Conform unui studiu, Marea Britanie atinge imunitatea de grup. Mircea Iliescu, genetician: „Nu înseamnă că ajungem la zero cazuri”

Conform unui studiu, Marea Britanie atinge imunitatea de grup. Mircea Iliescu, genetician: „Nu înseamnă că ajungem la zero cazuri”

FOTO EPA-EFE

Conform unui studiu al University College of London, Marea britanie ar urma să atingă imunitatea de grup în aceste zile. Ar fi primul stat european care ajunge la acest obiectiv, după ce populaţia a fost vaccinată masiv în ultimelel luni. Aproximativ 75% din populaţie ar urma să fie protejată de virus prin vaccinare sau vindecarea de boală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Iliescu, genetician român la Universitatea Cambridge, a explicat la Digi24 că studiul acesta reprezintă o modelare, adică cu datele existente, cercetătorii încearcă să prezică ce va fi. 

„Ne bazăm pe toate datele, pe cât de mult se răspândeşte virusul, pe datele pentru alte pandemii şi încercăm să venim cu o predicţie. E foarte bine să venim cu cât mai multe studii de acest fel, dar nu cred că am ajuns la această imunitate de masă şi mulţi alţi specialişti au spus că e încă prematur să discutăm. Adică n-ar trebui să începem să discutăm acum despre când nu vom mai avea mască, despre cum vom fi exact ca înainte”, a explicat cercetătorul. 

Ce ar putea perturba imunitatea de grup?

Mircea Iliescu a spus că există mai mulţi factori care ar putea perturba imunitatea de grup. Mutaţiile noi sunt cele mai îngrijorătoare. În cazul apariţiei lor şi reinfectarea populaţiei, proporţia de 70% imunizată, nu ar mai fi de ajuns.

Contactul cu ceilaţi contează la fel de mult. Cu cât avem contact mai mult şi sunt mai puţine restricţii, cu atât avem nevoie de un procent mai mare pentru imunitatea de grup.

De asemenea, trebuie să ştim cât de mult opresc vaccinurile răspândirea virusului. Se pare că vaccinurile pe care le avem acum opresc răspândirea într-o anumită proporţie, 60-70-80 la sută, dar nu ştim încă exact, a subliniat cercetătorul.

Vom trăi cu virusul

„Cred că vom trăi cu COVID cum trăim şi cu gripa. Mai important, însă, este să nu ajungem la spital, cred că acum obiectivul s-a mutat un pic de la imunitatea de turmă la a preveni spre 100 la 100 îmbolnăvirea gravă. Dacă virusul va mai circula în populaţie vom putea trăi cu asta, atâta vreme cât oamenii nu se vor mai îmbolnăvi grav şi vor apărea şi noi medicamente. Cred că asta vedem pentru următorul an, cu noi rapeluri de vaccinuri, care vor ataca şi noile variante, putem vorbi poate într-un an, doi, trei de o eradicare, dar nu cred, cred că momentan putem vorbi de o formă sezonieră. Vom putea renunţa la mască la un moment dat, dar nu încă”, declarase anterior cercetătorul, tot la Digi24.

Un nou obiectiv: evitarea formelor grave

„Ce ştim, pe fapte, este că acum 32 de milioane de britanici sunt vaccinaţi. E vorba de 99 la sută dintre cei vulnerabili, cei care ar putea ajunge la spital. Deci, şi dacă se mai îmbolnăvesc oameni, vor fi cei tineri, care nu ajung la spital. Ştim, de asemenea, că o parte din populaţie a avut deja acest virus. Ştim însă că noile variante pot reinfecta. În Brazilia, în Manau, era imunitate de masă, erau 70 la sută infectaţi, dar când a apărut noua variantă au fost reinfectaţi ca şi cum nu se întâmplase nimic înainte”, a arătat Mircea Iliescu.

„E posibil ca infecţia să însemne o boală mai uşoară, oricum, ideea este să nu ajungem într-o formă atât de gravă, încât să fie nevoie de spital”, a repetat el.

„Dar ca virusul să nu mai apară în populaţie nu discutăm încă şi e prematur să discutăm şi despre eliminarea completă a restricţiilor. Va trebui, din păcate, o vreme, să ne gândim şi la măşti, şi la alte lucruri de acest gen, pentru a minimiza şi a ţine cât mai mult sub control”, a avertizat geneticianul.

Mircea Ilescu a spus că masca va fi obligatori încă o perioadă şi că nu este încă momentul potrivit de a renunţa la aceasta.

Legat de românia, geneticianul a spus că trebuie să punem accent pe vaccinare. Trebuie să depăşim cu bine valul al treilea şi să vaccinăm cât mai repede persoanele vulnerabile, care atunci când intra în contact cu virusul, ajung să fie internate.

„Asta e problema cea mare: cum îi vaccinăm pe cei care ajung la spital, aici ar trebui să ne concentrăm, şi cum facem să-i convingem pe cât mai mulţi oameni să se vaccineze, din toate categoriile sociale şi din toate locurile din România”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările