovision România 2018, în cadrul unui show ce va avea loc în sala de spectacole „Mihai Eminescu“ din Sighişoara şi care va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, de la ora 21.00.
Organizatorii Selecţiei Naţionale promit un spectacol de lumini şi grafică într-un spaţiu inedit, pe scena unde, în urmă cu aproape nouă decenii, George Enescu susţinea un concert memorabil.
Spectacolul va fi deschis de Ordinul Paladinilor de Terra Medies, cavaleri şi domniţe ai cetăţii ce vor recrea atmosfera medievală, iar Direcţia 5 va susţine un recital extraordinar.
Pe o scenă amplasată în Piaţa Cetăţii Sighişoara, Direcţia 5 va interpreta hituri precum „Dacă ai şti“, „Povestea noastră“, „Şi ce dacă“, „Tot ce vrei“ şi „O fată ca ea“. Alina Crişan, invitat special în cadrul recitalului, va cânta mai multe piese care au scris istorie în muzica românească.
În decorul încărcat de istorie al cetăţii medievale, vor concura Save („All We Need“), Tomher Cohen („Baby You’re The Only One“), Sergiu Bolota („Every Little Thing“), Dora Gaitanovici („Fără Tine“), Teodora Dinu („Fly“), The Humans („Goodbye“), Iliana („I Won’t Lie“), Evermorph („Live Your Life“), Alexandru Ungureanu („Sail With Me“), Manuel Chivari („Somebody To Love“), Maria Suciu („Sweet Nothing“) şi Denisa Trofin („Tears“).
Dintre aceştia doar trei vor fi calificaţi în finala Eurovision România 2018, alături de câştigătorii primelor patru show-uri. Pe 25 februarie, în ultimul act, care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.
Până acum, finaliştii sunt Alexia & Matei, Eduard Santha şi Echoes (aleşi la Focşani), Jukebox şi Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu (aleşi la Timişoara), Erminio Sinni & Titziana Camelin, Xandra şi Vyros (aleşi la Craiova), Claudia Andas, Tiri şi Feli (aleşi la Salina Turda).
Citeşte şi:
Finalişti Eurovision România 2018: doi italieni au câştigat semifinala din Craiova VIDEO
Finalişti Eurovision România 2018: Feli s-a calificat de pe ultimul loc. Cine a câştigat penultima semifinlă VIDEO