Udrea: Nu vreau ca Parlamentul să facă zid în faţa Justiţiei, aşa că le cer tuturor să voteze în favoarea încuviinţării cererii DNA
0
Deputatul Elena Udrea, cercetată pentru abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, le cere colegilor săi din Camera Deputaţilor să voteze în favoarea cererii procurorilor anticorupţiei de începere a urmăririi penale.
„Sunt acuzată că, prin implicarea institutiei, am urmarit "beneficii electorale". Pe de o parte, în 2011 nu erau alegeri. Pe de altă parte, pe logica asta, orice politician care inaugurează o şcoală sau un drum trebuie acuzat că vrea să obţină ”beneficii electorale". Percheziţiile de astăzi, la 4 ani şi jumătate de la Gala Bute, sunt inutile procedural şi sunt, de fapt, dovada urmărilor dezvăluirilor pe care le-am făcut vineri despre generalul SRI, Florian Coldea. Vor să mă decredibilizeze, îngropându-mă în dosare. Voi continua însă să spun ceea ce stiu despre omul care vrea sa controleze România prin folosirea secretelor tuturor, generalul Coldea de la SRI. Nu vreau ca Parlamentul să facă zid în faţa Justiţiei, aşa că le cer tuturor să voteze în favoarea încuviinţării cererii DNA. Îmi voi dovedi nevinovăţia în Justiţie“, scrie Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea, a stabilit, luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu a precizat că Biroul Permanent a hotărât în unamitate să fie înaintată către Comisia juridică solicitarea DNA în cazul Elena Udrea, această comisie având trei zile pentru a întocmi raportul şi apoi în termen de cinci zile va fi dezbătut în plen.
Anchetatorii susţin că din probe adunate până acum a rezultat că Elena Udrea este cea care a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja. „A determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluţii pentru încheierea contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice“, mai spun magistraţii.
Probele aflate la dosar, spune DNA, conduc la ideea că Elena Udrea cunoştea împrejurările esenţiale ale cauzei şi a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mai multe rânduri impedimentele legale şi că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate prin lege.
„Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalităţile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Rudel Obreja, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv“, concluzionează procurorii.
„Săvârşirea faptelor a fost facilitată de împrejurarea că Udrea Elena putea influenţa atât atribuirea fondurilor europene, cât şi utilizarea ulterioară a acestora, având în vedere comasarea în cadrul aceluiaşi minister a activităţilor de dezvoltare regională şi a celor de turism. În acest mod, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional care funcţiona în cadrul MDRT aproba deciziile de finanţare a proiectelor, iar Direcţia Generală pentru Turism din cadrul aceluiaşi minister avea calitatea de beneficiar pentru un domeniu al programului şi cheltuia sumele astfel obţinute“, conform DNA..