Dr. Dana Zaciu: Experienţa naşterii este diferită pentru gravide în această perioadă

Dr. Dana Zaciu: Experienţa naşterii este diferită pentru gravide în această perioadă

Naşterea nu poate fi amânată până ce trece pandemia

Naşterea reprezintă în continuare o urgenţă medicală. Dr. Dana Zaciu, medic primar şi şef secţie terapie intensivă neonatala la Spitalul Regina Maria Băneasa, ne vorbeşte despre situaţia particulară a femeilor care trebuie să nască în această perioadă.

Care este cea mai mare presiune pe care o simţiţi pentru copiii de la terapie intensivă din secţia dvs.?

Dr. Dana Zaciu: Copiii născuţi prematuri sau cu probleme asociate care stau acum în terapie intensivă nu au legătură cu noul virus. Ei s-ar fi născut la fel şi ar fi întâmpinat aceleaşi greutăţi sau provocări cum le spunem noi. E greu însă pentru părinţii lor, care au pe deasupra şi această povară, o grămadă de restricţii, un factor de stres în plus. Oricum, în terapie intensivă accesul părinţilor este minim, aşa că cei mici petrec cel mai mult timp doar cu noi. Şi ştim că doar pe noi ne au. Ce am făcut noi dintotdeauna a fost că ni i-am “împărţit” şi le dăm porecle şi vorbim cu ei. Asistentele ştiu că până ajung în braţele mamelor lor, ele sunt şi mamă, şi tată.

Cum afectează virusul copiii născuţi din mame infectate de COVID-19?

Dr. Dana Zaciu: Vă pot spune doar din studii, în viaţă reală noi nu am gestionat niciun astfel de caz. Se pare că virusul nu trece prin placentă şi copiii nu se nasc infectaţi. Dar ce se poate întâmpla este ca ei să ia virusul prin contact. Cazurile cu nou-născuţii infectaţi, puţine de altfel, au mers bine. Asta nu înseamnă că ne aşteptăm ca un prematur sau cu alte afecţiuni medicale să meargă la fel de bine.

Citeşte continuarea aici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: