„Tipografic Majuscul“, de Radu Jude,  între lungmetrajele eligibile pentru nominalizare la European Film Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:
:erban Lazarovici FOTO Silviu Ghetie
:erban Lazarovici FOTO Silviu Ghetie

„Tipografic Majuscul“, de Radu Jude, şi „Servants“, de Ivan Ostrochovský, coproducţie cu participare românescă, se numără între primele 32 de lungmetraje eligibile pentru nominalizare la European Film Awards 2020.

Din cauza pandemiei şi a restricţiilor legate de aceasta, Academia Europeană de Film şi EFA Productions au decis să anunţe producţiile eligibile pentru nominalizare în două părţi. A doua parte de titluri va fi anunţată în luna septembrie.

Vor fi incluse şi filmele care ar fi avut premiera până pe 31 mai 2020, fie într-un festival, fie în cinematografe, dar care nu au mai fost lansate din cauza crizei sanitare, cu o condiţie - ele trebuie să fie prezentate online sau în cinema înainte de finalul lunii noiembrie 2020.

Producţiile anunţate în cele două părţi vor face parte din EFA Feature Film Selection, listă recomandată pentru selectarea nominalizărilor, potrivit news.ro. 

Filmele au fost alese de un comitet format din Consiliul de conducere al EFA şi de experţi invitaţi.

În următoarele săptămâni, cei peste 3.800 de membri ai Academiei vor viziona filmele selectate şi vor vota nominalizările pentru categoriile: film european, regizor european, actor european, actriţă europeană şi scenariu.

Nominalizările vor fi anunţate pe 7 noiembrie, la Festivalul Filmului European de la Sevilia. 

Un juriu format din opt membri va decide câştigătorii categoriilor: imagine, montaj, scenografie, costume, machiaj/coafură, coloana sonoră, sunet şi efecte vizuale.

Cea de-a 33-a gala de decernare a premiilor Academiei Europene de Film va avea loc pe 12 decembrie, la Reykjavik.

Între primele titluri selectate se numără producţii din ţări ca Spania, Italia, Germania, Bulgaria, Polonia, Franţa şi Marea Britanie.

„Tipografic Majuscul“, al şaptelea lungmetraj regizat de Radu Jude, a avut premiera internaţională pe 22 februarie, la Berlinală. 

Filmul prezintă un caz de răzvrătire faţă de regimul comunist de la începutul anilor 1980, din Botoşani. Intercalat, zeci de minute de imagini din Arhiva Televiziunii Române. Fragmente din varietăţile vremii, din reportaje, din vizitele lui Nicolae Ceauşescu, imagini cu „şoimi”, „pionieri” şi gospodari din Bucureşti, gata să renunţe şi la ultima fărâmă de confort pentru a spijini economia ţării.

Lungmetrajul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă. Din distribuţie fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu şi Gabriel Spahiu.

„Servants“ este o producţie Slovacia, România, Cehia, Irlanda, scrisă de Rebecca Lenkiewicz, Marek Leščák şi Ivan Ostrochovský. Din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Martin Sulík şi Milan Mikulcík.

Acţiunea este plasată în 1980. În centrul poveştii stau doi elevi la un seminar teologic din Cehoslovacia care trebuie să decidă dacă vor alege un mod mai simplu de a colabora sau dacă vor deveni subiect al supravegherii Securităţii.

Între filmele desemnate eligibile se numără „Corpus Christi“ (Polonia, Franţa), de Jan Komasa, „Madre“ (Spania, Franţa), de Rodrigo Sorogoyen, „The Personal History of David Copperfield” (Marea Britanie, SUA), de Armando Iannucci, şi „Vitalina Varela” (Portugalia), de Pedro Costa.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite