Când ajunge în cinema noua comedie a lui Iura Luncaşu, cu o distribuţie plină de vedete, inclusiv comedianţi, sportivi şi cântăreţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii au anunţat când va intra în cinematografe noua comedie regizată de Iura Luncaşu (43 de ani), care are 16 celebrităţi în distribuţie, printre care actriţa Monica Bârlădeanu, comediantul Micutzu, cântăreţul Horia Brenciu şi gimnasta Sandra Izbaşa.

Odată cu finalizarea filmărilor pentru comedia „Faci sau taci“ a fost stabilită şi o dată de lansare, iar pe 22 martie 2019 lungmetrajul regizat de Iura Luncaşu va avea premiera pe marile ecrane din toată ţara, fiind distribuit în cinematografe de Vertical Entertainment.

Producţia are o distribuţie impresionantă, formată din nu mai puţin de 16 nume sonore: actorii Monica Bârlădeanu, Diana Dumitrescu, Oana Moşneagu, Bogdan Mălăele, Augustin Viziru, Levent Sali, Cristina Visterneanu, Codin Maticiuc,cântăreţii Giulia, Ana Baniciu şi Horia Brenciu, comedianţii Maria Popoviciu şi Cosmin Nedelcu (Micutzu), dar şi sportivii Sandra Izbaşa, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu.

Cu un palmares din care fac parte comediile „Minte-mă frumos“ (2012) şi „Ghinionistul“ (2017), Iura Luncaşu a impresionat spectatorii, care l-au pregătit pentru experienţa „Faci sau taci“, noul său proiect, pentru care a filmat timp de doar 22 de zile, în 13 locaţii diferite din Banat. 

Despre ce a însemnat producţia comediei „Faci sau taci“, Iura Luncaşu, în calitate de regizor, scenarist şi producător declară: „Filmările au fost spectaculoase. Mă aşteptam să fie ceva aparte faţă de tot ce am făcut până acum, pentru că de această dată am avut mult mai mult timp de pregătiri. «Faci sau taci» a fost de departe cel mai complicat proiect pentru mine“. 

„Ştiam că îmi doresc altceva, că vreau să ridicăm nivelul şi vreau un alt tip de decupaj. Eu îmi propun ca de la un proiect la altul să îmbunătăţesc vizibil calitatea produsului. Abia aştept să ajung pe marile ecrane pe 22 martie cu «Faci sau taci», pentru că vreau să văd dacă publicul rezonează cu filmul nostru“, a detaliat regizorul.

Tot Iura Luncaşu subliniază importanţa cooptării de investitori în producţia locală, încă din faza de proiect: „Având în vedere că eu sunt într-o zonă de film independent şi tot caut pârghii de a construi un alt tip de produs, este absolut important să ai parteneri. Era evident că eu căutam acei oameni care au o viziune, nişte oameni speciali, care să aibă încredere să dezvolte această piaţă. M-am bucurat enorm că cei de la The Story Lab au văzut acelaşi lucru ca noi şi că poveştile româneşti pot fi atât de atractive încât să genereze şi public pe măsură“.

Imagine indisponibilă

Povestea comediei „Faci sau taci“ aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără denumire, fără identitate, activează în România şi servisează ţările vecine. Până aici, nu e nimic amuzant. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în „Hola“, „mamacita“, „Shakira“, „Pique“, lucrurile se complică. 

Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă. O echipă de şase fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare. 

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor, mai aducem şi suspans, bătăi, intervenţii în forţă, secrete de alcov, idile, twist-uri şi multă acţiune. 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite