Începe Festivalul de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Andrei Mateiu în "O lună în Thailanda", de Paul Negoescu
Actorul Andrei Mateiu în "O lună în Thailanda", de Paul Negoescu

În această seară, festivalul de pe insula Lido îşi întinde covorul roşu pentru a 69-a oară. România are un singur film în selecţie, „O lună în Thailanda”, şi pe Mihai Mălaimare Jr. în echipa celui mai aşteptat titlu din competiţie, „The Master”.

„Începând cu Cannes-ul şi Berlinul, nici un festival din ziua de azi nu este imun la nesănătoasa tendinţă bulimică de a acumula cât mai multe filme posibil”, comenta zilele trecute Alberto Barbera, noul director artistic al Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (29 august – 8 septembrie), pentru „Variety”, subliniind încă o dată motivele pentru care a tăiat unele secţiuni şi a redus numărul filmelor la 60, dintre care 50 în premieră mondială.

„Mi-am spus «gata»! Să ne întoarcem la a fi pretenţioşi şi selectivi, cu toate riscurile pe care le implică”, spune Barbera, care a avut pe mână selecţia Mostrei şi între 1998 şi 2001.

În această seară, tonul îl dă una dintre cele 20 de regizoare din selecţie, Mira Nair, cu „The Reluctant Fundamentalist”, drama unui tânăr pakistanez care caută succesul pe Wall-Street, dar se trezeşte prins între visul american, o criză a ostaticilor şi dorul de casă. Kiefer Sutherland, Kate Hudson şi Riz Ahmed îşi vor face apariţia pe covorul roşu, deschizându-le drumul celorlalte staruri aşteptate în zilele următoare la Veneţia: Ben Affleck, Javier Bardem, Rachel McAdams, Robert Redford, Spike Lee, Joaquin Pheonix, Philip Seymour Hoffman, Shia LaBeouf, Julie Christie, Zac Efron, Dennis Quaid sau Gerard Depardieu.

Debutul „O lună în Thailanda”

România are un singur film în festival, „O lună în Thailanda”, debutul tânărului regizor Paul Negoescu (multi-premiat pentru scurtmetrajele „Derby”, sau „Renovare”). Pelicula a fost inclusă în secţiunea paralelă Settimana Internazionale Della Critica Di Venezia şi va avea premiera mondială pe 3 septembrie.

„O lună în Thailanda” spune povestea unui tânăr care decide, în noaptea de Revelion, să se despartă de prietena sa şi să pornească în căutarea fostei iubite, prin mai multe cluburi bucureştene. Dar este ea oare marea lui dragoste, femeia alături de care vrea să îşi petreacă toată viaţa? Scenariul este semnat de Vlad Trandafir şi Paul Negoescu. În film joacă Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sînziana Nicola, Tudor Aron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuţ Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleţ, Ştefan Munteanu şi Simona Ghiţă.

O casă de producţie româno-elveţiană, Elefant Film, figurează în afara competiţiei cu un documentar de Amos Gitai, „Lullaby to My Father”, o poveste personală a renumitului cineast.  Iar Mihai Mălaimare Jr. e directorul de imagine a celui mai aşteptat film din cursa pentru Leul de Aur - plasat ca atare în topul celor mai mulţi dintre criticii care se îndreaptă spre Veneţia - „The Master”, în regia lui Paul Thomas Anderson, care va avea premiera pe 1 septembrie. Philip Seymour Hoffman şi Joaquin Pheonix sunt un intelectual carismatic şi un tip confuz şi fără ocupaţie care fondează o religie, în anii 50, intrigă ce a dus cu gândul la Scientologie.

În clasamentul filmelor pentru care se vor face cozi uriaşe la Veneţia urmează „To the Wonder”, al lui Terrence Malick, „Passion”, al lui Brian de Palma, „Something in the Air“ („Après mai“), în regia lui Olivier Assayas, drama „At Any Price“, de Ramin Bahrani, cu Zac Efron pe afiş, sau „The Company You Keep“, noul film regizat de Robert Redford.

Juriul de anul acesta va fi prezidat de Michael Mann. 

Selecţia principală a Festivalului de la Veneţia

Competiţie

   „Something in the Air“ („Après mai“) – Olivier Assayas (Franţa)
    „At Any Price“ – Ramin Bahrani (SUA / UK)
    „Dormant Beauty“ – Marco Bellocchio (Italia -Franţa)
    „La Cinquième Saison“ – Peter Brosens şi Jessica Woodworth (Belgia-Olanda-Franţa)
    „Fill The Void“ („Lemale Et Ha’Chalal“) – Rama Burshtein (Israel)
    „E Stato il Figlio“ – Daniele Cipri (Italia-Franţa)
    „Un Giorno Speciale“ – Francesca Comencini (Italia)
    „Passion“ – Brian De Palma (Franţa-Germania)
    „Superstar“– Xavier Giannoli (Franţa-Belgia)
    „Pieta“ – Kim Ki-duk (Coreea de Sud)
    „Outrage Beyond“ – Takeshi Kitano (Japonia)
    „Spring Breakers“ – Harmony Korine (SUA)
     „The Master” – Paul Thomas Anderson
    „To The Wonder“ – Terrence Malick (SUA)
    „Thy Womb“ („Sinapupunan“) – Brillante Mendoza (Filipine)
    „Linhas de Wellington“ – Valeria Sarmiento (Portugalia – Franţa)
    „Paradise: Faith“ („Paradies: Glaube“) – Ulrich Seidl (Austria-Franţa-Germania)
    „Betrayal“ („Izmena“) – Kirill Serebrennikov (Rusia)

În afara competiţiei

    „L’homme qui rit“ – Jean-Pierre Ameris (Franţa-Cehia)
    „Love Is All You Need“ („Den skaldede frisor“) – Susanne Bier (Danemarca-Suedia)
    „Cherchez Hortense“ – Pascal Bonitzer (Franţa)
    „Sur un fil…“ – Simon Brook (Franţa-Italia)
    „Enzo Avitabile Music Life“ – Jonathan Demme (Italia-SUA)
    „Tai Chi 0“ – Stephen Fung (China)
    „Lullaby To My Father“ – Amos Gitai (Israel-Franţa-Elveţia)
    „Penance“ („Shokuzai“) – Kiyoshi Kurosawa (Japonia)
    „Bad 25“ – Spike Lee (SUA)
    „The Reluctant Fundamentalist“ – Mira Nair (India – Pakistan – SUA)
    „O Gebo e a Sombra“ – Manoel de Oliveira (Portugalia – Franţa)
    „The Company You Keep“ – Robert Redford (SUA)
    „Shark“ („Bait 3D“) – Kimble Rendall (Australia-Singapore-China)
    „Disconnect“ – Henry-Alex Rubin (SUA)
    „The Iceman“ – Ariel Vromen (SUA)

În afara competiţiei – Evenimente speciale

    „Anton’s Right Here“ („Anton tut ryadom“) – Lyubov Arkus (Rusia)
    „It Was Better Tomorrow“ („Ya Man Aach“) – Hinde Boujemaa (Tunisia)
    „Clarisse“ – Liliana Cavani (Italia)
    „Sfiorando il muro“ – Silvia Giralucci and Luca Ricciardi (Italia)
    „Carmel“ – Amos Gitai (Israel-Franţa-Italia)
    „El impenetrable“ – Daniele Incalcaterra, Fausta Quattrini (Argentina-Franţa)
    „Witness: Libya“ – Michael Mann (SUA)
    „Medici con l’Africa“ – Carlo Mazzacurati (Italia)
    „La nave dolce“ – Daniele Vicari (Italia-Albania)
 

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite