Cele mai eficiente metode de tratament în cazul migrenelor

Cele mai
eficiente metode de tratament în cazul migrenelor

Migrena este a treia boală ca prevalenţă şi prima cauză de dizabilitate din lume

Migrena este a treia boală ca prevalenţă şi prima cauză de dizabilitate din lume la persoanele sub 50 de ani. Peste 12% din populaţia lumii suferă de migrene ( 18% femei, 6% bărbaţi) şi mai mult de 50% dintre cei care suferă de această boală nu sunt niciodată diagnosticaţi. Care sunt cele mai eficiente metode de tratament în cazul migrenelor?

Ştiri pe aceeaşi temă

Migrena este a treia boală ca prevalenţă şi prima cauză de dizabilitate din lume la persoanele sub 50 de ani. Peste 12% din populaţia lumii suferă de migrene ( 18% femei, 6% bărbaţi) şi mai mult de 50% dintre cei care suferă de această boală nu sunt niciodată diagnosticaţi. Dr. Bogdan Pană, medic neurolog la Centrul Medical Emerald, (foto jos) vorbeşte despre cele mai eficiente metode de tratament în cazul migrenelor.

„Pentru prevenţia migrenei, în primul rând se încearcă evitarea factorilor declanşatori. Aceştia pot fi: somn insuficient, anumite alimente  - ciocolata, brânzeturi maturate, roşiile, ceapa -  cafeaua, vinul roşu, privitul în soare sau în monitor, anticoncepţionalele sau medicamente vasodilatatoare. Pentru a putea fi mai uşor identificaţi aceşti factori, se recomandă pacientului să ţină un calendar al durerii“.

Tratament medicamentos se împarte în două categorii:

Preventiv – recomandat atunci când există mai multe atacuri migrenoase într-o lună, sau acestea sunt de intensitate severă. În acest sens se recomandă: betablocante, antidepresive sau antiepileptice. Injecţiile cu toxină botulinică, administrate la nivelul scalpului, pot ameliora simptomatologia pacienţilor cu migrene cronică, însa au un cost ridicat şi trebuie repetate la interval de 2-3 luni“.

„În acut – de primă intenţie sunt antialgicele uzuale: aspirina, paracetamol, AINS  - antiinflamatoare nesteroidiene - sau combinaţii medicamentoase  - de exemplu aspirina + paracetamol + cafeina -  care sunt mai eficiente decât medicamentele luate separat, dar care administrate timp îndelungat pot produce cefalee de abuz medicamentos. O clasă specială de medicamente, recomandate atunci când antialgicele uzuale nu sunt eficiente, este cea a triptanilor. Acestea sunt vasoconstrictoare şi nu pot fi administrate pacienţilor cu boli cardiace sau hipertensiune arterială“.

Ce tratamente non-farmacologice dau rezultate

În studiile clinice, diferite tratamente non-farmacologice au obţinut rezultate asemănătoare cu cele ale tratamentului medicamentos. Astfel, biofeedbackul este eficient pentru cefaleea de tensiune  - a nu se confunda cu durerea de cap dată de hipertensiunea arterială - şi este un proces prin care pacienţii pot învăţa să îşi controleze diferite funcţii: tonusul muscular, ritmul cardiac, temperatura corporală etc.

Stimularea magnetică transcraniană este un dispozitiv portabil care trimite unde electromagnetice către creier, aprobat FDA din 2013 eficient în atacul migrenos la mai puţin de un sfert dintre pacienţi. „Stimularea electrică transcutanată a nervului trigemen: terapia ambulatorie a migrenei prin stimulare electrică nervoasă transcutanată cu Cefaly Dual a fost lansată în Europa în septembrie 2018, Centrul Medical Emerald fiind în acest moment singura clinică din România care pune la dispoziţia pacienţilor acest tratament“, afirmă medicul.

Terapia HEAD’s UP poate fi recomandată doar de medicul neurolog şi poate fi accesată în trei pachete diferite, în funcţie de durata utilizării: 3, 6 sau 12 luni, cu controale neurologice incluse. Este o terapie aprobată FDA şi este folosită deja de peste 200.000 de oameni din întreaga lume. 

Dispozitivul  a fost lansat pentru prevenţia şi tratarea în acut a migrenei. Este de asemenea eficient în tratarea cefaleei de tensiune şi a nevralgiei Arnold. Acesta foloseşte stimularea electrică transcutană a celei mai importante ramuri a nervului trigemen, care are rol în modularea durerilor de cap fiind complet neinvaziv şi neiradiant. „Este uşor de utilizat: dispozitivul se poziţionează pe frunte cu ajutorul unui plasture, iar în timpul folosirii pacientul îşi poate desfăşura activităţile obişnuite. Dispozitivul are două setări: tratament în acut  - o oră -  şi tratament preventiv  - zilnic, 20 de minute. Folosit în setarea acută, scapă total de durere o treime dintre pacienţi şi reduce intensitatea durerii semnificativ pentru 8 din 10 pacienţi. Folosit în setarea de prevenţie, poate reduce tratamentul medicamentos cu 75% şi frecvenţa atacurilor migrenoase cu peste 50%. Dispozitivul are un foarte bun raport eficienţă/siguranţă, doar 4.3% din utilizatori raportând efecte adverse uşoare şi reversibile  de tipul amorţeli, furnicături, iritaţii locale la nivelul frunţii,  spre deosebire de tratamentul medicamentos la care efectele adverse pot fi foarte grave“.

Cât priveşte medicina complementară şi alternativă, deşi mulţi pacienţi afirmă ameliorări semnificative a simptomatologiei folosind medicina complementară  - acupunctura, yoga, chiropractica, diferite suplimente, aceasta este încă un subiect tabu, peste 70% din pacienţii care o folosesc necomunicând acest lucru medicului curant, conchide specialistul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: