Costel Alexe rămâne pe primul loc în preferințele ieșenilor pentru Consiliul Județean: „Astăzi, suntem un exemplu de bună practică în România! Continuăm să construim un Iași dezvoltat, puternic și respectat!”
0Iașul s-a dezvoltat în ultimii patru ani prin proiectele majore implementate de administrația liberală, Costel Alexe, președintele Consiliul Județean, devenind favoritul ieșenilor în lupta electorală din acest an, datorită obiectivelor promise și realizate.
Fonduri europene de 100 de milioane de euro pentru cea mai mare investiție locală din ultimii 30 de ani
Este singurul județ din țară care a reușit, în doar un singur mandat, să construiască un nou terminal la Aeroportul Iași, cu fonduri europene, devenind astfel al doilea cel mai mare aeroport din România.
Peste 100 de școli și grădinițe din județ sunt dotate și mobilate corespunzător, printr-un proiect obținut prin PNRR, Iașul având cel mai mare proiect implementat în acest sens dintre toate județele din România.
S-a construit o nouă Unitate de Primiri Urgențe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, spital care a fost și el modernizat și reabilitate în mandatul lui Costel Alexe.
Proiectele mari continuă pentru dezvoltarea Iașului, pentru un județ puternic și respectat!
Programul de guvernare propus Președintele Costel Alexe pentru mandatul 2024-2028 vizează alte proiecte majore, unele dintre ele fiind deja demarate.
Costel Alexe a depus spre finanțare proiectul pentru înființarea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași
Realizarea Centurii Ușoare de Ocolire a Municipiului Iași este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră pentru administrația liberală a județului Iași. Președintele Costel Alexe a depus deja spre finanțare proiectul prin care se va moderniza o lungime totală de 72 km. de drumuri.
În ceea ce privește capitolul pe sănătate, se va continua susținerea proiectului privind construirea Spitalului Regional de Urgență Iași și construirea unui Centru de Tratament al Infertilității la Maternitatea „Elena Doamna”, spital aflat în subordinea CJ Iași.
Clădim viitorul copiilor noștri și investim în patrimoniul cultural
Și pentru 2024-2028 se continuă investițiile în educația prin achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din aprocimativ 30 de comune din județul Iași.
În ceea ce privește valorificarea patrimoniului cultural ieșean, se continuă lucrările la reabilitarea sediului Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, după 30 de ani de așteptare. Alte obiective vor fi restaurate și valorificate precum Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești, Palatul Sturdza de la Miroslava, Muzeul „Mihail Sadoveanu” și Muzeul „Costache Negruzzi” din Hermeziu.
Administrația liberală a demonstrat în acest mandat că și Iașul poate fi un exemplu de bună practică, alături de orașele din vestul țării. Pentru mandatul 2024 – 2028, PNL Iași, cu Președintele CJ Iași Costel Alexe, propune ieșenilor un program de guvernare cu proiecte pentru investiții semnificative în sănătate, infrastructură rutieră, educație și cultură. Investiții pentru binele ieșenilor, pentru creșterea calității vieții într-un județ administrat corect și eficient în ultimii patru ani!
CMF: 21240015