Vasile Blaga, despre criticile la adresa ARD: "Numai după război mulţi viteji se arată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga FOTO Adevarul

Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat, marţi, referitor la criticile la adresa ARD, că ,,numai după război mulţi viteji se arată", iar decizia de a constitui această alianţă a fost luată în unanimitate în toate forurile partidului, neexcluzând pe viitor o posibilă colaborare.

Fiind întrebat dacă ARD va continua, având în vedere că au fost şi mai multe critici ale democrat-liberalilor la adresa acesteia, Vasile Blaga a spus că ,,numai după război mulţi viteji se arată", iar decizia de constituire a alianţei a fost luată în unanimitate în toate forurile partidului.

,,Numai după război mulţi viteji se arată. Să nu uităm că noi am luat decizia la Convenţia Extraordinară din 30 iunie, după care a fost validată în BPN în unanimitate, în Colegiul Director în unanimitate şi în Consiliul Naţional de Coordonare, forul nostru suprem între convenţii. Decizia am luat-o în unanimitate de fiecare dată. O s-o analizăm. Din punctul meu de vedere este o soluţie pe termen mediu şi lung. Să vedem ce vor şi ceilalţi colegi ai noştri din alianţă", a fost răspunsul lui.

Întrebat dacă va colabora pe viitor cu Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu, preşedintele PDL a spus că o să poată colabora şi mai departe, dar trebuie analizate exact obligaţiile pe care şi le-au asumat, ca să vadă dacă s-au achitat de ele. ,,Am colaborat în această campanie, aţi văzut şi dumneavoastră modul în care fiecare am încercat să facem cât mai mult pentru ARD, o să putem colabora şi pe mai departe. Dar, analizând exact obligaţiile pe care ni le-am asumat fiecare dintre partide şi cum s-a achitat fiecare partid component de ele", a spus Vasile Blaga.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite