Brian Johnson de la AC/DC s-a întors pe scenă cântând alături de Robert Plant de la Led Zeppelin şi Paul Rodgers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Rodgers şi-a surprins fanii când în timpul concertului de duminică, care a avut loc în Oxford, i-a chemat pe scenă pe Brian Johnson şi Robert Plant, legendele AC/DC respectiv Led Zeppelin, relatează Planet Rock

Sprijiniţi de trupa lui Paul, cei trei au cântat în faţa a aproximativ 1.800 de oameni melodia din 1959 a lui Barrett Strong – Money (That’s What I want). Pe lângă vocea sa de neconfundat, în timpul reprezentaţiei Robert s-a folosit şi de o muzicuţă, ca semn de mulţumire pentru tunetul de aplauze al celor din public.

La finalul spectacolului, Brian şi Robert s-au semnat pe un set de tobe şi pe două albume, care vor fi puse la licitaţie de către o organizaţie pentru protecţia animalelor.

Fanii trupei AC/DC speră acum ca reprezentaţia live al lui Brian să fie prima din întoarcerea lui pe scenă după o pauză îndelungată. Acesta din urmă a fost forţat de către doctori să renunţe în a mai merge în turnee cu trupa, deoarece îşi pune sănătatea în pericol şi riscă să surzească permanent. Brian spunea despre vestea medicilor că a fost „cel mai întunecat moment al vieţii mele profesionale”.

Totuşi, două luni mai târziu, artistul s-a întâlnit cu Stephen Ambrose, un inventator de la Asius Technologies, care dezvoltă un nou dispozitiv de băgat în ureche, ce l-ar putea ajuta pe Brian să se întoarcă pe scenă fără riscuri.

Acesta declara că respectivul dispozitiv funcţionează şi că „am fost foarte surprins că sunt în stare să aud din nou muzica, aşa cum n-am mai auzit-o de ani buni. Abia aştept să fie miniaturizat astfel încât să-l pot folosi în toate situaţiile, de la o conversaţie normală, la mersul într-un restaurant zgomotos şi apoi a cânta live pe o scenă”.

Cum dispozitivul încă este în stadiul de dezvoltare, fanii prezenţi la concert au declarat că nu sunt siguri dacă Brian s-a folosit sau nu de tehnologie în concertul de duminică.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite