Jonathan Pryce, prințul Philip din „The Crown“: „Nu sunt monarhist, dar percepția publicului m-a făcut să am emoții“ EXCLUSIV
0Cunoscut pentru rolurile sale din „Pirații din Caraibe“, „Game of Thrones“ și „The Two Popes“, pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar și la Globul de Aur, Jonathan Pryce (75 de ani) îl portretizează pe prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a, în serialul multipremiat „The Crown“, marca Netflix.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, actorul britanic dezvăluie provocările pe care le-a întâmpinat pe platourile de filmare și ce a descoperit despre personajul pe care îl interpretează. El mărturisește că actorii aleși transmit impecabil ceea ce știrile și documentarele nu pot: tristețea lui Charles, sensibilitatea Dianei și, cel mai important, cine a fost Philip, „bărbatul care trebuia să stea la trei pași în spatele Reginei“.
„Weekend Adevărul“: Cum ați primit propunerea de a juca în producția Netflix „The Crown“?
Jonathan Pryce: A început în modul obișnuit, cu un apel de la agentul meu, dar sentimentele mele au fost împărțite. Jumătate din mine s-a gândit „Este o idee grozavă“, dar cealaltă parte a fost „Nu văd vreo șansă de succes de a mă ridica la așteptările oamenilor în privința acestui personaj“. Știam deja că este un serial foarte bun, pentru că îl vizionasem de la început – deși am început ca un spectator reticent. Nu sunt monarhist și am crezut că voi avea foarte puțin interes pentru Familia regală, dar eu și soția mea, Kate, am decis să ne uităm la el. Am ajuns la sfârșitul primului episod, ne-am întors unul către celălalt și am spus: „Să ne uităm la următorul?“ – ne prinsese. Este incredibil de bine făcut și de frumos produs, dar interpretarea lui Claire Foy a fost cea care m-a atras, deoarece era o vedere a Reginei de care nu eram conștient. Lucrul care m-a făcut să am emoții a fost percepția publicului despre Philip și dacă aș putea să mă apropii de ea. Așa că m-am dus să-l întâlnesc pe Peter Morgan, scenaristul și producătorul serialului, pentru a vorbi despre asta și el mi-a spus ceva despre parcursul prințului Philip în sezonul cinci.
Frământarea, emoțiile au avut de-a face cu popularitatea lui Philip?
Cred că a devenit mai iubit cu cât a înaintat în vârstă. Aveam șase ani în momentul Încoronării și îmi amintesc că părinții mei cumpăraseră cel de-al doilea televizor de pe stradă și ne uitam cu draperiile opace ridicate, pe care le aveau de la război. Eu stăteam întins pe burtă, aprinzând chibrituri dintr-un tun de jucărie pe care îl primisem de ziua mea, cu două zile înainte. Așa că am crescut alături de Familia regală, cu Prințul Charles și Prințesa Anne, văzându-le portretele pe timbre. Am avut cana mea cu momentul Încoronării. Însă prezența lui Philip nu o conștientizam atât de mult; cu siguranță, mai puțin decât pe cea a Reginei și chiar mai puțin și decât a lui Charles și Anne. Mult timp a fost omul din spate. Momentele în care se punea pe el lumina reflectoarelor era, de obicei, atunci când făcea o gafă. Deci asta a fost imaginea mea cea mai puternică despre el. Dar apoi, pe măsură ce timpul a trecut, am devenit mai conștienți de el, și, cu siguranță, mai apropiați de el până la sfârșitul vieții. Cred că distribuția de la început a avut o treabă mai ușoară, pentru că nu era atât de recent în memoria oamenilor și mulți tineri habar nu aveau cum fusese Regina în perioada anilor ’50-’60.
Ne puteți povesti mai multe despre discuțiile inițiale cu Peter Morgan, producătorul serialului?
Nu-mi amintesc toate detaliile, în afară de faptul că era foarte fericit că am acceptat rolul. Când oamenii urmăresc asta, vor ști despre viața privată a lui Philip, despre unele dintre frustrările pe care le-a avut atunci când trebuia să fie la trei pași în spatele Reginei în public, dar și despre bărbatul care devenise. Ceea ce este interesant este că îl interpretez la vârsta pe care o am eu acum. Nu spun că este ușor, dar mă simt mai înțelegător față de el și îmi pot da seama de ce putea fi frustrat de viața lui. A trebuit să conducă nu tocmai în umbră – a făcut mult bine în viața publică – dar există lucruri pe care și-ar fi dorit să le realizeze. În sezonul cinci vorbește despre lucrurile la care a trebuit să renunțe pentru căsătorie, despre contractul pe care l-au avut și despre cum a ajuns la 70 de ani și are nevoie de puțin mai multă libertate și spațiu pentru a fi el însuși. Nu am deloc regretele pe care le-a avut Philip și nu sunt frustrat în niciun fel de viața mea. Ca actor, am reușit să realizez tot felul de lucruri în pielea personajelor, iar munca m-a dus în multe locuri, așa că a fost cu adevărat interesant. Munca mea a fost educația mea, dacă putem spune așa, după ce am părăsit școala la 16 ani. Dar am început să mă simt mai înțelegător față de el. Cred că este și natura spectacolului, că explorezi și descoperi aceste personaje atât în viața lor privată, cât și în cea emoțională. Viața lor publică este un dat, știm ce chip poartă pentru tot felul de lucruri și cum nu au voie să spună anumite lucruri, cum nu au voie să comenteze viața politică. Cred că valoarea serialului „The Crown“ este că avem o privire în spatele fațadei, în spatele măștii.
Provocarea pasiunilor regale
Ce descoperim despre celelalte pasiuni ale lui Philip, în afara vieții sale publice?
Ei bine, cea mai evidentă pasiune pe care o are în această serie este trecerea de la polo la conducerea trăsurii. Cu cât îmbătrânea, cu atât îi era mai greu să stea pe un cal, iar să stea jos era mai bine. A trebuit să iau lecții despre cum să conduc o trăsură cu patru cai în mod competitiv, ceea ce a fost foarte interesant de făcut. Oamenii care m-au învățat făceau parte din anturajul lui Philip în lumea condusului de trăsuri și mi-au spus câteva lucruri despre ce distractiv și ce tip grozav era, cu care să îți petreci timpul. Este bine de știut, deoarece nu întotdeauna trebuia să îl interpretez pe Philip cel rigid. Avea un mare simț al distracției. Îl vezi în videoclipuri, bucurându-se de întâlniri cu oameni. Zâmbește mai des decât se încruntă. S-a referit la lumea conducerii trăsurilor ca la o comunitate de prieteni. Au călătorit prin lume și, oriunde s-ar fi aflat, încerca să conducă competitiv. Nu l-am studiat deloc înainte de a face asta, dar am descoperit ce intelectual era. Era foarte curios și deschis la minte, în special în privința științei și a filosofiei. Era un om complet, inteligent, ceea ce nu eram conștient înainte de asta.
Ce provocări ați întâmpinat când ați învățat să conduceți trăsura ca un profesionist?
Ei bine, evident că nu este atât de ușor pe cât pare să controlezi patru cai cu frâie multiple în mâini. Ceea ce am învățat cu adevărat nu a fost neapărat cum să o fac corect, ci cum să arăt ca și cum aș fi știut ce fac. Aceste detalii sunt foarte importante, cum tragi frâiele prin degete, cum să le treci de la o mână la alta. Era important să știu cum să o fac, pentru că există o scenă în care învăț pe altcineva cum să conducă. Era distractiv când eram cu instructorul și caii pe câmp. Apoi vii să filmezi și nu te lasă să te apropii de un cal. Ești dirijat de un camion cu cameră, dar trebuie să știi cum să te miști, cum să reacționezi și cum să faci să pară ca și cum ai face asta cu adevărat. Am deprins tot felul de abilități ca actor. Am învățat să cânt la saxofon într-o trupă în 1979 și am învățat toate mișcările degetelor până la punctul în care am mimat la playback, iar redarea s-a oprit și am crezut că interpretez frumos – dar tot ce am auzit în realitate a fost ca un claxon, ceea ce a fost oarecum dezamăgitor. Sunt grozav că arăt ca și cum aș putea face o mulțime de lucruri, dar în realitate pot face foarte puține.
Dincolo de știri și de documentare
Acest sezon aduce în prim-plan și legătura lui Philip cu Penny. Cine era ea și cum era prietenia celor doi?
Penny Romsey era soția finului lui Philip, iar ea și soțul ei făceau parte din Familia regală de multă vreme. În această serie, Penny suferă în urma morții fiicei ei, Leonora, iar Philip îi este sprijin, o consolează. Îi putem vedea pe Philip și pe Regină la înmormântare. Philip îi sugerează lui Penny că ar fi bine pentru ea dacă ar găsi o pasiune care să o ajute. El o încurajează să se apuce de conducerea trăsurilor, iar ea devine parte din acel grup, astfel încât privitorul vede cum prietenia lor crește și se dezvoltă.
Ne poate spune ceva acest cerc de prieteni despre căsătoria lui cu Elisabeta?
Ei bine, cred că în înțelegerea relației dintre Elisabeta și Philip, ceea ce face Peter Morgan este să arate viața care îi înconjoară, pe care nu o vedem la știri sau în documentare. Așa că toate aceste lucruri despre interesele și pasiunile lui se reflectă direct asupra relației lui cu Elisabeta. El nu a fost debutantul reticent. El a intrat în acea căsnicie cu ochii deschiși, dar știind la ce ar trebui să renunțe – și cred că, în timp ce a privit înapoi la viața lui, la 70 de ani, a gândit: „Încă mai am timp să-mi construiesc o viață în afara acestei relații“. Asta este ceea ce vedem portretizat în „The Crown“. Ar fi deznădăjduit dacă i-ai vedea că își îndeplinesc îndatoririle regale și nu ai ști la ce s-ar putea gândi și ce i-ar putea determina să se comporte într-un anumit fel. Este fascinant, dar ar trebui să ne amintim întotdeauna că este o dramă. Sperăm că este respectuos și fidel față de oamenii adevărați implicați.
Am văzut în sezoanele anterioare că mariajul lor a fost uneori înflăcărat, uneori nesigur, dar se şi susțineau reciproc. Cum îi vedem pe Elisabeta și Philip de data aceasta?
Vedeți puțin mai mult din viețile lor separate. Nu este o căsătorie nouă, ei își duc viața într-un anumit mod care li se potrivește ambilor. Philip vrea să fie puțin mai relaxat cu felul în care își conduce viața și este valabil să presupunem că acesta a fost modul în care gândea. Dar ceea ce face Peter este să se gândească la el nu doar ca la un membru al Familiei regale, ci și ca la un bărbat care este blocat într-o situație foarte restrictivă. La ce trebuie să se gândească? La ce m-aș gândi dacă aș fi într-un asemenea tip de căsnicie? Pe asta ne bazăm comportamentul lui Philip, așa că îmi este ușor să empatizez cu el. Nu seamănă în niciun caz cu căsnicia mea, dar este vorba despre modul în care te vezi în relație cu restul lumii, despre ce ai fi putut realiza și despre ce te frustrează în legătură cu propria ta viață.
Distracția dintre două cadre
Cum a fost să lucrați cu Imelda Staunton în rolul Elisabetei?
Prima dată am lucrat cu Imelda pe scenă. Am jucat împreună într-o producție a „Unchiului Vania“ în 1989, însă am cunoscut-o cu mult înainte, dar aceasta a fost prima și ultima dată când am lucrat împreună. Întotdeauna am avut o mare admirație pentru ea. Are o calitate minunată și există o mare onestitate în interpretarea ei ca Regina Elisabeta. Este foarte distractiv, slavă Domnului!, pentru că nu știu cum ar fi fost dacă ar fi jucat o regină cu care nu m-aș putea identifica. Nu am vorbit prea mult despre personajele noastre sau despre felul în care am aborda lucrurile – în general, când filmezi, oricum nu ai timp pentru asta – dar am avut ceva timp pentru repetiții și câteva discuții despre scenariu. Când cunoști pe cineva atât de bine – și am lucrat cu alți actori pe care i-am cunoscut bine, soția mea Kate fiind unul dintre ei – nu ai nevoie să vorbești prea multe. Există o înțelegere tacită. Și, desigur, cu „The Crown“ ești conștient de parametrii foarte stricți. Cel mai grozav lucru este că Imelda m-a făcut să râd – nu când eram în timpul scenelor, ci în pauzele dintre ele. Când am jucat rolul Papei, m-am distrat foarte mult cu Tony Hopkins, ne-am înțeles foarte bine. Dar am fost foarte respectuoși cu personajele, nu am glumit pe seama lor niciodată.
Totuși, scenariile lui Peter au ceva lejeritate și umor, nu-i așa? Margaret are câteva replici amuzante, iar Philip era cunoscut pentru umorul său.
Cu siguranță a avut o latură plină de umor și, din punct de vedere istoric, asta l-a băgat în multe probleme. Era văzut ca tipul care făcea glume în timp ce călătorește prin lume. Nu știam ce bine făcea – călătorea prin lume, vorbea în numele World Wildlife Fund, vorbea în numele altor organizații de caritate, inventa lucruri. Era un om complet și nu am reușit să vedem asta prea mult.
„Philip a făcut multe greșeli cu Charles încă de la început“
În sezonul anterior a fost prezentată relația lui dificilă, tensionată uneori, cu Charles. Cum este acea relație scrisă în scenariile lui Peter de data aceasta?
În acest sezon, relația lui cu Charles nu se îmbunătățește cu nimic. Privindu-l, ca de la părinte la părinte, a făcut multe greșeli de la început. Este evident ce fel de greșeli a făcut și de ce le-a făcut, dar relația dintre un tată și fiul său cel mare poate fi adesea dificilă. Ochii sunt ațintiți asupra lor și te gândești cum vrei să fie, ceea ce este o greșeală. În cazul lui Charles, avea nevoie de spațiu pentru a-și creiona propria identitate, dar Philip încerca să-l modeleze în ceea ce credea că ar trebui să fie fiul său. Este aproape la fel ca părinții din clasa muncitoare care spun: „A fost suficient de bun pentru mine, așa că este suficient de bun pentru tine“. Tatăl meu a lucrat în minele de cărbuni când avea 14 ani, dar nu mi-a spus niciodată „Asta ar trebui să faci“. Simt o simpatie enormă pentru Charles. Sunt sigur că dacă aș avea vreodată șansa să vorbesc cu el despre tatăl lui, mi-ar spune că este o prostie absolută. Dar după ce Philip a murit, au făcut un documentar și au intervievat familia. Toți au spus, mai ales nepoții, ce bunic minunat era. Charles, însă, tot ceea ce a spus, chiar și în timp ce zâmbea sau râdea, era despre momentul în care tatăl său îi spusese că face ceva greșit. A fost cu adevărat dureros de urmărit. Era cineva care avea o dragoste enormă pentru tatăl său, dar și o mare durere pentru ceea ce ar fi putut fi. Nu și-au permis să aibă relația apropiată pe care ar fi putut-o avea. Philip trebuie iertat într-un fel, pentru că acești copii s-au născut într-un moment de mare activitate atât pentru Regină, cât și pentru Philip. Au fost împinși în viața publică și au fost nevoiți să se ocupe de asta și să fie părinți. Așa că Charles a crescut într-o gospodărie în care alți oameni făceau treaba părinților, precum schimbarea scutecelor. În mod ironic, am avut foarte puține scene cu Charles, dar au fost cele mai plăcute de făcut, pentru că puteai vedea partea nu atât de plăcută a lui Philip. A fost interesant de explorat.
V-a plăcut să lucrați alături de Dominic West?
Este trist într-un fel că nu întâlnești oameni decât dacă aceștia sunt în scena ta imediată, iar filmarea în condiții de COVID-19 a însemnat că nu am socializat în afara platoului. Pentru mine, o parte din bucuria meseriei mele este să fiu cu alți oameni. Când am făcut „Game of Thrones“, era o distribuție uriașă, dar am lucrat doar cu câțiva actori. Dacă nu sunt în povestea ta, nu lucrezi cu ei, nu îi întâlnești. Cam așa a fost și la „The Crown“. Dominic este impresionant ca Charles, dar singura dată când am lucrat cu el cu adevărat a fost când mă purtam oribil cu el! Vedeți vulnerabilitatea lui Charles prin Dominic. Desigur, el are o treabă mult mai ușoară decât mine jucând un băiat la patru ace! Pot să joc toff-uri dacă sunt regi, sunt în regulă la asta – să joc toff-uri corecte cu care am o dificultate. Dar Dominic se pricepe destul de bine la asta. Îi este firesc.
Susținător (tacit) al cuplului de Wales
Philip a fost cu adevărat forța motrice din spatele logodnei lui Charles cu Diana. Ce simte despre divorț?
Ca spectator, vezi multe din ceea ce se întâmplă cu Diana prin Regină și prin Philip, în timp ce aceștia reacționează la ceea ce se întâmplă. Ceea ce se vede, preluat din sezonul anterior, este afecțiunea lui evidentă pentru ea, dorința de a o sfătui cum poate duce viața pe care o vrea în cadrul Familiei regale. Este interesant, pentru că atunci când vorbește cu Diana, chiar vorbește și despre el însuși: cum să-ți duci propria viață în cadrul acestei instituții, spunându-i că poate face ce vrea, poate avea mai multă libertate, dar trebuie să o facă în liniște. Și, desigur, acesta este momentul în care se realizau cartea și infamul interviu. Deci, într-adevăr, în această serie, acesta este modul în care reacționează la asta – în mare parte, în tăcere. Deznodământul urmează să vină.
Ce ne puteți spune despre rolul Dianei, jucat de Elizabeth Debicki?
Prima mea zi de filmare a fost aproape prima zi a lui Elizabeth. Am avut o scenă lungă împreună și, din multe puncte de vedere, a fost destul de bine așa, pentru că dacă faci niște mici părți ici și colo care duc la scena mare, nu este la fel de satisfăcător. Deci a fost prima zi și nu am repetat. Amândoi ne-am găsit drumul prin personaje, pe măsură ce personajele își făceau drum prin relația lor unul cu celălalt. A fost bine să intru ca străin – preiei rolul dintr-odată; și pentru ea a fost la fel. Am văzut diverse clipuri cu ea și este straniu. Este remarcabil. M-am întâlnit cu Diana de două ori la spectacole de caritate și când a venit să vadă „Miss Saigon“, atunci cred că a fost. Avea o latură timidă, deși era sărbătorită în acel moment. A fost foarte plăcut să o cunosc.
Se încarcă comentariile...
