Leonardo DiCaprio va intra în pielea lui „Rasputin“, într-un nou film

0
0
Leonardo DiCaprio poate fi văzut în cinematografele din România în rolul „Marelui Gatsby“ FOTO Reuters
Leonardo DiCaprio poate fi văzut în cinematografele din România în rolul „Marelui Gatsby“ FOTO Reuters

Leonardo DiCaprio va juca rolul misticului rus Grigori Rasputin în cel mai nou film biografic produs la studiourile Warner Bros.

Potrivit deadline.com, DiCaprio a fost atras de „Rasputin“ după ce a aflat că scenaristul Jason Dean Hall a inclus în desfăşurarea acţiunii şi în discuţiile dintre persoanje elemente atribuite celebrului mistic rus ce nu au fost prezentate, până în prezent, în alte filme despre „Călugărul nebun”.

Încă nu se ştie dacă scenariul va parcurge toată viaţa lui Rasputin, sau doar momentul în care a devenit confidentul dinastiei Romanov şi, mai ales, al Ţarului Nicolai al III-lea.

Această veste vine după ce DiCaprio a anunţat în ianuarie că va face o pauză „foarte foarte lungă“, ca urmare a interpretării consecutive a trei personaje grele în lungmetrajele „The Wolf of Wall Street“, „Django Dezlănţuit“ şi „Marele Gatsby“. 

Potrivit zvonurilor, producţia peliculei „Rasputin“ va începe după ce actorul va ieşi din această pauză. Deocamdată, nu s-a stabilit data la care vor începe filmările.

Mai multe - Filme

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite