Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alexandra Căpitănescu a reacționat spumos pe Facebook după ce obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde a acumulat 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră într-o finală a celebrei competiții.

„Noi am făcut asta! Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă pentru seară asta! Să zguduim lumea!”, a scris artista, duminică, pe Facebook.

Alexandra Căpitănescu a postat și un clip în care face aluzie la surpriza de care au avut parte cei care n-o vedeau atât de sus.

„Dumnezeule, ești atât de frumoasă! Câți ani ai? România în top 3, în finala Eurovision?! Asta e de-a dreptul nebunesc! Oh, Dumnezeule...”.

Alexandra și echipa sa. FOTO FB Alexandra Căpitănescu
Alexandra și echipa sa. FOTO FB Alexandra Căpitănescu

Finala Eurovision 2026, organizată la Viena, a fost marcată de o competiție strânsă, un interes public ridicat și o prezență puternică a țărilor din Europa Centrală și de Est.

Amintim că Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă cu numărul 24 și a încheiat competiția pe locul al treilea. Dacă juriile au tratat piesa României cu reținere, publicul european a votat masiv pentru Alexandra Căpitănescu, ea obținând 232 de puncte la televot și un total 296, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii, iar acest val de susținere a ridicat România până pe podiumul competiției.

Cea mai mare surpriză neplăcută a venit din Republica Moldova, țară de la care publicul din România se aștepta la un sprijin consistent. Cele doar 3 puncte acordate de juriul moldovean au provocat reacții intense, inclusiv peste Prut, unde mulți spun că decizia nu reflectă votul publicului.

Trofeul a fost câștigat de Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, interpretată de artista Dara.

Pe locul al doilea s‑a clasat reprezentantul Israelului, care a beneficiat din nou de un televot masiv, în ciuda protestelor și controverselor internaționale.

image

Pentru România, rezultatul este unul istoric: Alexandra Căpitănescu a acumulat, în total 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră în finala Eurovision.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite