Tokes vrea sa puna temelia autodeterminarii maghiarilor | adevarul.ro

Tokes vrea sa puna temelia autodeterminarii maghiarilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Forumul din 14 martie de la Cluj, organizat de episcopul reformat Laszlo Tokes, unde sunt invitati sa participe reprezentanti ai societatii civile maghiare, capi ai bisericilor unguresti, primari,

Forumul din 14 martie de la Cluj, organizat de episcopul reformat Laszlo Tokes, unde sunt invitati sa participe reprezentanti ai societatii civile maghiare, capi ai bisericilor unguresti, primari, consilieri si parlamentari UDMR, se doreste a fi piatra de temelie a revigorarii miscarii pentru autodeterminare. Principiile acestei miscari sunt cele enuntate in 25 octombrie 1992 in Declaratia de la Cluj-Napoca, cand liderii maghiarilor au jurat, in Catedrala "Sf. Mihail", sa faca totul pentru constructia autodeterminarii interne. "Autonomia comunitatilor etnice, religioase este parte organica a trecutului Ardealului, am evoca exercitarea de 800 de ani a autodeterminarii de catre comunitatile sasesti si tot acest lucru a fost formulat si in Declaratia de la Alba Iulia din 1918. Sustinem ca aceasta cale este calea autodeterminarii interne", se arata in Declaratia de la Cluj. Episcopul reformat Laszlo Tokes a prezentat, la Cluj-Napoca, intr-o conferinta de presa, principiile infiintarii Autoadministrarii Comunitatii Maghiare din Romania, miscare al carei Comitet de Initiativa va fi functional de astazi. Dupa o slujba ecumenica desfasurata la Catedrala Sf. Mihail, oficiata de episcopii bisericilor maghiare traditionale, Forumul se va desfasura la Biserica reformata, unde va fi ales Comitetul de Initiativa, pe baza propunerilor venite din randul participantilor. Acest Comitet va avea menirea de a pregati, din punct de vedere juridic si organizational, un proiect de modificare a Constitutiei, in sensul inscrierii in Legea fundamentala a dreptului maghiarilor la autodeterminare. Tokes nu a putut sa ofere informatii despre modalitatea de modificare a Constitutiei (cu sprijin politic, prin strangere de semnaturi), spunand, insa, ca asta se va decide in cadrul Forumului. Dreptul maghiarilor la autodeterminare, bazat pe principiul autonomiei pe trei niveluri - etnic (individual), cultural si religios - va fi enuntat, a precizat Tokes, in conformitate cu legile tarii. De asemenea, episcopul reformat nu a putut sa precizeze punctual ce ar insemna dreptul maghiarilor de a decide in ceea ce priveste comunitatea, subliniind, insa, ca minoritatea nu va avea atributii in ceea ce priveste stabilirea impozitelor, de exemplu. Comitetul de Initiativa va decide modalitatea constituirii unui "Parlament intern al maghiarilor", structurile de conducere urmand sa fie stabilite pe baza votului secret, direct, adica asa cum nu se intampla la aceasta ora in UDMR, a spus episcopul. Laszlo Tokes a subliniat ca revigorarea miscarii ce are drept scop obtinerea dreptului la autodeterminare este o consecinta a faptului ca UDMR nu mai reprezinta interesele comunitatii si s-a indepartat de la statutul propriu, unde este inscris principiul "autonomiei pe trei niveluri" (universitati maghiare, folosirea limbii in administratia publica si justitie, extinderea invatamantului in limba materna, retrocedarea pamanturilor si padurilor - n. red.). "In 1992, la Biserica Sfantul Mihail, reprezentantii UDMR au jurat pentru valorificarea autodeterminarii interne. Fata de aceasta, UDMR a semnalizat la dreapta si a luat-o la stanga", a declarat Laszlo Tokes toamna trecuta. Episcopul a fost intrebat daca accepta propunerea presedintelui UDMR, Marko Bela, ca Miscarea sa sa se constituie platforma in cadrul Uniunii. Tokes a respins aceasta varianta, spunand ca nu este posibil ca intai sa fie invitat sa paraseasca formatiunea politica si apoi sa fie chemat inapoi. "Relatia cu UDMR va fi complementara, vom fi activi si in cadrul UDMR", a mentionat Tokes, contrazicand, oarecum, pozitia exprimata anterior. Trebuie spus ca liderii maghiari nu sunt la prima actiune care vizeaza realizarea autodeterminarii. In perioada 1992-1995, fostul senator Csapo Joszef a intocmit un proiect de autonomie a Tinutului Secuiesc. Atunci, mai multe grupari din UDMR au infiintat o comisie pentru dezbaterea programului, in vederea prezentarii in plenul Consiliului Reprezentantilor Unionali. Documentul a fost intors pe toate fetele, dar nu a fost niciodata adoptat.

Top articole

Partenerii noștri