Cătălina Ponor va prezenta punctajul României la Eurovision 2021
0Cătălina Ponor, fost gimanstă, va prezenta punctajul acordat de juriul României la concursul Eurovision 2021. Concursul va debutra pe 18 mai, cu prima semifinală, la Rotterdam, unde va participa şi cântăreaţa Roxen, reprezentanta ţării.
A doua semifinală e programată pentru 20 mai, iar finala, pentru 22 mai. Fiecare dintre concurenţi va primi un punctaj adunat din notele juriului şi cele acordate de fani.
„Este o mare bucurie să susţin Romania din această postură inedită. Ştiu foarte bine ce înseamnă să îţi reprezinţi ţara într-o competiţie şi emoţiile pe care le trăieşti în acele momente. Sunt alături de Roxen, alături de România la Eurovision”, a transmis fosta campioană într-un comunicat remis News.ro.