Udrea: „Cum mai sunt doar câteva zile în care se poate depune candidatură pentru Primărie, hopa şi dosarul penal pe numele lui Traian Băsescu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea
Elena Udrea

Elena Udrea crede că noul dosarul penal în care Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani se vrea a fi un mesaj ca fostul preşedinte să nu candideze la Primăria Capitalei.

„De când cu ideea că Traian Băsescu ar putea intră în alegeri pentru Primăria Bucureştiului, mai direct sau mai voalat prin diverse trompete din presă, se tot dau semnale să stea în bancă lui, cu nepoţeii sau la un şah cu pensionării în parc. Că doar nu are de gând să strice planurile celor care se ocupă de «reformarea clasei politice» prin înlocuirea liderilor puternici cu tot felul de marionete "«ehnocrate» incompetente ori «oameni noi» formaţi la Academia Securităţii Naţionale. Şi cum mai sunt doar câteva zile în care se poate depune candidatură pentru Primărie, hopa şi dosarul penal pe numele lui Traian Băsescu! Deci, domnule Preşedinte, să nu cumva să va treacă prin cap să candidaţi la Capitală“, a scris Elena Udrea pe Facebook. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu este suspectat de spălare de bani într-un dosar privind achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi 2002. Informaţia a fost confirmată şi de Băsescu care a postat pe pagina sa de Facebook că dosarul a fost deschis în urma unei reclamaţii făcute de Mugur Ciuvică.

Procuroarea Elena Iordache de la Secţia de Urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General a început urmărirea penală faţă de Traian Băsescu pe 13 aprilie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite