„Vocea Rusiei“ vede o nouă încercare de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Eduard Enea
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Eduard Enea

Jurnaliştii publicaţiei „Vocea Rusiei“ găsesc în acuzaţiile lansate de liberalul Sorin Roşca Stănescu la adresa lui Traian Băsescu o nouă încercare de suspendare a preşedintelui. Pe de altă parte, „Vocea Rusiei“ relatează că SRI, care îi este obedient lui Băsescu, se implică în promovarea procurorilor, de aceea nu va fi demarată nicio anchetă în sensul trimiterii în judecată a şefului statului.

„Materialul realizat sub însemnul publicaţiei ruseşti prezintă afimaţiile făcute de Roşca-Stănescu şi care îl incrimează pe Traian Băsescu ca urmare a unei declaraţii făcute de premierul Victor Ponta. Şarja lui SRS se succede proaspetelor ameninţări ale premierului Victor Ponta, care-i previziona şefului statului că nu va pleca pur şi simplu acasă de la Cotroceni, după încheierea mandatului, ci direct la vreun tribunal, pe undeva“, relatează „Vocea Rusiei“.

Publicaţia aminteşte şi de implicaţia lui Sorin Ovidiu Vântu şi rememorează un moment din 2004 în care Traian Băsescu era surprins într-o parcare împreună cu omul de afaceri.

„Lucrurile par din ce în ce mai limpezi, cu atât mai mult cu cât Sorin Ovidiu Vântu a declarat în 2009 la Realitatea TV că, înaintea campaniei electorale din 2004, s-ar fi întâlnit, într-o parcare din Tâncăbeşti, cu Traian Băsescu, acesta cerându-i sprijinul total pentru a câştiga alegerile. Traian Băsescu a mai fost cercetat de Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) pentru tranzacţii cu terenuri, făcute cu miliardarul asfaltator Costel Căşuneanu, pe vremea când era ministru al Transporturilor şi a fost scos basma curată“, se mai arată în materialul de presă.

„Vocea Rusiei“ nu a ocolit nici subiectul sensibil al Justiţiei din România. „În ceea ce priveşte parchetele din România, caracteristica lor este aceea că au ajuns dependente de serviciile de informaţii şi 99% din dosarele penale se deschid sau se fac pierdute la ordin. În ultimii ani, promovarea procurorilor nu mai ţine cont de vechime, competenţă profesională sau măcar de un nivel minim de inteligenţă, SRI transformându-se într-un arbitru care face ca un anumit procuror să pară peste noapte competent. Cum SRI-ul este obedient 100% lui Traian Băsescu, era mai mult decât evident că la autosesizarea ONPCSB, Parchetul General nu va deschide nici o anchetă care să conducă la trimiterea în judecată a actualului preşedinte“, mai scrie cunoscuta publicaţie.

În articol intervine apoi preşedintele Senatului Crin Antonescu, de care jurnaliştii ruşi scriu că nu era străin de afirmaţiile colegului său de partid.

„Nu pot să cred că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost luat ca din oală de bomba lansată de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, subalternul său pe linie de partid. Şi nici că ar fi atât de naiv încât să lase să-i scape tocmai lui, candidatului USL la prezidenţialele din noiembrie 2014, o minge special ridicată la fileu. Aşadar declaraţia senatorului Sorin Roşca Stănescu pare să fie doar declanşatorul unei noi operaţiuni a renegaţilor, mai bine pregătită decât cea din vara lui 2012, sperând că ea va avea un alt final decât rezultatul referendumului“, este consluzia materialului.

Pe aceeaşi temă:

Băsescu: Roşca-Stănescu să meargă unde a fost înalt prea sinucisul Năstase

Antonescu, despre acuzaţiile lansate de Roşca-Stănescu: Ar trebui să facem o comisie

Vîntu: Nu i-am dat niciun leu lui Băsescu. Roşca-Stănescu a fost minţit

Finanţarea Alianţei DA din 2004,  cercetată de Oficiul pentru Spălarea Banilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite