Viorel Cataramă vrea să fie candidatul PNL la alegerile din 2020 pentru Primăria Capitalei. „Cioloş, un impostor care a supt din seva PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Cataramă.FOTO Eduard Enea
Viorel Cataramă.FOTO Eduard Enea

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, a anunţat duminică, la conferinţa filialei Bucureşti, că vrea să fie candidatul PNL la alegerile din 2020 pentru Primăria generală. Cataramă susţine că sunt colegi care îi propun să facă o alianţă cu Dacian Cioloş, pe care îl numeşte „un impostor care a supt seva din PNL“.

„Vă anunţ că îmi voi depune candidatura pentru nominalizarea la funcţia de candidat al PNL pentru Primăria Generală", a anunţat Cataramă, la conferinţa PNL Bucureşti.

De asemenea, Viorel Cataramă a spus că doar PNL o poate învinge pe Gabriela Firea şi susţine că sunt colegi care vorbesc despre o alianţă cu Dacian Cioloş, dar el afirmă că acesta este „un impostor care a supt seva din PNL".

„În Bucureşti ni s-a spus că dreapta unită o va învinge pe Firea. Nu e adevărat. PNL o va bate pe Firea, pentru că singurul partid de dreapta din România suntem noi. De un an sunt colegi care îmi vorbesc de o alianţă condusă de Cioloş - un impostor politic care a supt seva din PNL şi l-a trădat. Mi se spune că sunt structuri ale statului, că sunt indivizi, că lucrează la nu ştiu ce laboratoare secrete ca nu PNL să câştige alegerile. Nimeni nu e plătit din bani publici să creeze sau să îngroape partide“, a adăugat liberalul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite