Nouă metodă de identificare a metastazelor

Nouă metodă de identificare a metastazelor

Răspândirea celulelor canceroase este identificată printr-o metodă inovatoare

O tehnică revoluţionară care identifică dacă celulele canceroase de la nivelul sânului s-au răspândit în organism la nodulii limfatici a fost dezvoltată de cercetătorii de la clinica „Maidstone and Tunbridge Wells“ din Marea Britanie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procedura constă în folosirea unor particule de trei ori mai mici decât celulele sângelui. Acestea conţin un gaz izolat într-o capsulă de ulei pentru a opri absorbţia lui de către organism şi sunt injectate în zona tumorii, înainte de operaţiile pentru extirpare.

Nu este nevoie de o nouă intervenţie

Traseul lor prin organism este urmărit cu ajutorul ultrasunetelor, iar atunci când aceste particule depăşesc zona tumorală, chirurgii pot folosi un ac foarte fin cu ajutorul căruia să recolteze ţesut.

Dacă nu se evidenţiază celule canceroase la nivelul acelui ţesut, în timpul operaţiei se va extirpa doar tumoarea. În schimb, dacă procedura indică prezenţa celulelor canceroase şi la nodulii limfatici, aceştia vor fi îndepărtaţi în cadrul aceleiaşi operaţii chirurgicale.

„De obicei, se ajunge la descoperirea afectării nodulilor limfatici după ce a fost extirpată tumoarea principală şi este nevoie de o nouă operaţie", arată Sue Jones, consultant în oncoplastie la clinica Maidstone.

În plus, avantajul noii tehnici este şi acela că, la câteva minute după introducerea în corp, bulele se sparg, iar gazul pe care îl conţin este absorbit de organism fără niciun risc.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările