VIDEO Zmeura de Aur 2014: lista nominalizărilor pentru cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comedia
despre patru prieteni din copilărie care se reîntâlnesc în viaţa
adultă (Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock şi David Spade) a
reuşit contraperformanţa de a fi nominalizată la opt categorii
diferite
Comedia despre patru prieteni din copilărie care se reîntâlnesc în viaţa adultă (Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock şi David Spade) a reuşit contraperformanţa de a fi nominalizată la opt categorii diferite

Comedia „Oameni mari şi fără minte 2/Grown Ups 2“, cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur, trofeul care „recompensează“ cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

Comedia despre patru prieteni din copilărie care se reîntâlnesc în viaţa adultă (Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock şi David Spade) a reuşit contraperformanţa de a fi nominalizată la opt categorii diferite, printre care Cel mai prost film, Cel mai prost scenariu, Cel mai prost actor în rol principal (Adam Sandler), Cel mai prost actor în rol secundar (Taylor Lautner), Cea mai proastă actriţă (Salma Hayek) şi Cel mai prost regizor (Dennis Dugan).

Filmul a obţinut încasări de 247 de milioane de dolari pe plan mondial, însă a fost pur şi simplu desfiinţată de criticii de specialitate, informează bbc.co.uk. Continuarea acelui film a fost unul dintre lungmetrajele cu cele mai proaste recenzii din 2013, obţinând un scor mediu de doar 19 puncte, potrivit agregatorului de recenzii online Metacritic.

Adam Sandler nu este străin de premiile Zmeura de Aur, distincţii lansate în 1980 ca o contraofensivă la sezonul premiilor de la Hollywood. Sandler a câştigat anul trecut trofeul pentru Cel mai prost actor, pentru rolul din filmul „That’s My Boy“, dar şi pentru comedia „Jack and Jill“, din 2011, în care Adam Sandler a interpetat atât rolul masculin principal, cât şi rolul feminin principal. La acel moment, Adam Sandler a intrat în istoria galei odată cu cele zece nominalizări, el câştigând titlul pentru cel mai prost actor, dar şi pentru cea mai proastă actriţă.

Celelalte lungmetraje nominalizate la categoria Cel mai prost film al anului sunt „The Lone Ranger“, „After Earth“, „A Madea Christmas“ şi „Movie 43“. Filmele „After Earth“, „A Madea Christmas“ şi „Movie 43“ au primit fiecare şase nominalizări, scrie şi Mediafax.

În acest an, cineastul Tyler Perry a fost nominalizat la categoria Cea mai proastă actriţă pentru rolul din „A Madea Christmas“. El va concura în această categorie cu actriţele Noomi Rapace („Dead Man Down“ şi „Passion“), Selena Gomez („Getaway“), Lindsay Lohan („Inappropriate comedy“ şi „The Canyons“), Naomi Watts („Movie 43“ şi „Diana“), Halle Berry („Movie 43“ şi „The Call“), Jennifer Lopez („Parker“), Gemma Arterton („Runner Runner“ şi „Hansel and Gretel: Witch Hunters“), Jurnee Smollett-Bell („Temptation“), Michelle Pfeiffer („The Family“), Saoire Ronan („The Host“) şi Jennifer Hudson („Winnie Mandela“).

Adam Sandler va concura la categoria Cel mai prost actor cu Keanu Reeves („47 Ronin“), Jaden Smith („After Earth“), Arnold Schwarzenegger („Escape Plan“ şi „The Last Stand“), Sylvester Stallone („Grudge Match“, „Bullet to the Head“ şi „Escape Plan“), Robert DeNiro („Grudge Match“, „The Big Wedding“ şi „The Family“), Jason Statham („Homefront“ şi „Parker“), Adrien Brody („Inappropriate comedy“), Ashton Kutcher („Jobs“), Liam Hemsworth („Paranoia“ şi „Love and Honor“), Vince Vaughn („The Internship“ şi „Delivery Man“), Owen Wilson („The Internship“ şi „Free Birds“), Johnny Depp („The Lone Ranger“) şi Ben Stiller („The Secret Life of Walter Mitty“).

Premiile Zmeura de Aur, care valorează fiecare doar câţiva dolari şi au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită, au fost create în 1980, la iniţiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca un „antidot“ la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an, în luna februarie, cu gala Oscar.

Cea de-a 34-a gală a premiilor Zmeura de Aur va avea loc cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar, pe 1 martie. Câştigătorii acestor premii vor fi aleşi în urma voturilor exprimate de cei 650 de membri ai Fundaţiei Zmeura de Aur.

Printre premianţii Zmeura de Aur de la ediţiile precedente se numără Sandra Bullock, care a primit titlul de cea mai proastă actriţă în 2010, pentru „All About Steve“, în acelaşi weeekend în care a luat Premiul Oscarul pentru „Povestea unui campion/The Blind Side“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite