VIDEO Muzicieni români colaborează cu Moby pentru un film american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

		    Raul Kusak FOTO: Facebook
Raul Kusak FOTO: Facebook

O melodie compusă de pianistul român Raul Kusak va fi reorchestrată de Moby și va constitui tema principală a filmului „The Necessary Death of Charlie Contryman“, din distribuția căruia fac parte Shia LaBeouf, Evan Rachel Wood, Mads Mikkelsen şi Melissa Leo, potrivit filmreporter.ro.

Puţine sunt proiectele cărora le surâde norocul la fiecare pas. După prima lor ieşire în public, în mai, pianistul Raul Kusak şi violoncelistul Adrian Naidin, alături de Eugen Amarandei la contrabas şi Gabriel Bălaşa la percuţie, şi-au făcut adepţi, au ajuns într-un film, mai apoi la discuţii cu Moby şi în curând la un festival. E atât de proaspătă formula, încât nu are nici măcar un nume. Proiectul cvartetului (şi viitorul album) are, în schimb, unul -  „Cântice’n Cerc“, iar vestea i se duce ca vântul printre iubitorii de jazz.


Miezul tradiţional e explorat şi îmbogăţit cu atâta suflet şi ingeniozitate, încât concertul de pe 6 iulie, de la Green Hours, s-a lăsat cu bisuri. Muzica lor va figura pe coloana sonoră a filmului „The Necessary Death of Charlie Contryman“, în regia lui Fredrik Bond, coloană de care se va îngriji, pentru prima dată, Moby. Filmările s-au încheiat la finalul lunii iunie, la Studiourile MediaPro.


Să spui că „s-a legat totul foarte natural“ e banal în muzică, film şi orice alt proiect în care oameni talentaţi ajung să lucreze împreună. Însă Raul Kusak şi Adrian Naidin au fost chemaţi la discuţii din două surse diferite, în aceeaşi zi şi la aproximativ aceeaşi oră, de producătorii lui „The Necessary Death of Charlie Contryman“. Pe Adrian Naidin l-a recomandat Ion Caramitru, care are un rol în film. Cel care a filmat ulterior proba – o improvizaţie – a insistat ca regizorul filmului să vină să-i vadă pe cei doi live.
 

„Melodia i-a plăcut foarte tare lui Moby“

Două melodii vor apărea în povestea de dragoste cu Shia LaBeouf, Evan Rachel Wood, Mads Mikkelsen şi Melissa Leo în distribuţie: una compusă de Raul Kusak va servi drept temă a filmului şi va fi reorchestrată de Moby împreună cu artistul român, iar o alta este cântată de muzicieni într-una din scenele-cheie.

naidin

Despre piesa lui Kusak, Adrian Naidin (foto) spune că e „genul la care îţi dau lacrimile şi pentru care iei premii în muzică“. „Deocamdată avem doar pian şi violoncel, dar piesa va fi dezvoltată pentru orchestră. Coloana sonoră va fi făcută de Moby, am discutat cu el pe webcam de la hotel, împreună cu regizorul. I-a plăcut foarte tare şi va încerca să reorchestreze melodia asta în variantele care-i vor plăcea lui, iar noi o să colaborăm cu el“, explică Raul Kusak pentru filmreporter.ro.

Cealaltă a fost compusă „de nevoie“, însă e atât de inspirată, încât va fi, cu siguranţă, unul dintre hiturile cvartetului. „La început au vrut să ia «Nu-i lumină nicări», dar n-au înţeles ce înseamnă folclor şi cum e aia cu autor necunoscut, că dacă vine cineva să-i dea în judecată? Şi ca să-i liniştesc, că am văzut că se încinseseră şi erau stresaţi că nu găseau o soluţie, le-am zis:«Ştiţi ce? Mai bine vă compun eu ceva»“, povesteşte Naidin.


A făcut trei variante la „Pân’ la rai“ şi producătorilor le-a plăcut cea lăutărească, aşa că au filmat-o şi înregistrat-o, împreună cu actorii. „Cu Shia LaBeouf am stat de vorbă într-o seară. Mi se pare un om aşa de fain, aşa de echilibrat. El tăcea tot timpul după ce filma, stătea singur. Şi nu-mi place mie să deranjez, dar a venit el la mine şi mi-a zis „You play fucking well“, râde violoncelistul.

Atât de mult i-a plăcut producătorului Albert Berger („Little Miss Sunshine“, „Little Children“) muzica lor, încât le-a cerut mai multe piese înregistrate, ca să le trimită altor colegi de breaslă. „Intrăm în studio săptămâna viitoare să facem mici părţi din muzica pentru alte filme americane. Ei ne-au spus ce vor, noi le trimitem“, explică Adrian Naidin.


Background-urile celor doi muzicieni sunt oarecum comune. Amândoi au absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, cântă de ani buni şi sunt recunoscuţi pentru virtuozitatea lor – Naidin e membru al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, iar Kusak e un nume influent pe scena jazz.


Eugen Amarandei vine de la Iaşi şi a cântat la saxofon înainte de trece la contrabas, iar Gabriel Bălaşa are studii de pictură, a avut câteva expoziţii şi a cântat în trupa Truverii. Trecând prin genuri şi partituri diferite, de la clasic şi tradiţional la modern, artiştii se simt confortabil în orice zonă, iar experimentele lor au această lejeritate. În toamnă, cvartetul va înregistra primul album, „Cântice’n Cerc“; între timp, însă, cei patru pot fi ascultaţi la festivalul Freedom Jazz din Vama Veche.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite