Val de reclamații din cauza condițiilor din trenuri: Șeful CFR Călători, chemat să dea explicații la Ministerul Transporturilor

0
Publicat:

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, spune că principalele nemulțumiri ale călătorilor CFR vizează lipsa aerului condiționat și problemele de curățenie din trenuri, potrivit datelor colectate printr-un formular lansat recent pentru sesizări directe din partea pasagerilor.

Tren CFR Călători FOTO Shutterstock
Tren CFR Călători FOTO Shutterstock

Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul a anunțat că peste 1000 de persoane au transmis reclamații și observații privind condițiile de călătorie.

Aerul condiționat, principala problemă semnalată

Conform datelor prezentate de Radu Miruță, cei mai mulți dintre respondenți au indicat lipsa funcționării aerului condiționat drept cea mai mare problemă întâmpinată în timpul călătoriei.

„A trecut o săptămână de când am lansat formularul prin care călătorii CFR îmi transmit direct problemele din tren. Date de la firul ierbii, de la oamenii care plătesc bilete. 1091 de călători au completat deja, iar numărul crește. Sunt, deci, date relevante.

65% este procentul celor care spun că nu funcționează aerul condiționat;

29% spun că a doua cea mai mare problemă este curățenia în toalete și în vagoane;

86% dintre călători nu ar recomanda altcuiva călătoria pe care ei au făcut-o”, a relatat ministrul.

Directorul CFR Călători, convocat la discuții

Radu Miruță a precizat că aproximativ 70% dintre sesizări provin de la pasageri ai trenurilor InterRegio (IR), categorie de trenuri la care sistemele de climatizare sunt dotări obligatorii.

„Datele nu arată bine, motiv pentru care, dimineață, la ora 10:00, l-am invitat la Ministerul Transporturilor pe directorul CFR Călători.  Lucrăm simplu pentru a pune lanterna pe cauză: în tabelul cu fiecare caz sesizat de călători în această săptămână, am mai creat o coloană în care CFR să completeze, în două zile, explicația. Fiecare sesizare trebuie să aibă un răspuns. Iar acolo unde există vinovați, trebuie să existe și consecințe”, se mai arată în postarea ministrului interimar al Transporturilor.

Rezultatele chestionarului. FOTO FB Radu Miruță
Rezultatele chestionarului. FOTO FB Radu Miruță

Formularul rămâne deschis

Ministerul Transporturilor va continua să colecteze sesizări din partea călătorilor, iar rezultatele vor fi analizate pentru identificarea cauzelor și a măsurilor necesare de remediere:

„Lăsăm în continuare formularul deschis, călătorii îmi pot sesiza problemele completând link-ul din primul comentariu.Timpul în care problemele erau ascunse în rapoarte s-a încheiat. De acum înainte, fiecare problemă semnalată trebuie abordată”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite