Traian Băsescu a revenit la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu îşi reia mandatul de preşedinte după 52 de zile de la suspendarea sa  FOTO: Mediafax
Traian Băsescu îşi reia mandatul de preşedinte după 52 de zile de la suspendarea sa  FOTO: Mediafax

Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de la suspendarea sa, prin decizia Parlamentului de pe 6 iulie. Băsescu şi-a reluat atribuţiile de şef al statului la aproximativ 12 ore de la momentul la care decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului organizat pe 29 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial.

Aflat într-o maşină escortată de vehicule ale Serviciului de Protecţie şi Pază şi de Poliţie, preşedintele a intrat, la 10.45, în incinta Palatului Cotroceni, pe poarta principală de pe Platoul Marinescu.

Şeful statului nu are un program public anunţat pentru prima zi în urma revenirii în funcţie. Totuşi, nu este exclusă o declaraţie de presă a acestuia în cursul zilei de marţi, declaraţie aşteptată în condiţiile în care Traian Băsescu nu a mai avut nicio ieşire publică programată de mai bine de două săptămâni.

De asemenea, printre primele lucruri pe care Traian Băsescu este aşteptat să le facă după reinstalarea la Palatul Cotroceni, care presupune şi desigilarea biroului său, este să renumească în funcţie echipa sa de consilieri. Asta, în condiţiile în care unii dintre ei au demisionat imediat după suspendare, iar ceilalţi au fost demişi în perioada interimatului lui Crin Antonescu.

Hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, după aproximativ trei ore de la citirea în Parlament, în Monitorul Oficial, moment de la care preşedintele Traian Băsescu se putea reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului.

Decizia CCR a fost citită, luni după-amaiză, în faţa plenului reunit al Parlamentului, de către judecătorul Ştefan Minea. Parlamentarii USL au ieşit din sală la momentul citirii documentului, deşi veniseră la plen pentru a asigura cvorumul.

Curtea Constituţională a tranşat pe 21 august problema referendumului, după revenirea asupra unor termene stabilite anterior - 12 septembrie şi 31 august. În această perioadă, o serie de controverse ridicate de liderii USL au vizat în special listele electorale.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată pe 21 august, că procedura de organizare a referendumului de pe 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite