Medicul Radu Ţincu, despre cercetările privind utilizarea aspirinei la tratarea coronavirusului

Medicul Radu Ţincu, despre cercetările privind utilizarea aspirinei la tratarea coronavirusului

Voluntarii studiului luau aspirină ca tratament pentru diverse patologii cardiovasculare, la recomandarea medicului, medicamentul având şi efecte secundare Foto: Shutterstock

În urma unui studiu observaţional realizat în Israel, pe 10.000 de pacienţi, s-a observat că cei care luau cronic anumite cantităţi de aspirină ar fi avut un risc mai mic de a se îmbolnăvi cu COVID. Totuşi cercetătorii atrag atenţia că este încă prea devreme ca să tragă o concluzie finală în legătură cu protecţia pe care o poate oferi aspirina, a explicat, duminică, doctorul Radu Ţincu, medic primar de Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aspirina are efecte antiinflamatorii, antivirale şi anticoagulante, toate aceste trei manifestări fiind întâlnite şi în boala COVID-19, aceastea fiind premisele de la care a pornit studiul israelian, a explicat dr. Radu Ţincu la Digi24.

"Cercetătorii din Israel au concluzionat că încă este prea devreme ca să tragă o concluzie în legătură cu această aspirină şi cu protecţia pe care o poate oferi pacienţilor cu COVID-19. Studiile sunt încă în desfăşurare. Însă au plecat de la ideea că îmbolnăvirea cu COVID-19 descarcă şi eliberează acele citokine proinflamatorii, pe care deja le cunoaştem cu toţii, numite furtună de citokine, şi, în momentul în care ai un exces de inflamaţie, s-a plecat de la ideea că aspirina în primul rând este un antiinflamator, reduce inflamaţia. Pe de altă parte, sunt studii care spun că ar avea şi efecte antivirale, prin faptul că scade nivelul de prostaglandină E2 şi creşte sinteza de interferon, care este o moleculă care ne protejează împotriva infecţiilor virale. Ştim, de asemenea, că la pacienţii cu COVID-19 apare o inflamaţie a vaselor de sânge, care favorizează agregarea trombocitelor formarea de cheaguri de sânge, aspririna fiind un antiagregant plachetar şi având efecte anticoagulante. 
 
Plecând de la aceste trei idei legate de efectele aspirinei, cercetătorii din Israel au realizat un studiu observaţional pe 10.000 de pacienţi în perioada februarie - iunie 2020 şi au observat că cei care luau cronic aspirină - vorbim de doze mici de aspirină, 75-100 de miligrame - au avut un risc mai mic cu până la 30% de a se îmbolnăvi cu COVID", a declarat Radu Ţincu, potrivit sursei citate. 
 
Medicamentul are şi efecte secundare
 
De asemenea el a atras atenţia că voluntarii studiului luau aspirină ca tratament pentru diverse patologii cardiovasculare, la recomandarea medicului, şi că medicamentul are şi efecte secundare. 
 
"Însă trebuie să avem în vedere că aspirina nu este un medicament lipsit de efecte adverse. Ea poate să determine, spre exemplu, la pacienţii cu patologie gastrointestinală, sângerări la nivelul stomacului. De asemenea, la cei care iau medicamente anticoagulante, adăugarea de aspirină creşte riscul de hemoragii. În niciun caz pacienţii nu trebuie să-şi autoadministreze în mod preventiv această aspirină, ci trebuie să ia legătura cu medicul de familie şi doar sub supraveghere medicală", a mai precizat dr. Ţincu, accentuând încă o dată că studiul nu are concluzii finale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările