USR îl cheamă la raport pe Florin Roman. Ce vrea partidul lui Cioloş de la ministrul Cercetării
0USR, prin vocea lui Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, îi cere ministrului Florin Roman să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a oferi explicaţii cu privire la acuzaţiile de plagiat care i se aduc în spaţiul public. Partidul condus de Dacian Cioloş susţine că Roman ar fi trebui să fie deja demis de către premierul Nicolae Ciucă.
Ionuţ Moşteanu a anunţat că USR a decis, în şedinţa Biroului Naţional de luni, să îl cheme pe Florin Roman, ministrul Cercetării şi Digitalizării, la „Ora Guvernului”, lunea viitoare.
„Vom depune o hârtie în acest sens, care va fi pe agenda Biroului Permanent de astăzi, pentru a-l chema lunea viitoare pe Florin Roman să explice cum poate fi condusă Digitalizarea şi Cercetarea României de către un ministru cu probleme de etică şi integritate academică. Ştim cu toţii discuţia despre plagiatul domnului Roman.
Din punctul nostru de vedere, nu are ce căuta în fruntea acelui minister. Ar fi trebui demis în secunda doi de premierul Ciucă, iar Klaus Iohannis ar fi trebuit sa aibă un cuvânt de spus când a fost propus ca ministru. (...) Vrem să înţelegem ce cred PSD şi PNL despre acest lucru şi facem o cerere către Biroul Permanent pentru a-l chema pe Florin Roman în fata Parlamentului”, a declarat Moşteanu luni, într-o conferinţă de presă.
În urmă cu câteva zile, Dacian Cioloş i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe liberalul Florin Roman de la şefia Ministerului Cercetării şi Digitalizării, din cauza controverselor privind singura sa legătură cu domeniul pe care îl conduce, adică o lucrare care nu poate fi găsită, dar şi pentru faptul că ar fi plagiat disertaţia susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012, după ce ziarul Libertatea publicat 10 pagini din lucrarea liberalului.
În replică, ministrul Cercetării a răspuns acuzaţiilor care i s-au adus cu privire la plagierea lucrării de disertaţie, printr-un mesaj pe Facebook, precizând că sunt nefondate. Liberalul susţine că „plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu a făcut niciodată”.