Gradul de autism diferă la gemeni identici. Studiu

Gradul de autism
diferă la gemeni identici. Studiu

Severitatea semnelor diferă în tulburările de spectru autist, chiar şi la gemeni identici

Gemenii identici cu tulburări de spectru autist au deseori diferenţe semnificative în ceea ce priveşte severitatea simptomelor, chiar dacă au acelaşi ADN, arată o analiză americană efectuată de specialişti de la Institutele Naţionale de Sănătate – NIH, din SUA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Identificarea cauzelor acestor variabilităţi poate oferi soluţii de tratament pentru simptomele asociate TSA, scrie agerpres.ro. TSA afectează modul în care o persoană se comportă, învaţă şi interacţionează cu ceilalţi.
Studii anterioare au relevat că, atunci când unul dintre gemenii identici are TSA, este foarte probabil ca şi celălalt geamăn să fie afectat de această problemă.

Actualul studiu a cuantificat acest risc la 96%, numărul perechilor de gemeni incluse în cercetare fiind de 366. Scorurile privind simptomele au variat foarte mult între gemenii diagnosticaţi cu TSA. Specialiştii au estimat că factorii genetici au contribuit cu doar 9 procente la cauza variabilităţii trăsăturilor în rândul acestor gemeni.

Studii suplimentare sunt necesare pentru a determina cauza diferenţelor în ceea ce priveşte severitatea simptomelor.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Behavior Genetics şi realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Washington.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: