Traian Băsescu, despre cazul fetei violate de la Vaslui: Sunt revoltat! Oamenii ăia trebuiau arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Mediafax
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu cataloghează drept revoltătoare decizia instanţei care i-a lăsat în libertate pe cei şapte violatori din Vaslui, precizând că a semnat petiţia prin care se cere arestarea acestora.

„Sunt revoltat! Oamenii ăia trebuiau arestaţi. Parchetele noastre arestează pe delaţiuni, dar pe umilirea definitivă, pentru toată viaţa, a unui copil, îi pun în libertate. Deci sunt revoltat, mai ales că eu am fost două legislaturi deputat de Vaslui", a declarat Traian Băsescu, pentru psnews.ro.

Fostul şef de stat a precizat că a semnat petiţia online pentru arestarea celor şapte, adăugând: „Astfel de haite nu au ce căuta în societate. Ei nu au nimic de oameni. Cum să violezi în modul ăsta? Orice viol este dezgustător şi profund antisocial, darămite un grup de nemernici care batjocoresc un copil şi sunt lăsaţi în libertate, că nu-s pericol public. E revoltător!“, a mai spus Băsescu.

Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus vineri, 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, în cazul celor şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, care au violat ore în şir o elevă navetistă, până şi-a pierdut cunoştinţa.

Judecătorii vasluieni au luat această decizie invocând hotărârea Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţional arestul la domiciliu în cazul persoanelor trimise în judecată, pentru că nu este reglementată durata maximă pentru care poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară şi de judecată. 

”În baza art.211 raportat la art.202 C.p.p. cu referire la Decizia nr.361 din 07.05.2015 a Curţii Constituţionale a României, dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar a inculpaţilor Burada Ovidiu Silviu, Avădănei Silviu, Bolboceanu Petrică Ionuţ, Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru, Surleac Ioan şi Burlacu Paul Andrei”, se arată în hotărârea pronunţată vineri de Judecătoria Vaslui.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite