Ce boli poate indica senzaţia de arsură în gură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senzaţia de arsură în gură poate fi semnul unei infecţii orale
Senzaţia de arsură în gură poate fi semnul unei infecţii orale

Pe lângă disconfort, glosodinia (senzaţia de arsură în gură) reprezintă şi o problemă de sănătate care afectează calitatea vieţii pacientului. Ea poate fi atât semnul unei infecţii orale, cât şi de lipsă de vitamine sau diabet.

Glosodinia este o stare caracterizată printr-o senzaţie puternică de arsură la nivelul limbii, a obrajilor, a gingiilor sau chiar a întregii cavităţi bucale, atunci când ajunge la extreme, explică dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară şi coordonator al Clinicilor Dr. Melnic.

De multe ori, mai spune acesta, această senzaţie este asemnănătoare cu cea resimţită în urma contactului cu lichide sau alimente fierbinţi.

Există două tipuri de glosodinie: cea primară, ale cărei cauze nu sunt încă elucidate, şi cea secundară, care este, de fapt, o consecinţă a unor afecţiuni sistemice. Cea din urmă, fiind şi cea mai frecventă, este o afecţiune ale cărei simptome ar putea fi măcar diminuate, dacă nu chiar evitate.

Sănătatea cavităţii bucale influenţează direct apariţia bolii

„Ne referim aici la creşterea anormală a dinţilor ori la implanturile realizate greşit, care pot leza suprafaţa internă a cavităţii bucale. De asemenea, şi ticurile nervoase, cum ar fi bruxismul (scrâşnirea dinţilor), precum şi iritaţia excesivă a cavităţii bucale, cauzată mai ales de periajul excesiv, utilizarea frecventă a apei de gură şi consumul băuturilor acidulate, pot facilita instalarea glosodiniei“, mai spune medicul.

Senzaţia de arsură în gură apare şi în cazul carenţelor de vitamine şi minerale (grupul B, Fier, acid folic). O dietă săracă în substanţe nutritive, mai ales în ceea ce priveşte vitaminele din grupul B, facilitează apariţia senzaţiei de arsură în gură. Cele mai accesibile alimente bogate în „B-uri“ sunt:cartofii, somonul, morcovii, fasolea păstăi, sparanghelul, tonul, pepenele galben, vinetele, mazărea, varza creaţă sau nucile.

Simptom al candidozei

Printre cele mai frecvente cauze ale senzaţiei de arsură în gură se numără şi candidoza. Cu toate acestea, trebuie să reţii că glosodinia nu este decât unul dintre simptomele incipiente ale candidozei. De aceea, este important ca primul pas pe care îl face pacientul să fie acela de a merge la medicul specialist, astfel încât să depisteze problema reală încă din primele faze de dezvoltare.

Chiar dacă în fază incipientă nu cauzează decât un disconfort minim senzaţia de arsură în gură semnalează existenţa unei probleme la nivelul sănătăţii organismului. De aceea, le recomand pacienţilor să meargă la medicul stomatolog încă de la primele semne. Astfel, putem depista cauzele problemei de la început, când programul medicamentos mai poate fi încă eficient şi rapid. Chiar şi cele mai mici semne ale deteriorării sănătăţii pot anunţa probleme dificile“, spune  dr. Ion Melnic.

Semn de diabet

Deoarece diabetul slăbeşte sistemul imunitar, pacienţii pot fi predispuşi la dezvoltarea infecţiilor fungice, ca de exemplu candidoza orală. Simptomele includ răni dureroase şi dificultăţi la înghiţire. Dacă  se dezvoltă o infecţie fungică, este important să mergeţi cât mai curând posibil la medicul dentist. Ca o consecinţă a imunităţii scăzute, orice tratament stomatologic sângerand al pacientului diabetic trebuie însoţit de protecţie antibiotică. De aceea este foarte important ca diabetul, alături de toate celelalte afecţiuni generale de sănătate, să fie declarat încă de la prima şedinţă la cabinetul stomatologic.

Un consult stomatologic, realizat din timp, poate identifica şi soluţiona cauzele arsurii rapid, înainte ca aceasta să se complice şi să impună complicaţii dificil de tratat sau care impun tratamente mai dure asupra organismului.

„Tocmai de aceea, glosodinia este una dintre problemele pentru care automedicamentaţia nu este deloc o idee bună“, conchide medicul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite