Un român, în grupul celor care îl vor consulta pe noul secretar general al NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rdu Magdin, CEO companiei de comunicare Smartlink, este unul dintre cei 15 tineri care vor prezenta noului Secretar General al NATO o strategie pentru întărirea legăturii transatlantice.

„Suntem 15 oameni selectaţi din peste 300 de aplicanţi.  Eu sunt dsingurul român din 12 naţionalităţi prezente în grup. Misiunea noastră este să aducem idei proaspete pentru legătura transatlantică. Alianţa îşi caută o misiune pentru secolul XXI. Situaţia din Crimeea şi Ucraina a accelerat procesul de regândire NATO“, a declarat Radu Magdin, pentru „Adevărul“.

Grupul de lucru al Liderilor Emergenţi NATO  a fost desemnat de organizaţia Atlantic Council, la cererea NATO, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Radu Magdin e CEO Smartlink Communications, a lucrat cinci ani la Bruxelles, din care trei în Parlamentul European.

Cine sunt cei 15 tineri lideri:

Rowinda Appelman – Olanda. Presedinte al Youth Atlantic Treaty Association

Tobias Bunde –Germania. Policy Advisor; Head of Policy and Analysis al Conferintei de Securitate de la Munchen

Boris Ecker – Slovacia. Desk Officer for the United States, Ministerul de Externe

Scott Erwin – SUA. Engagement Manager la McKinsey & Company

Lars Ragnar Aalerud Hansen – Norvegia. Fulbright Fellow si MA Candidate, the Fletcher School of Law and Diplomacy

Michael Hermann – SUA. National Security Legislative Assistant, biroul congressmanului James Langevin (D-RI)

Gina Maria Jones – SUA. Strategic Planner, Defense Intelligence Agency

Joanna Kaminska – Polonia. Consilier, Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European

Radu Magdin – Romania. CEO, Smartlink Communications

Martin Michelot – Franta. Program and Research Officer, German Marshall Fund

Sergio Ortiz Martin – Spania. Director and Project Manager, Youth Mediterranean Dialogue

Marta Rzechowka – Canada. Capitan in Armata Canadei

Mark Simakovsky – SUA. Russia Country Director, Office of the Deputy Assistant Secretary for Russia, Ukraine, and Eurasia (RUE), US Department of Defense

Emre Tuncalp – Turcia. Managing Partner, Sidar Global Advisors

Claire Yorke – Marea Britanie. Doctoral Researcher, Department of War Studies, King’s College London

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite