EXCLUSIV Rian Johnson, regizorul filmului „La cuțite: Misterul din Grecia“: „Colaborarea cu Daniel Craig m-a făcut pur și simplu fericit“
0Într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“, regizorul, scenaristul și producătorul Rian Johnson vorbește despre cea mai recentă peliculă a sa – un film polițist, rupt parcă din cărțile Agathei Christie –, în care protagonisul este interpretat de Daniel Craig.
Filmul „Knives Out“ („La cuțite“) a apărut în 2019, iar succesul pe care l-a avut l-a făcut pe Rian Johnson să gândească și o continuare, care s-a concretizat în noua peliculă „Glass Onion: Knives out“ („La cuțite: Misterul din Grecia“), ce poate fi vizionată de pe 23 decembrie pe platforma Netflix.
Întorcându-se la franciza pe care a inițiat-o, cineastul nominalizat la Oscar Rian Johnson semnează scenariul și regia filmului „La cuțite: Misterul din Grecia“ și adună în jurul său o nouă distribuție plină de vedete, din care fac parte Daniel Craig, care revine în rolul lui Blanc, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick și Madelyn Cline, alături de Kate Hudson și Dave Bautista. Într-un interviu pentru „Adevărul“, acesta vorbește despre colaborarea cu echipa sa, influența Agathei Christie asupra abordării sale, dar și despre legătura filmului cu trupa Beatles.
„Adevărul“: Cât de repede după primul film, dacă nu chiar în timpul lucrului la primul film, ați realizat că vă doriți să mai faceți încă unul?
Rian Johnson: În timp ce lucram la primul film, am discutat deschis cu Daniel despre asta. Și ne-am gândit că, dacă filmul place oamenilor, poate ar fi interesant să mai facem încă unul. Am avut sentimentul că lucram la propria noastră versiune în privința acestui gen, pe care amândoi îl adorăm, dar nu aveam idee cum va reacționa publicul. Așadar, a fost o surpriză foarte plăcută. Ni s-a părut că subiectul ne permite de fiecare dată să facem ceva interesant, amuzant și unic și că, pe termen lung, puteam continua să facem asemenea filme care să ne aducă satisfacție din punct de vedere creativ fără să ne repetăm.
Aceeași abordare ca a Agathei Christie
La cât timp după ce ați văzut că primul film a avut succes și ați decis să mai faceți încă unul v-ați întrebat cum veți reuși să depășiți performanța atinsă de primul lungmetraj?
Practic, imediat. După ce lansezi un film și oamenii pun stăpânire pe el, are loc un straniu proces alchimic pe parcursul căruia filmul nu-ți mai aparține și ajungi în punctul în care aproape nu mai știi cum ai reușit să-l realizezi. A fost un pic înfricoșător. N-am mai făcut până acum o continuare la unul dintre propriile mele filme. Din punctul meu de vedere, Agatha Christie a așezat piatra de temelie a acestui gen cu care am crescut și cu care, citind, m-am familiarizat atât de bine. Este vorba despre ceva ce ea reușea absolut de fiecare dată. Nu numai că fiecare poveste era plasată într-un spațiu diferit sau avea o nouă serie de personaje. Deseori, Agatha Christie îmbina intriga polițistă cu un alt gen, fie că era vorba despre o poveste de dragoste cu atmosferă gotică, o poveste sângeroasă ca în Zece negri mititei, o poveste cu spioni sau o poveste despre un criminal în serie ca în The A.B.C. Murders. Absolut de fiecare dată reușea să găsească o cale nouă și unică și era evident că acest lucru era pentru ea o provocare din punct de vedere creativ. Când ajungeai la final, înțelegeai ce anume o atrăsese să scrie cartea respectivă. Deseori, era vorba despre o abordare complet nouă din punct de vedere narativ. Așa că am folosit aceeași strategie. Imediat ce am început să lucrez la Misterul din Grecia, n-am avut sentimentul că trebuie să depășesc în vreun fel La cuțite, pentru că a fost vorba despre ceva cu totul diferit. Așadar, m-am întrebat doar cum să realizez cât mai bine acest nou film.
În privința poveștilor polițiste, există creatori care vor ca publicul să încerce să dezlege misterul și creatori care vor să te surprindă. Dumneavoastră păreți să faceți parte din categoria celor care vor să surprindă. Nu vreți ca oamenii să încerce să rezolve cazul în timp ce văd filmul. Doriți să le oferiți ocazia să se bucure de film și să se simtă bine. Corect?
Absolut. De fapt, cred că acesta este, de asemenea, elementul care a ajutat romanele Agathei Christie să aibă așa un succes. Fraza la care reveneam mereu în privința primului film era: „Este vorba despre un montagne russe și nu despre un rebus.” Să te gândești să creezi un rebus și că publicul se va distra analizând toate elementele ca să dezlege misterul este o greșeală comună în privința scenariilor polițiste. Eu, atunci când citesc sau vizionez o poveste polițistă, după ce parcurg cam o treime din material, renunț la ideea de a rezolva cazul. Adevărul este că povestea este cea care face ca un film să aibă succes, lucru valabil și în cazul filmelor polițiste. Există personaje de care îți pasă? Ești implicat emoțional? Ești alături de protagoniști pe parcursul poveștii? Pe lângă toate acestea, fac parte din farmecul genului revelația că totul se leagă, aflarea vinovatului și faptul că totul se derulează pe mai multe paliere. Dar, într-un fel, acest lucru nu poate reprezenta scheletul pe care este construit conținutul întregului film. Pur și simplu ai nevoie de o poveste reușită.
Publicul trebuie să se lase purtat de un montagne russe. Însă este interesant faptul că ați spus că renunțați la ideea de a dezlega misterul după ce parcurgeți cam o treime dintr-un material. Așadar încercați să rezolvați cazul în prima treime? Pentru că știți foarte bine că o parte dintre privitori își doresc să dezlege misterul, chiar dacă dumneavoastră ați vrea ca ei să se bucure numai de divertismentul oferit de întreaga călătorie.
Întotdeauna. Este imposibil să nu fie așa, pentru că acesta este lucrul care îți este prezentat. Și te gândești: „Oh, sigur el e vinovatul. Ah, nu. Cred că totuși nu a fost el. Poate că altcineva a făcut-o. Nu. Evident că asta vor să ne facă să credem, dar e clar că, de fapt, cealaltă variantă este cea adevărată.” Apoi tot acest proces de gândire este lăsat la o parte și îți spui: „OK. N-am nici cea mai vagă idee. Hai să vedem ce se întâmplă.” Cred că o parte din bucuria vizionării unei asemenea povești vine din faptul că ai sentimentul că ai putea rezolva cazul. De asemenea, pentru mine este important să dai dovadă de fair play față de public. Dacă cineva reia filmul și îl vizionează a doua oară știind care este soluția, toate elementele trebuie să se afle acolo, cât se poate de vizibile. Toate elementele trebuie să fie cuprinse în film și să poată fi puse cap la cap.
Cum ați descrie procesul care a dus la creionarea pașilor din această poveste polițistă?
Seamănă cu procesul parcurs pentru La cuțite, în sensul că primul lucru la care m-am gândit a fost o structură conceptuală, bazată pe narațiune, de genul „Ar fi interesant să încercăm să creăm o poveste polițistă în jurul unei crime, o poveste în care se întâmplă diverse lucruri într-o anumită ordine, având un anumit impact asupra publicului.” Adică, inițial, totul era mai degrabă o simplă structură teoretică și nu tocmai clar definită. Acesta a fost începutul. În același timp, la fel ca în cazul primului film, mi s-au tot învârtit în minte lucruri văzute la știri, din toată lumea sau, pur și simplu, din viața mea.
Unul dintre aspectele care definesc La cuțite și celelalte filme din cadrul acestei serii este faptul că acțiunea este plasată de fiecare dată în prezent. Prin urmare, întotdeauna vor exista elemente care se leagă de cultura contemporană. Asta înseamnă că ceea ce este în mintea tuturor în acest moment va fi inclus și în aceste filme și există și în mintea mea. Și acela este momentul în care se îmbină conceptul legat de structură cu elementele cu care eu rezonez emoțional și cu ideea care stă la baza poveștii polițiste. După aceea, începe cursa până la realizarea filmului.
Filmul, o oglindă a prezentului plin de minciuni
Ați lăsat la o parte vremea rece din New England pentru această experiență tropicală complet diferită. Plasarea acțiunii în Grecia a fost, cel puțin în parte, legată de dorința subversivă de a schimba total decorul comparativ cu primul film?
În cazul meu, decizia a fost legată în mare parte de faptul că am lucrat la scenariu în timpul izolării impuse din 2020 și de faptul că mi-aș fi dorit o vacanță pe malul mării mai mult decât orice. [Râde] Nu știu dacă a fost o idee subversivă, dar, cu siguranță, mi s-a părut interesant să comunic foarte clar din start că aceasta nu va fi o reeditare a primului film și că urmează să facem ceva diferit, că va exista o atmosferă diferită și că, de fiecare dată, subiectul va fi cu totul altul. Așadar, mi s-a părut că are sens ideea de a arată asta publicului cât se poate de clar.
Ați creat o atmosferă mai diversă, care include mai mult umor și o sensibilitate mai specială.
Da, atmosfera include acum mai multe elemente. Din punctul meu de vedere, atmosfera și tonul filmului au început să capete sens imediat după ce am realizat cine vor fi jucătorii, respectiv personajele, nu actorii. Dacă ai un personaj ca Miles Bron, care este un miliardar din sfera tehnologiei și care pare că apare mereu la știri, ai impresia că parcă toate acestea n-au cum să fie adevărate și că omul are ceva copleșitor. De aceea și celelalte personaje au ajuns să fie construite în așa fel încât să fie mai aproape de nivelul lui. Cu toții par să fie politicieni, oameni de știință celebri, magnați ai modei sau influenceri pe YouTube. Așadar, ca personaje, au cu toții un aer un pic superior pentru că așa ar fi și în viața reală. Într-un fel, pe parcursul întregului film discutăm despre acest mediu aproape ca de circ și plin de minciuni în care trăim în prezent. Până la urmă, atmosfera și tonul au fost dictate de natura personajelor incluse în poveste. A ieșit ceva destul de amuzant.
În acest sens, din punct de vedere tematic, par să existe elemente prezente și în primul film legate de lăcomie, corupție și raporturile de putere și care ar putea fi interpretate drept satiră socială. Nu ați arătat pe nimeni cu degetul, dar ați exprimat anumite puncte de vedere.
Da, din momentul în care plasezi acțiunea unui asemenea film în ziua de astăzi și îți permiți să incluzi niște personaje care discută despre ceea ce acest gen de oameni ar vorbi în mod normal, evident că vei merge în direcția ideilor care plutesc în aer în prezent. La fel ca în cazul primului film, îmi doresc mult ca și acum totul să fie legat de divertisment. Nu e un curs. Dar sper că filmul oferă și elemente care te pun puțin pe gânduri. Tot ceea ce se vede a fost inclus cu intenție.
Potrivirea mănușă cu Daniel Craig
Ce anume ați spune că este diferit la Benoit Blanc de această dată?
Cred că Blanc va avea un rol mai important în acest al doilea film. În mod cert, publicul va avea ocazia să-l cunoască ceva mai bine. În primul film, din cauza structurii acestuia, Marta, personajul interpretat de Ana de Armas, s-a aflat în mare măsură în centrul atenției, iar Blanc a fost mai degrabă amenințarea. Având în vedere structura poveștii, aproape că a fost eroul negativ, pentru că publicul s-a temut că, pe parcurs, el va reuși să o prindă și va fi nevoit să o dea pe mâna justiției. Așadar, în primul film, Blanc nu s-a încadrat perfect în rolul de erou și a fost mai degrabă un fel de enigmă. Pe de altă parte, în acest lungmetraj, Blanc primește invitația de veni pe insulă și este un personaj mai important. Așadar, pentru că la început vedem această lume din perspectiva lui, el devine un fel de obiectiv prin care ajungem să privim totul.
Daniel pare să savureze acest rol cu toate elementele sale amuzante și ieșite din comun. Cum a fost reluarea colaborării?
Mult din ceea ce mă atrage să fac aceste filme ține de faptul că îmi aduc atâta bucurie. Colaborarea cu Daniel în cadrul acestui gen, distracția, umorul și posibilitatea de a lucra de fiecare dată cu un nou grup de actori, toate acestea pur și simplu mă fac fericit.
Membrii distribuției au părut absolut încântați să lucreze împreună. Cum v-ați dat seama că acești oameni se vor potrivi și se vor înțelege atât de bine?
Ține oarecum de noroc. Adică, da, încerci ca în timpul castingului să te gândești că, într-un fel, creezi un fel de cină festivă, așa că încerci să inviți oamenii care-ți plac sau care crezi că vor lucra bine împreună. Dar adevărul este că nu se știe niciodată. Până la urmă, nu faci decât să cauți să aduci actorii cei mai buni pentru fiecare rol, actorii care se potrivesc cel mai bine cu fiecare personaj în parte. Așadar, pur și simplu arunci zarurile și îți ții respirația. Din fericire, ne-am ales cu un grup de oameni cu o chimie extraordinară. Se simte că s-au simțit foarte bine împreună din acest punct de vedere.
O metaforă Beatles
Se întâmplă multe în acest film. Cum ați reușit să împletiți diversele fire narative? Este ceva ce vine natural pe parcursul poveștii? Sau există ceva ce trebuie făcut cu intenție pentru a găsi acel echilibru?
Mi se pare că este mai degrabă o chestiune intuitivă. Singurul barometru pe care îl ai la dispoziție este întrebarea „Pare în regulă?” Cred că, până și în momentele cele mai importante, indiferent dacă este vorba despre o poantă sau despre scene cu elemente de natură fizică, pur și simplu simți dacă totul pare autentic sau nu sau dacă ceea ce vezi pare complet nerealist. Este un fel de sentiment difuz pe care îl ai pe parcursul întregului proces de producție. Momentul în care ajungi să faci adevăratele alegeri este faza de montaj. Este o parte a procesului despre care nu se vorbește foarte mult, dar acela este punctul în care rafinezi tonul și atmosfera filmului. Sigur că trebuie să intri în starea respectivă și să încerci diverse lucruri atunci când filmezi. Dar momentul în care se decide dacă ceea ce ai filmat va ajunge pe ecran este cel în care alegi dublele pe care le vei folosi. Adică alegi la ce renunți și ce anume vrei să incluzi. Acela este momentul în care trebuie să te gândești foarte bine dacă o scenă sau alta ține de fapt de spectrul filmului.
În privința muzicii, există câteva elemente preluate de la diverși artiști, de la David Bowie la Little River Band, asta ca să nu mai vorbim despre captivanta coloană sonoră.
Preluările respective sunt, de fapt, cântece pe care le-am ascultat în timp ce mă aflam în Grecia. Adică sunt pur și simplu chestii care mă fac fericit. La coloana sonoră am lucrat cu Nathan Johnson, care îmi este văr. Încă de la 10 ani am făcut filme împreună cu el. A fost interesant pentru că, pentru La cuțite, am avut o coloană sonoră cu muzică de cameră și sunete destul de ascuțite. Pentru acest al doilea film ne-am inspirat mult din coloana sonoră semnată de Nino Rota pentru Moarte pe Nil. Ne-am dorit un sunet amplu, romantic și bogat. Sunt tare mândru de Nathan în privința acestei coloane sonore și cred că a nimerit totul perfect.
Ce anume v-a dat ideea legată de tema cu Glass Onion, în condițiile în care chiar titlul filmului în limba engleză este GLASS ONION: A KNIVES OUT MYSTERY? A pornit de la un cântec al trupei Beatles?
Nu. Îmi imaginam că vom avea acest personaj, miliardarul Miles Bron, și că totul se va întâmpla pe o insulă privată, pe care se va afla o structură sau o vilă construită de el. Pe de altă parte, eu caut tot timpul elemente amuzante, de care Blanc să se poată agăța și pe care să le poată transforma în metafore chinuite și folosite în exces. Și, în plus, m-am gândit la poveste și la faptul că o parte din jocul întreținut de această poveste polițistă ține de faptul că, până la urmă, îți demonstrează că nu este vorba despre ceva ascuns sau foarte complex. Totul este perfect vizibil încă de la început. Așadar, m-am gândit la ceva limpede, transparent, și așa am ajuns la „glass” (sticlă). Voi fi foarte sincer. Pur și simplu am luat telefonul și am căutat printre melodii după cuvântul „glass”. Mi-am imaginat că trebuie să existe piese care să conțină cuvântul acesta. Și mă gândeam așa: „Să fie o fortăreață de sticlă? Un castel de sticlă? Sau un om din sticlă?” Primul rezultat al căutării a fost „Glass Onion”, pentru că sunt un mare fan al trupei Beatles. Așa că am considerat că va fi perfect. În plus, a fost metafora perfectă, care să-i dea de lucru lui Blanc, ceea ce corespunde tocmai jocului pe care îl jucăm cu publicul. Prin urmare, când am găsit cântecul, am știut că acesta este ceea ce căutam.
Se încarcă comentariile...
