Jenna Ortega, eroina din „Wednesday“, interviu exclusiv pentru Adevărul. Ce crede cu adevărat despre serialul Netflix filmat în România
0Jenna Ortega, actrița care interpretează rolul rebelei Wednesday Addams, spune, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“, că își respectă enorm personajul, mai ales pentru faptul că scoate în evidență originea latino-americană, exact ca a ei.

Actrița americană o descrie pe Wednesday, protagonista filmului omonim marca Netflix, drept „o rebelă stângace în societate“, care știe cine este și ce vrea de la viață, „mai ales într-o lume ca cea din prezent, cu toate telefoanele și rețelele sociale“. Ortega vorbește despre colaborarea cu regizorul Tim Burton, un meticulos fără pereche – „a luat el pieptănul și mi-a așezat bretonul exact așa cum a dorit și a cerut stilistului să-l dea cu fixativ“ –, dar și despre cea cu Catherine Zeta Jones, Gwendoline Christie (cunoscută și pentru rolul lui Brienne of Tarth din „Game of Thrones“) și românul Victor Dorobanțu, magicianul care a dat viață lui Thing.
Serialul „Wednesday“ a devenit un fenomen în întreaga lume. Potrivit „Hollywood Reporter“, primul sezon a înregistrat 341,2 de milioane de ore de vizionare doar în prima săptămână de difuzare, doborând recordul de 335 de ore deţinut de sezonul patru al altei producții Netflix, „Stranger Things“. De asemenea, momente din serial au fost preluate și reinterpretare pe platforme populare de social media.
„Adevărul“: Când ați devenit fan al Familiei Addams?
Jenna Ortega: Wednesday este un personaj absolut legendar și, în plus, toată viața am fost comparată cu ea. Oamenii mi-au spus întotdeauna că le amintesc de Wednesday, poate pentru că am tendința să fiu foarte reținută și să am un comportament monoton. Am vizionat filmele când aveam nouă ani și abia mai târziu am văzut serialul original.
Familia Addams este o parte legendară și foarte îndrăgită a culturii pop. Cum a fost să vă alăturați acestui proiect? Ce elemente legate de această familie și de întreaga poveste v-au atras?
Sincer, multe dintre motivele care m-au determinat inițial să joc în acest serial au fost legate de faptul că Wednesday este un personaj de origine latino-americană, iar acest lucru nu a mai fost niciodată scos în evidență. De câte ori am ocazia să-mi reprezint comunitatea sau să ofer unor fete care arată la fel ca mine posibilitatea de a se regăsi pe ecran, consider că acesta este un lucru cu adevărat important, nu numai pentru a le ajuta pe ele să aibă încredere și stimă de sine, dar și în beneficiul oricărei persoane creative sau al artiștilor de orice fel. Așadar, motivul pentru care am acceptat acest rol se leagă de faptul că îmi doresc ca toate acestea să fie văzute. În plus, o ador pe Wednesday.
Adolecenta rebelă, „cu câțiva pași înaintea tuturor“
Puteți să ne oferiți câteva detalii despre serial și să ne spuneți la ce ne putem aștepta de la această nouă versiune a poveștii lui Wednesday?
Acțiunea din serialul „Wednesday“ începe cu momentul în care ea este exmatriculată și se duce să viziteze vechea școală cu internat la care au mers și Gomez și Morticia, Academia Nevermore. Este o școală pentru toate creaturile rare care au anumite abilități speciale sau pentru persoane care sunt doar un pic altfel decât ceilalți. Apoi, o vedem pe Wednesday căutându-și drumul în această nouă școală și creându-și noi relații, complet diferite de cele întâlnite până atunci. Ea își dorește să devină detectivă și scriitoare și, la Nevermore, descoperă un mister care o captivează. De-a lungul întregului sezon, caută să dezlege acel mister.
Ce anume diferențiază această nouă versiune a lui Wednesday Addams, versiunea dumneavoastră, de interpretările anterioare ale acestui personaj?
Am vrut să încerc să fac ceva diferit. Interpretarea mea are legătură cu faptul că acum Wednesday este mai stângace în societate. Are și o anumită încredere în sine, dar aceasta este mult mai bine ascunsă. Este mai directă, mai la obiect. În plus, se află într-o misiune și, de fapt, nimeni altcineva nu-i stă în cale.

Care sunt obstacolele cele mai importante cu care se confruntă?
În general, este mereu cea mai inteligentă dintre cei prezenți, iar acesta este tot timpul obiectivul ei. Este întotdeauna cu câțiva pași înaintea tuturor, mai ales pentru că se află în mijlocul acestei investigații foarte serioase, în care are de a face cu ucigași și cu monștri. Iar lui Wednesday nu-i place să i se demonstreze că s-a înșelat.
Wednesday este unul dintre personajele cele mai cunoscute din Familia Addams. Ce anume îi atrage atât de mult și îi fascinează pe oameni la Wednesday?
Cred că toți și-ar dori să fie la fel de îndrăzneți. Ea spune exact ceea ce gândește. Nu are nicio reținere, dar nici nu este obraznică. Are încredere în sine, nu-și pune la îndoială ideile și știe foarte, foarte bine cine este. Cred că, mai ales într-o lume ca cea din prezent, cu toate telefoanele și rețelele sociale, este foarte ușor să sari de la o personalitate la alta, fără să știi de fapt sigur ce anume vrei să spui sau ce poți să spui. Wednesday își exprimă orice frustrare și spune de fiecare dată când o enervează ceva, ceea ce este, după mine, un element de forță.
Ce credeți că va ieși în evidență legat de această versiune?
Wednesday este o adolescentă și, până acum, publicul nu a mai văzut-o în această ipostază. Comentariile ei tăioase și sarcastice probabil că nu sună la fel de fermecător venind din partea unei persoane care ar trebui să știe să se poarte mai bine decât o fetiță de zece ani. În această privință, a fost nevoie să găsim un echilibru. N-am vrut să sune ca orice altă adolescentă, dar nici n-am vrut să o facem să pară prea ignorantă. În plus, Wednesday nici nu a mai fost prezentă pe ecran atât de mult timp. Ea a fost mereu un personaj cu replici scurte, de multe ori rostite la finalul unei glume mereu reușite și cred că aceasta este una dintre caracteristicile pe care publicul le adoră în cazul ei. Dar, în acest serial, Wednesday apare în fiecare scenă, iar asta îi dă mai multă profunzime și o face să devină în mai mare măsură un personaj adevărat, ceea ce nu cred că a mai fost cazul în versiunile anterioare.
O colaborare de suflet
Acum când este adolescentă, care este relația lui Wednesday cu părinții ei, Morticia (Catherine Zeta-Jones) și Gomez Addams (Luis Guzmán)?
Ea a fost întotdeauna o rebelă, dar, în raport cu părinții ei, este deosebit de rebelă. Nu vrea să fie comparată cu mama ei și este evident că vrea să fie ea însăși. Dar faptul că merge la Academia Nevermore, adică la aceeași școală unde au studiat și părinții ei, care au avut atât de mult succes și au devenit atât de cunoscuți o enervează într-o oarecare măsură și îi creează o anume frustrare, care mocnește tot timpul în spatele aparențelor. Relația dintre Wednesday și Morticia este una cu care multe fiice și mame vor putea rezona. Știu sigur că este ceva cu care și eu și mama mea ne-am confruntat. Această relație oferă publicului ocazia să o vadă pe Wednesday lăsând garda jos și să-i urmărească adevăratele raționamente într-o mai mare măsură decât de obicei, în condițiile în care, de regulă, ea este destul de reținută.

Cum a fost colaborarea cu Catherine Zeta-Jones și Luis Guzmán?
Catherine Zeta-Jones este incredibilă. Sincer, mă consider extrem de norocoasă că am avut ocazia sa lucrez alături de ea. Este atât de cool și atât de normală! Și, având în vedere că este o actriță cu un asemenea palmares, la început am fost puțin emoționată. Este un nume mare. Mulți oameni o admiră și o admir și eu. A fost grozav să am ocazia să o cunosc, pentru că e genul de persoană care se lasă purtată de val. Este relaxată și este o adevărată profesionistă. Și mi-a lăsat o impresie extrem de puternică. Mi-ar plăcea tare mult să lucrez din nou cu ea. Iar Luis este atât de drăguț, incredibil de drăguț. Se străduie să păstreze legătura. Tot timpul încearcă să asigure o atmosferă mai relaxată pe platou și să creeze un mediu mai amuzant. Iar în cazul unui serial ca „Wednesday“, pentru care filmezi cinci sau șase zile pe săptămână, e tare plăcut să ai pe cineva care încearcă să abordeze situația mai lejer. Echipa a muncit foarte mult la asta, iar el a interacționat cu toată lumea și acesta este un lucru pe care îl apreciez cu adevărat.
Un personaj de la zero: lecții de scrimă, canotaj, violoncel
Estetica și vestimentația lui Wednesday sunt emblematice, iar oamenii le cunosc și le adoră. Cum ați descrie înfățișarea acestei versiuni?
Îmi amintesc de prima probă de costume pentru acest serial și de faptul că echipa nu a vrut să meargă strict pe stilul ei gotic, dar a încercat să rămână în zona respectivă. Multe dintre hainele pe care le deține și pe care le poartă sunt vintage. Când am în mână telescoape, cărți sau cuțite, toate sunt foarte vintage. Ca elemente de modă și având în vedere că este mereu în mișcare, au fost create special diverse lucruri care îi vin ciudat, adică poate că unele sunt puțin pătrățoase. Toate acestea îi dau o înfățișare oarecum ciudată, care sugerează că ceva nu e tocmai în regulă. În plus, Wednesday este singurul personaj care poartă tot timpul numai alb și negru. În serial, poartă haine care corespund cumva tendințelor actuale.
Vorbiți-ne puțin despre procesul legat de costume, coafură și machiaj, despre experiența transformării în Wednesday și despre momentul în care ați simțit că ați intrat cu adevărat în pielea personajului.
Cred că n-am intrat pe deplin și cu adevărat în pielea personajului până în prima zi de filmare. A fost prima dată când am avut și codițele și prima dată când am avut acea rochie pe mine. Echipa a vrut să includă ceva diferit, așa că, în perioada testelor, am purtat și un breton. La început, bretonul era mai ascuțit și codițele erau mai lungi. Pe parcursul întregului serial, am ceafa rasă în așa fel încât linia părului să fie perfectă. Echipa a avut nevoie de trei ore pentru a încerca noi și noi variante de extensii de nu știu câte ori. Îmi aduc aminte că Tim Burton spunea lucruri precum „Oh, e prea des“ sau „E prea rar“ sau „Nu e destul de filat“ sau „Nu arată suficient de natural“. Până la urmă, a luat el pieptănul și mi-a așezat bretonul exact așa cum a dorit și a cerut stilistului să-l dea cu fixativ. Până la sfârșitul săptămânii, părul meu a stat exact în felul acela. Devenise o a doua natură. Două codițe împletite sunt ceva mult mai complicat decât își poate imagina lumea. Nirvana, stilista care s-a ocupat de coafura mea și care este extraordinară, spunea mereu „Trup, minte, spirit, trup, minte, spirit“, poate pentru că se gândea că asta ar putea să o ajute să creeze împletitura perfectă, și uneori chiar o ajuta. Așa că aceasta era mica noastră mantra în fiecare dimineață.
Spuneți-ne câteva cuvinte despre pregătirea pentru acest rol, de exemplu, despre antrenamentele de scrimă și cântatul la violoncel.
Am fost foarte emoționată să joc acest rol, pentru că mi-am dorit să mă ridic la nivelul personajului. Îmi pasă de Wednesday și o respect tare mult. Cât despre pregătire, am un violoncel și am luat lecții de două ori pe săptămână și tot de două ori pe săptămână am fost și la scrimă. Am făcut și canotaj de câteva ori pe săptămână. În plus, am tras cu arcul. Am luat și câteva lecții de limbă, pentru că există o parte în serial în care vorbesc în altă limbă. Mare parte din pregătire a fost însă de natură fizică. Îmi place să mă plimb și să alerg, așa că, de exemplu, marțea dimineața mergeam precum Wednesday. Este posibil ca lumea să fie crezut că am luat-o razna, pentru că am încercat tot ce se putea. Am încercat posturi, poziții și atitudini diferite. Cât de dinamice sunt mișcările ei? Am vrut ca totul să fie specific, sigur și asertiv.

Tim Burton, designerul de monștri
Este evident că Tim Burton este un regizor legendar. Cum a fost colaborarea cu el pe platou?
Tim este unul dintre regizorii cei mai drăguți cu care am lucrat, dar este și cel mai atent la detalii. Este genul de om care colaborează cu ceilalți, iar acest lucru este binevenit, mai ales din perspectiva actorului. Este un om care a avut încredere și a apreciat ceea ce spuneam și s-a asigurat că totul a fost auzit și pe platou. Pentru mine, acest lucru a avut o mare importanță. Am simțit că am sprijinul lui. Mi-a cerut de fiecare dată părerea și m-a întrebat ce cred despre anumite scene sau cadre. El nu e cu adevărat conștient că este Tim Burton. Consider că a fost un foarte, foarte mare noroc să am ocazia să lucrez cu el.
Aveți vreun film preferat printre lungmetrajele lui Tim Burton?
Îmi place tare mult „Viață de stafie“ („Beetlejuice“), mai ales pentru că știu că Michael Keaton a improvizat extrem de mult, în condițiile în care apare pe peliculă timp de numai 14 minute. Lucrul acesta mi-a rămas în minte. Când eram mică, aveam vise recurente cu Beetlejuice. Apărea peste tot, ca și cum ar fi fost unul dintre prietenii mei. Eram fascinată de el. De fapt, nici nu i-am spus acest lucru lui Tim.
Tim Burton este renumit pentru stilul său deosebit și adesea gotic și pentru universurile pe care le creează. Cu ce anume considerați că a contribuit din punct de vedere vizual la acest serial?
Este limpede că stilul lui gotic își face simțită prezența. Și-a dorit anumite lucruri legate de culori și de cadre și de obiectivele folosite. De exemplu, îi plăcea ca obiectivele să aibă un unghi larg și să nu fie orientate perfect. De asemenea, desena foarte mult. Nu avea o listă cu secvențe de filmat, dar desena imagini cu mine. Biroul lui era plin de desene cu serialul. Tim a creat până și designul monstrului principal din serial. Scenariștii s-au dus la el, iar el le-a spus: „Bine, deci aceasta este ședința despre monștri“. Avea pe birou câteva schițe pe care scenariștii le-au văzut și au zis imediat: „Acela este monstrul“. Și cu acela am mers mai departe.
„Nevermore, căminul tuturor creaturilor rare“
În serial apare un nou decor, respectiv Academia Nevermore. Vorbiți-ne puțin despre Nevermore și despre istoria acestei școli.
Academia Nevermore a fost înființată în 1791 și este căminul tuturor creaturilor rare sosite din toată lumea. Practic, este o amestecătură de oameni cu abilități speciale, dar grupurile principale de la Nevermore sunt cele ale gorgonelor, vârcolacilor, vampirilor și sirenelor. Dar mai există și alți profesori și elevi cu abilități care nu se încadrează perfect în niciunul dintre aceste grupuri. Nevermore are un stil clasic și oarecum conservator. Este o școală cu internat. Toți elevii poartă uniforme cu dungi negre și mov și au activități precum canotajul, scrima și trasul cu arcul. Dar este o școală frumoasă. Academia Nevermore se află în apropierea unui oraș care se numește Jericho în care trăiesc oameni obișnuiți.
Acest serial urmărește abilitățile supranaturale pe care Wednesday abia le descoperă. Ce impact are acest lucru asupra poveștii ei din acest sezon?
Wednesday este considerată un Corb, ceea ce înseamnă că are viziuni cu imagini și evenimente din viitor. Uneori, acestea sunt impresionante sau chiar sângeroase. Acest lucru este un important catalizator pentru înclinația ei către investigații, pentru că Wednesday este foarte curioasă și vrea să-și înțeleagă viziunile.
Ați menționat orașul Jericho. Povestiți-ne, vă rog, despre tensiunile dintre Jericho și Academia Nevermore.
Orașul Jericho a fost întemeiat de un pelerin pe nume Joseph Crackstone, care nu era deloc un fan al creaturilor rare. El a încercat să ucidă toate creaturile rare și, după moartea lui și după înființarea școlii, cele două tabere au încercat să facă pace, așa cum fac adesea oamenii și politicienii când încearcă să pară mai buni decât sunt. Dar există în continuare tensiuni sau cel puțin o anume nesiguranță atunci când vine vorba despre creaturile rare. Elevii de la Nevermore și locuitorii din Jericho nu prea interacționează unii cu alții, pentru că există o antipatie reciprocă.
Stângăcia relațiilor unei adolescente
Serialul prezintă o nouă serie de personaje cu care Wednesday interacționează. Spuneți-ne câteva cuvinte despre relația cu noua ei colegă de cameră, Enid (Emma Myers), care este vârcolac și care iubește culorile în aceeași măsură în care Wednesday le urăște.
În mod cert, relația lui Wednesday cu Enid evoluează de-a lungul serialul. La început, felul în care Enid își trăiește viața aproape că o înspăimântă pe Wednesday. Dar amândouă rămân pe poziții, pentru că amândouă sunt foarte, foarte sigure pe ele. Pentru că sunt colege de cameră, Wednesday acceptă ideea că va trebui să se împace cu prezența acestei fete și să gestioneze situația. În cele din urmă, cred că între ele se formează o legătură frumoasă și semnificativă. Nu au nevoie de multe cuvinte, dar respectul pe care îl au una față de cealaltă este evident. Acțiunile lor demonstrează cât de mult se plac în secret.

Cum a fost relația lui Wednesday cu Bianca (Joy Sunday)?
Relația dintre ele nu începe grozav, iar cele două nu prea se înțeleg. Wednesday și Bianca sunt destul de răutăcioase una cu cealaltă, dar nu se pune problema ca Wednesday să nu facă față. Amândouă sunt competitive.
Care este relația dintre Wednesday și Tyler (Hunter Doohan), care este din Jericho și care devine aliatul ei neașteptat și poate chiar ceva mai mult?
Relația dintre Wednesday și Tyler începe din motive legate de interesul fiecăruia. El îi devine un fel de aliat. Este o persoană care se infiltrează tot timpul în viața lui Wednesday. Ea nu prea înțelege ce se întâmplă, dar el este mereu de ajutor. Iar ea e gata să facă orice ca să obțină ceea ce vrea sau să găsească răspunsuri și să demonstreze că are dreptate. Dar, cu cât petrec mai mult timp împreună, Wednesday este uimită să vadă cât de cool și relaxat este Tyler în privința situațiilor supranaturale și adesea înfricoșătoare în care se află ea câteodată și apreciază această trăsătură a lui.
Wednesday face cunoștință cu un coleg de la Nevermore pe nume Xavier (Percy Hynes White), artist și clarvăzător ca și ea. Care este dinamica dintre ei?
Wednesday și Xavier se cunosc de fapt de când erau mai mici. El a ținut-o minte, dar, la început, ea nu-și amintește de el. În plus, se pare că el arată foarte diferit. Este foarte deschis în privința sentimentelor în general, dar acest gen de intimitate nu este confortabilă pentru Wednesday, pentru că, din nou, în această versiune a personajului, este mai stângace în societate și nu prea știe cum să gestioneze sentimentele altora. Ea vrea să dea toate acestea la o parte.
Ce ne puteți spune despre relația lui Wednesday cu directoarea Weems (Gwendoline Christie), cea care conduce Academia Nevermore și a fost colegă de cameră cu Morticia Addams?
Relația dintre directoarea Weems și Wednesday este probabil relația mea preferata din acest serial. Bine, poate la egalitate cu cea cu Enid. Amândouă sunt femei extrem de puternice. Fiecare știe foarte bine ce vrea și amândouă sunt gata să facă orice pentru a obține ceea ce vor. Nu permit nimănui să decidă pentru ele. Au deseori tendința să se înfrunte, pentru că amândouă au persoane pe care vor să le protejeze. Ele se ceartă, dar cred că se respectă reciproc și mai cred că ajung să țină una la cealaltă.
„Thing este eroul nerecunoscut al serialului“
Thing (Victor Dorobanțu), îndrăgitul personaj din „Familia Addams“ reprezentat de o mână retezată, dar simțitoare, are un rol-cheie în acest sezon. Cum este relația dintre Thing și Wednesday?
Thing este prietenul ei cel mai bun. Face parte din familie. Wednesday nu ezită să fie mai dură cu el, pentru că între ei există o dinamică specifică relației dintre frați. Sunt foarte, foarte apropiați, iar ea ar face orice pentru Thing, chiar dacă niciodată nu ar recunoaște acest lucru. Și este evident că el face absolut totul pentru ea. Sincer, Thing este eroul nerecunoscut al serialului.

Cum au fost filmările alături de o mână desprinsă de trup?
Aproape tot timpul l-am avut pe platou pe Victor Dorobanțu, actorul care joacă rolul lui Thing. Când nu era acolo, aveam o altă mână care să-i țină locul. Exista o întreagă valiză cu mâini detașate de corp, care erau așezate în poziții diferite. Spuneam lucruri precum „Oh, azi avem nevoie de cea mai superficială“ sau „Oh, azi o vrem pe cea stoică“. Fiecare avea altă poziție, le alegeam și le plasam în cadru. Dar filmarea propriu-zisă era similară lucratului cu orice alt actor. Thing vorbește, face semne și chiar nu a fost deloc dificil.