UPDATE RISE Project: Diferenţe între veniturile preşedintelui Iohannis şi suma consemnată în declaraţia de avere. Reacţia Preşedinţiei: E o speculaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Reporterii RISE Project susţin că există o diferenţă de 115.000 de euro între veniturile încasate de preşedintele Klaus Iohannis din chirii, în perioada 2005-2008, şi sumele prezentate în declaraţiile de avere ale acestuia. Preşedinţia a reacţionat, luni, printr-un comunicat de presă şi a susţinut că modalitatea de calcul a reporterilor de la RISE Project este "o speculaţie".

UPDATE "În legătură cu informaţiile apărute în mass-media referitoare la conţinutul declaraţiilor de avere ale Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Departamentul Comunicare Publică face următoarele precizări:

Toate veniturile obţinute de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deţinute în proprietate şi coproprietate se regăsesc integral în declaraţiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent. Totodată, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum şi în numele şi pentru coproprietar, domnul Klaus Iohannis a achitat toate taxele şi impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor. Toate veniturile au fost menţionate în declaraţiile de avere depuse succesiv şi orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculaţie, care nu este conformă cu realitatea", se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit reporterilor de la RISE Project, înainte de 2010, preşedintele Iohannis, pe atunci primar al Sibiului, a depus la Registrul Comerţului mai multe contracte de închiriere semnate între acesta şi firme care şi-au deschis puncte de lucru în imobilele sale. În perioada 2004-2007, se arată în material, diferenţa dintre sumele declarate şi cele trecute în contracte este de 115.000 de euro. Din contracte, reiese că Iohannis a încasat în acea perioadă venituri de 150.000 de euro, în timp ce, în declaraţiile de avere, actualul preşedinte a susţinut că ar câştiga doar 35.000 de euro din închirierea imobilelor respective.

Primul dintre contractele de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen, iar potrivit acestuia, soţii Iohannis şi Ioan Baştea, proprietari în cote egale ai unui spaţiu comercial situat în centrul Sibiului (strada Nicolae Bălcescu nr. 29), au luat în chirie, pentru cinci ani, o agenţie a băncii Raiffeisen, contra unui preţ de 20.000 de dolari pe an. În 29 decembrie 2006, contractul a fost reînnoit, printr-un act adiţional, fiind prelungit cu zece ani, iar atunci Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.

Jumătate din bani, 90.000 de euro - 302.000 de lei, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis şi soţiei sale, însă această sumă nu s-a regăsit în declaraţia de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008, fiind consemnată o sumă mult mai mică - 16.278 de lei. De altfel, aceeaşi sumă, de 16.278 de lei, s-a regăsit şi în declaraţiile de avere din anii 2005 şi 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de dolari pe an (28.800 de lei, în 2005 şi 29.800 de lei, în 2006).

Contactată de Rise Project, Raiffeisen Bank a spus că face întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menţionate în contract: "Agenţia din Sibiu îşi desfăşoară activitatea în spaţiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002 (n.red. - contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic atât sub aspectul rediscutării preţului, cât şi în privinţa altor clauze. Nu putem comenta informaţiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidenţialitatea trebuie păstrată. În toate situaţiile însă, banca face plăţile în suma şi cu frecvenţa prevăzute în contractele în vigoare în acel moment. (…) Apreciem că preţul chiriei pentru acest spaţiu a evoluat în linie cu piaţa

Analiza RISE Project arată că aproximativ 80% din banii familiei Iohannis reprezintă veniturile obţinute din chirii, în timp ce 20% sunt banii pe care cuplul prezidenţial îi obţine din salarii. Potrivit actualelor declaraţii de avere, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia, Carmen Iohannis, obţin, annual, suma de 228.132 de lei din chirii, adică aproximativ 50.500 de euro. Suma a fost consemnată în cea mai recentă declaraţie de avere a preşedintelui, de la începutul mandatului în fruntea ţării.

Pe de altă parte, susţin cei de la RISE Project, aceeaşi sumă se regăseşte în toate declaraţiile de avere completate de preşedinte în perioada 2010-2014, fără să cunoască oscilaţii.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite