Suntem pentru vaccinul antigripal, dar nu ne vaccinăm. De ce nu iau românii în serios această afecţiune

Suntem pentru vaccinul antigripal, dar nu ne vaccinăm. De ce nu iau
românii în serios această afecţiune

Imunizarea rămâne singura metodă eficientă de prevenire a gripei

Jumătate dintre români se declară pro vaccinare antigripală, dar cei mai mulţi aleg să nu se vaccineze. De ce nu ia populaţia în serios această afecţiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

În România, în sezonul rece 2017-2018 s-au înregistrat 129 de decese din cauza gripei şi 1.700 de îmbolnăviri, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Cu toate acestea, românii nu iau în serioas această afecţiune. Potrivit studiului, „Părerea românilor despre vaccinarea împotriva gripei“, realizat la finalul anului trecut, arată că, 52% din români se declară pro vaccinare, însă aproape 60% nu s-au vaccinat deloc împotriva gripei.

Cel mai des invocat motiv este convingerea că nu este necesar: 39%. Pe de altă parte, peste 50% din repondenţi au avut gripă cel puţin o dată pe an în ultimii cinci ani, dar 47% din cei afectaţi de această boală nu au apelat la consult medical.

Răspunsurile la chestionar atrag atenţia asupra nevoii continue şi susţinute de informare cu privire la vaccinarea împotriva gripei: aproximativ jumătate (45%) din participanţii la studiu consideră că ar fi necesare mai multe campanii de informare. Aproape 5% din repondenţi au spus că nu ştiau că există vaccinuri împotriva gripei.

„Oricât de afectaţi ar fi românii de gripă, ei refuză să o ia în serios, deşi numărul cazurilor şi deceselor înregistrate este în creştere de la an la an şi această informaţie este disponibilă publicului. Din acest motiv, Mylan şi-a asumat un angajament ferm, împreună cu parteneri locali, în două direcţii: creşterea gradului de informare a publicului despre impactul gripei şi oferirea celor mai eficiente mijloace de prevenţie, ca parte a responsabilităţii pe care o vedem în poziţia noastră de producător de vaccinuri”, a spus Adrian Grecu, directorul general al Mylan în România şi Head of South East Europe în cadrul companiei care a comandat studiul.

Ce (nu) fac românii pentru a preveni gripa

Printre principalele concluzii ale studiului se numără aceea că românii nu trec la acţiune pentru a combate gripa. Recurg doar, câteodată, la informarea specializată: şapte din 10 români obţin informaţii despre gripă de la cadre medicale, dar, în acelaşi timp, şase din 10 preferă să caute online informaţiile pe care le consideră necesare. De asemenea, foarte puţini români se vaccinează.

Ca modalităţi de reducere a riscului de gripă, românii preferă aerisirea zilnică a locuinţei  - 58,61%, utilizarea batistelor de unică folosinţă urmată de aruncarea lor  - 54,58% - şi spălatul pe mâini  - 50,62%.

Asta cu toate că prevenirea prin vaccinare este recomandată atât de Organizaţia Mondială a Sănătăţi, cât şi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.

Nici din punctul de vedere al comportamentului din timpul bolii nu stăm mai bine: cei mai mulţi români nu merg la medic. 46% dintre repondenţi au spus ca nu au avut nevoie de consult medical. 

Conform cercetării, cu toate că puţini români aleg prevenţia prin vaccinare, jumătate dintre aceştia conştientizează totuşi cât de mari sunt costurile asociate acestei afecţiuni şi impactul asupra economiei. Opt din 10 repondenţi consideră că prevenirea gripei rezultă în primul rând în reducerea vizitelor la medic, iar o bună parte dintre ei iau în considerare şi reducerea costurilor medicale legate de complicaţiile gripei.

Categoriile cele mai vulnerabile în faţa gripei

În fiecare an, între 5% şi 10% din adulţi şi între 20% şi 30% din copii se îmbolnăvesc de gripă, potrivit statisticilor internaţionale  Potrivit OMS, se estimează că epidemiile anuale la nivel global vor avea drept rezultat între aproximativ trei şi cinci milioane de cazuri de îmbolnăviri severe şi circa 290.000 până la 650.000 de decese.

Numai în Europa, gripa sezonieră produce între patru şi 50 de milioane de cazuri simptomatice în fiecare an, iar 15.000 – 70.000 de cetăţeni europeni mor în fiecare an de cauze asociate gripei.  

Gripa sezonieră poate afecta grav toate categoriile de populaţie, dar cel mai mare risc de complicaţii apare în rândul femeilor gravide, al copiilor cu vârsta sub 59 de luni, al persoanelor în vârstă, al persoanelor care suferă de boli cronice şi al persoanelor angajate în sistemul medical.

Cum se răspândeşte gripa sezonieră

„Românii nu trebuie să uite că gripa este o infecţie respiratorie acută cauzată de virusuri gripale şi că poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă. Se răspândeşte uşor de la o persoană la alta prin aer  - prin tuse şi strănut - sau prin mâini ori suprafeţe contaminate cu virusuri gripale. Deşi gripa este o boală contagioasă care poate avea rezultate grave, aceasta poate fi prevenită. Înţelegerea modului în care boala este contractată şi cum se poate preveni această infectare este cheia reducerii numărului de îmbolnăviri, spitalizări şi decese premature“, a spus dr. Valeria Herdea, medic primar medicină de familie, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie.

„În plus, gripa este o boală subdiagnosticată. Diagnosticăm viroze, dar nu gripa. De ce? Pentru diagnosticul corect de gripă, avem nevoie de un exudat. Exudatul costă 150 de lei, dar nu se lucrează uzual, ci doar în anumite laboratoare. Avem rezultat în 72 de ore, dacă avem acces la laborator şi susţinem plata exudatului.

Este nevoie de efortul tuturor pentru a reduce numărul mare de îmbolnăviri prin gripă şi, mai ales, pierderile de vieţi. Fiecare om pe care îl pierdem, în acestă epocă în care avem acces la prevenţie, nu reprezintă doar o statistică, reprezintă pierderea dureroasă a fiecăruia dintre noi“.

Ce putem face? „Primul pas este să înţelegem cât de serios este riscul de îmbolnăvire, să înţelegem ce înseamnă complicaţiile pe termen mediu sau lung când vorbim despre gripă. Gripa nu este doar o boală banală. Se poate răspândi rapid şi poate afecta inclusiv persoane tinere, sănătoase, aparent puternice. Boala poate fi prevenită. Din costul unui exudat se pot vaccina patru persoane.

Informarea corectă despre boală ne va ajuta să luăm o decizie care să ne protejeze pe noi şi pe cei din jurul nostru", a mai spus dr. Valeria Herdea.

În pofida duratei relativ scurte a bolii, anual, povara economică şi cea pusă asupra sistemului de sănătate publică este substanţială. Se estimează că în Europa costurile  - directe şi indirecte - asociate gripei se situează între şase şi 14 miliarde de euro anual, dacă se iau în calcul acelea asociate spitalizării şi a banilor pierduţi în zilele în care oamenii nu au ajuns la muncă din cauza gripei sau pe motiv că au îngrijit o persoană bolnavă de gripă. 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările