Ciupercile pielii, depistate după vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Mihaela LeventerClinica "Dermastyle" Bucureşti

Ciupercile, numite medical fungi, trăiesc fie ca paraziţi, care determină îmbolnăvirea, fie au o existenţă saprofitică, ce nu ne produce niciun rău. Unele ciuperci determină o reacţie alergică, în astmul bronşic, altele eliberează toxine care contaminează grâul şi pot îmbolnăvi grav omul, iar altele invadează ţesutul cutanat şi provoacă bine-cunoscutele micoze. Dermatofiţii supravieţuiesc în medie doi ani în scuamele de piele şi pot determina leziuni cutanate în funcţie de rezistenţa gazdei. Cei mai cunoscuţi factori care favorizează infecţia sunt vârsta fragedă sau, dimpotrivă, vârsta avansată, care predispune la micoze.

Copiii se contaminează de la câini şi pisici
Există două surse de infecţie, omul bolnav şi ciupercile din mediul extern, luate de la animale sau din sol. Microsporum canis poate fi luat de la câine, dar şi de la pisică, atât prin contact direct cu animalul bolnav, cât şi prin contactul cu carpeta, pledul, podeaua sau obiectele de mobilier pe care acestea stau de obicei. Ca urmare a acestei infecţii se observă o cădere a părului sub forma unui bănuţ cu aspect de "mâncat de molii". Uneori inflamaţia locală este foarte intensă şi apar leziuni asemănătoare cu coşurile, grupate pe zona lipsită de păr. Aspectul se observă adesea la copiii care şi-au petrecut vacanţa la ţară sau trăiesc într-un mediu în care sunt animale. Alteori apar pe corp leziuni roşiatice rotunde, ca un bănuţ, care se măresc spre periferie. Ele sunt produse tot de infecţia cu dermatofiţi a pielii.Zona inghinală este locul unde ciupercile se aşază cu uşurinţă din cauza transpiraţiei şi frecării locale. Placardul roşu dantelat care se întinde la stinghia picioarelor este însoţit de mâncărime şi uneori durere, dacă pielea se macerează.
Infecţiile micotice ale picioarelor şi unghiilor sunt extrem de frecvente. Totuşi, 50% din cei afectaţi nu apelează la tratamente medicale.

Pantofii sport favorizează micozele
Situaţia este şi mai alarmantă în ţara noastră, unde se consideră că fiecare persoană trece cel puţin o dată de-a lungul vieţii printr-o infecţie micotică. Banala cojire a spaţiului interdigital sau prezenţa unui macerat alb cu aceeaşi localizare arată că pielea piciorului este parazitată micotic. Mâncărimea locală însoţeşte descuamarea şi de multe ori mirosul neplăcut este semnul unei infecţii cu ciuperci a pielii picioarelor. Azi întâlnim însă micoze plantare şi la purtătorii de pantofi de sport, iar acest tip de îmbolnăvire se numeşte "picior de atlet". Încălţămintea cauciucată sau din materiale sintetice oferă un mediu prielnic de înmulţire a ciupercilor.Măsurile de prevenire includ, pe lângă igiena personală riguroasă, păstrarea pielii cât mai uscată, evitarea folosirii în comun a prosoapelor, lenjeriei, pantofilor, precum şi controlul dermatologic în cazul unor leziuni cutanate sau unghiale. La întoarcerea copiilor din vacanţă, este bine să le examinaţi cu atenţie pielea, pentru a depista din vreme semnele unei micoze.

Constituie factori de risc pentru apariţia micozelor cutanate, fie ele dermatofitoze sau candidoze: sarcina, unele afecţiuni endocrine, diabetul zaharat, deficienţa în aportul de zinc sau fier, bolile de imunodepresie, medicamentele antibiotice sau cele imunosupresive.

Purtătorii de cizme de cauciuc - cei care lucrează în industria grea, în mediu foarte cald, petroliştii, cei din industria laptelui sau din măcelării - dar şi militarii cu bocanci trecuţi din generaţie în generaţie sunt cei mai predispuşi la micoze interdigitale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite