Peşteră abandonată odată cu legenda ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peşteră abandonată odată cu legenda ei
Peşteră abandonată odată cu legenda ei

Cea mai faimoasă peşteră din Clisura Dunării atrage de la un an la altul tot mai puţini vizitatori. Autorităţile nu sunt interesate să exploateze un obiectiv turistic pe care multe ţări şi l-ar dori. Numele peşterii s-a născut din legenda lui Iovan Iorgovan.

În judeţul Caraş-Severin, la doar trei kilometri mai jos de localitatea Coronini, pe drumul care leagă Moldova Nouă de Orşova, se găseşte Peştera Gaura cu Muscă.

În ciuda frumuseţii locului şi a ruinelor unei fortificaţii construite în jurul anilor 1800, acest obiectiv turistic este ignorat. În primul rând, de autorităţi, care nu se implică în promovarea obiectivului turistic, şi în al doilea rând, de turişti, care trec chiar pe sub gura peşterii fără a şti însă de existenţa ei.

Ecologiştii taxează neimplicarea primăriei

Directorul executiv al Grupului Ecologic de Colaborare Nera, Cornel Sturza, spune că un astfel de obiectiv nu are voie să fie tratat cu atâta indiferenţă. „Peştera are o poveste interesantă, iar prin acea gaură se pot vedea pe malul celălalt al Dunării ruinele cetăţii lui Ladislau.

Gaura cu Muscă a luat naştere ca urmare a infiltrării apei în roca de tip calcaros. Este păcat că acest monument nu este pus în valoare. Dacă ar avea alţii asemenea frumuseţi, cred că le-ar exploata la maximum”, spune Sturza. Cristina Luchian, voluntar ecologist, acuză, la rândul ei, faptul că nu există nici măcar o tăbliţă care să semnaleze prezenţa peşterii.

„La prima vedere este o simplă peşteră, însă zona unde e situată, chiar lângă drumul ce străbate defileul Dunării, şi legenda acesteia îţi trezesc imediat interesul. Este o peşteră ce merită mai multă atenţie din partea autorităţilor. Amenajarea unei poteci până la gura acesteia nu presupune mari cheltuieli. E vorba doar de puţin interes, de nimic altceva”, spune tânăra.

„Vom realiza o hartă cu obiectivele turistice“

image

Vizavi de peşteră se află ruinele cetăţii lui Ladislau



Întrebat de ce Peştera Gaura cu Muscă nu se bucură de mai multă atenţie, Ion Chisăliţă, primarul oraşului Moldova Nouă, pe raza căruia se află obiectivul turistic, ne-a răspuns că „este adevărat faptul că trebuie să facem ceva pentru a atrage turiştii în zonă. Vom iniţia în acest sens un program transfrontalier pentru a realiza un punct turistic informativ. Atât această peşteră, cât şi alte numeroase situri şi puncte de atracţie din Clisura Dunării vor fi marcate pe o hartă, astfel încât turiştii să afle mai uşor de existenţa lor”, spune Chisăliţă.

Potrivit legendei, peştera a primit denumirea de ,,Gaura cu Muscă” pentru că aici a apărut teribila muscă columbacă dintr-un cap al balaurului cu 12 capete, ucis de Iovan Iorgovan, eroul basmului cu aceluiaşi nume.

Se spune că în perioada Evului Mediu, muştele columbace nu apăreau în fiecare an, dar atunci când bântuiau, de obicei în roiuri, ca albinele, pătrundeau prin toate orificiile vitelor şi le provocau moartea.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite