Verdict CNCD, despre rolul femeii: Dezaprobă afirmaţiile lui Băsescu, dar nu le consideră discriminatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a pronunţat în cazul preşedintelui Traian Băsescu, privind declaraţiile acestuia despre natalitate şi rolul femeii. CNCD dezaprobă afirmaţiile preşedintelui, dar nu le consideră discriminatorii.

„Declaraţiile în cauza se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2, alin. 8, din acelaşi act normativ“, a fost decizia CNCD.

În decizia CNCD se arată că afirmaţiile preşedintelui nu încalcă criteriul de gen sau etnie, dezbaterea la care a participat Băsescu permiţând celor prezenţi să reacţioneze şi să contracareze poziţia reclamatului.

„Declaraţia părţii reclamate a generat o dezbatere publică, o serie de reacţii de condamanare şi delimitare publică faţă de afirmaţiile în cauză. Or, tocmai astfel de dezbateri publice contribuie la progresul unei societăţi, la demontarea stereotipurilor negative faţă de un grup de persoane, desigur cu condiţia de a nu exista elemente de incitare la ură şi violenţă. Declaraţia a fost diseminată prin mass-media (televiziuni, presă scrisă, internet) şi a stârnit dezbateri controversate, a pus pe agenda publică subiectul natalităţii şi al condiţiei femeilor în societate“, mai menţionează CNCD.

Pe de altă parte, CNCD arată că „declaraţia cuprinde stereotipuri negative faţă de rolul femeii în societate şi natalitate, respectiv evoluţia natalităţii la romi şi dezaprobă conţinutul declaraţiei supuse analizei“.

Într-o întâlnire cu membrii Clubului Femeilor de afaceri, ce a avut loc pe data de 18 iunie, şeful statului a făcut mai multe afirmaţii cu privire la natalitate şi rolul femeii, precizând că femeile rome aduc pe lume mai mulţi copii decât cele române.

„Cum Dumnezeu femeia romă poate ţine cinci - şase copii, iar românca nu poate ? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă. Trebuie să mergem în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie“, a afirmat Băsescu la reuniunea cu femeile de carieră.

Decizia CNCD poate fi atacată în instanţă. 

Materiale pe aceeaşi temă:

Mai multe ONG-uri cer sancţionarea lui Traian Băsescu pentru declaraţiile discriminatorii la adresa femeilor

VIDEO Grigore Cartianu, la Adevărul Live, despre afirmaţia lui Băsescu: „Nu femeia romă trebuie să se simtă jignită, ci femeia manager“


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite