Vicepreşedintele Comisiei de control a SRI: Nu am primit încă niciun răspuns de la Serviciu dacă infecţiile din spitale sunt caz de siguranţă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Octavian Popa, a declarat, marţi, că Serviciul Român de Informaţii nu a transmis încă un răspuns la solicitarea trimisă luni de comisie prin care Serviciul a fost întrebat dacă infecţiile din spitale a constituit caz de siguranţă naţională şi dacă în acest caz s-a făcut vreun filaj.

„Nu am primit acel răspuns (de la SRI - n.r.). Acel răspuns e foarte important. (...) Vă asigur că sunt cât se poate de pertinente întrebările şi aştept la fel ca şi dumneavoastră răspunsul din partea Serviciului Român de Informaţii şi sper că vor fi operativi”, a spus vicepreşedintele Comisiei de control al SRI, Octavian Popa, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

Popa, a spus că una dintre întrebările de bază pe care membrii comisiei le-au transmis a fost dacă SRI a clasificat ca fiind o problemă de siguranţă naţională infecţiile din spitale.

„Am pus următoarele întrebări foarte serioase, nu cred că sunt secret de stat întrebările noastre. Deci, prima întrabare este dacă Serviciul Român de Informaţii a clasificat, nu numai problema Hexi Pharma, ci problema e mai amplă, ca o problemă de siguranţă naţională. Noi, când am primit prima dată răspunul, că prima noastră grijă a fost să vedem dacă SRI a ştiut şi dacă a transmis informaţii, am tras această concluzie, dar nu era explicit. (...) Acum vom vedea dacă SRI a considerat această problemă ca una de siguranţă naţională sau dacă noi ne-am înşelat. (...) Principala întrebare din care derivă şi celelalte este dacă SRI a considerat această problemă una de securitate naţională”, a spus deputatul liberal. 

Octavian Popa  a mai punctat faptul că restul întrebărilor adresate SRI sunt legate de supravegherea persoanelor care au legătură cu acest caz. „Restul sunt legate de ce trebuie să faci în măsura în care consideri că e o problemă de siguranţă naţională, adică să îţi iei toate măsurile asiguratorii în cadrul legal, să obţii un mandat şi am pus întrebări şi despre limitele acestui mandat, nu cred că o să vă putem răspunde când vom primi răspunsul, dar vă asigur că am pus şi întrebări: de când, până când, când a expirat mandatul şi ce s-a întâmplat după. (...) După ce vom primi răspunsul, chiar dacă nu îl vom putea face public în integralitatea lor, vom putea să răspundem la alte întrebări care sunt pe buzele multor oameni“, a mai spus liberalul potrivit sursei citate.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite