Celebra Mitsuko Uchida, alături de Orchestra de Cameră Mahler la Ateneu

0
Orchestra de Camera Mahler

Sâmbătă, de la  ora 16.30, Orchestra de Cameră Mahler va avea în program, la Ateneul Român, lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss. Celebra pianistă Mitsuko Uchida va apărea în dublă ipostază: de dirijor şi de solist.

Text de  Olga Grigorescu

Concertul nr. 19 pentru pian şi orchestră face parte din seria lucrărilor de mare anvergură pe care Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791), stabilit la Viena, le scria într-o perioadă de mare efervescenţă creatoare – anul 1784.

Prima parte, Allegro, se deschide cu o expoziţie destul de amplă a orchestrei în care, aşa cum se întâmplă în multe lucrări mozartiene, este enunţată o idee muzicală pregnantă, energică – aici e vorba de o temă cu aer de marş – ce va reveni mult pe parcurs, urmată de o replică mai lirică şi apoi o înlănţuire de motive scurte, unele înrudite, altele mai noi, cu pasaje modulatorii, dar fără a părăsi zona tonalităţii de bază, Fa major. Pianul preia o parte din motivele expuse de orchestră, dar le transformă şi le aduce spre altă tonalitate, conturându-se astfel o sferă tematică secundară. În mulţimea de motive aproape caleidoscopică ce se derulează cu o spontaneitate sclipitoare,  motivul de marş domină discursul, schimbându-şi caracterul mai ales în secţiunea dezvoltării. Reexpoziţia este concentrată şi, înainte de coda, auzim cadenţa pianului. Partea a II-a, Allegretto, are două idei cantabile care se înscriu într-o formă de sonată fără dezvoltare. Ultima parte, Allegro assai, foarte dinamică, este un rondo amplu ce cuprinde şi elemente de sonată. De această dată, pianul enunţă tema jucăuşă, pe care o va prelua orchestra adăugându-i brusc o altă idee, impunătoare, tratată în stil fugato. Aproape întrega mişcare va fi dominată de aici înainte de stilul polifonic, ce-i conferă consistenţă şi măreţie.

În anul următor, 1785, apare Concertul nr. 20, KV 466, în re minor, poate cel mai cântat şi mai admirat dintre toate cele dedicate de Mozart pianului. Era prima oară când folosea o tonalitate minoră într-un concert şi acest lucru nu se va repeta decât în cel de al 24-lea, în do minor, tot pentru pian.

Concertul în re minor are un caracter aparte, fiind dominat de o nelinişte aproape romantică, introdusă chiar din debutul primei părţi, Allegro, de tema coardelor, în note repetate, sincopate şi marcate la violoncele de un grupetto nervos, elemente ce vor reveni des în desfăşurarea părţii. La intrarea sa, pianul nu reia motivul agitat al coardelor, ci unul mai aşezat, liric, dinamizându-l apoi cu numeroase figuraţii şi rulade cromatice. Zona tematică secundă calmă, pare izvorâtă tot din şirul motivelor de la început, dar va fi şi aceasta schimbată în iureşul comentariilor atât ale pianului cât şi ale orchestrei. Partea a doua, concepută pe tiparul unui rondo, poartă titlul de Romanţă, dată fiind cantabilitatea liniilor melodice. În mijlocul său apare însă brusc un epizod zbuciumat, reamintind prima parte a concertului. Finalul, Allegro assai, este construit, ca şi în concertul dinainte, tot în formă de rondo îmbinat cu sonată. Din nou ne întâmpină un traseu melodic agitat, iar o a doua temă vine destul de târziu, cu un aer mai senin, chiar dansant. Dialogul pian-orchestră este foarte viu şi surpriza vine în final, căci umbra re minorului care dominase concertul se risipeşte după cadenţa pianului, într-o coda luminată de tonalitatea Re major. 

   Lucrarea intitulată „Metamorfoze” a fost terminată în anul 1945 cu câteva săptămâni doar înainte de încheierea celui de al II-lea Război Mondial, sub impresia puternică pe care i-o făcuse lui Richard Strauss (1864 – 1949) distrugerea succesivă a teatrelor de operă din München, Berlin, Dresda şi Viena, lăcaşe artistice  unde se reprezentaseră cele mai importante creaţii lirice ale sale. În aceeiaşi perioadă, Strauss citise asiduu operele lui Goethe şi meditaţiile  filozofice asupra existenţei, a rostului fiinţei pe lume de acolo au pătruns fără îndoială şi în substanţa muzicii pe care o pregătea.

„Metamorfoze” – studiu pentru 23 de instrumente cu coarde solo – este de fapt un amplu lamento, cu desfăşurare în trei secţiuni – Adagio, Agitato şi Tempo primo – care curg fără pauză. Fluxul muzical formează un mare arc sonor; acesta porneşte de la coardele grave ce intonează primele motive , apoi se amplifică  în tot ansamblul ajungând la maximum de intensitate şi tensiune sonoră, pentru a reveni, tot treptat, la starea iniţială , poate mai luminoasă, dar totuşi încărcată de tristeţe. Materialul tematic este bazat mult pe formule cantabile, amintind stilul vocal adesea înflorit, exuberant, al lui Strauss. În broderia polifonică densă din care e ţesut discursul, ca un elogiu adus minunatei arte muzicale – este evocat la un moment dat un fragment din opera „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner – se strecoară însă ameninţător  un motiv din Marşul funebru al simfoniei „Eroica” de Beethoven. Îl auzim obsesiv pe parcursul lucrării, în toate registrele şi expus de toate instrumentele, ca un simbol al dispariţiei unei armonii, a unei lumi, cândva nobilă şi înălţătoare.

RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE 

Sâmbătă 21 septembrie   ora 16.30     

Ateneul Român  

ORCHESTRA DE CAMERĂ MAHLER

MITSUKO UCHIDA dirijoare, pian

MEESUN HONG COLEMAN concertmaestru

Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 19 KV 459 în Fa major pentru pian şi orchestră

Richard Strauss – „Metamorfoze”, studiu pentru 23 de instrumente cu coarde soliste (TrV 290, AV 142)

            dirijează MEESUN HONG COLEMAN

Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 20 KV 466 în re minor pentru pian şi orchestră

                                                   

Showbiz


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri