Tokes condamna sprijinul UDMR pentru Nastase si PSD | adevarul.ro

Tokes condamna sprijinul UDMR pentru Nastase si PSD

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Intr-o scrisoare deschisa, adresata marti, presedintelui ales Traian Basescu, episcopul reformat de Oradea, Laszlo Tokes, condamna decizia UDMR de a-l sustine pe Adrian Nastase si de a se alia cu

Intr-o scrisoare deschisa, adresata marti, presedintelui ales Traian Basescu, episcopul reformat de Oradea, Laszlo Tokes, condamna decizia UDMR de a-l sustine pe Adrian Nastase si de a se alia cu PSD. "In perioada dintre cele doua tururi de scrutin am luat la cunostinta cu ingrijorare ca Consiliul Operativ al Uniunii, functionand ca un "comitet central", fara acordul democratic al comunitatii maghiare, in mod unilateral si-a acordat sprijinul candidatului la presedintie Adrian Nastase si a facut campanie pentru alegerea acestuia", se spune in scrisoarea lui Laszlo Tokes, care, la 15 ani de la caderea regimului comunist, apreciaza ca "inacceptabila" atitudinea UDMR de a "sprijini partinic candidatul PSD, un partid postcomunist". "In calitatea mea de maghiar, pe de alta parte, imi este insa rusine ca formatiunea UDMR, care a monopolizat intr-o maniera totalitara reprezentarea noastra, s-a aliat din nou cu cei de la putere, care sunt adevaratii responsabili pentru esecurile Romaniei din ultimii 15 ani, precum si pentru intarzierea adevaratei schimbari de regim", considera episcopul reformat. Tokes isi exprima "bucuria sincera" pentru alegerea lui Traian Basescu in functia de presedinte al statului, "de catre majoritatea democrata si cu adevarat doritoare de schimbare" a populatiei, catalogand "dureros faptul ca disciplina de partid prost interpretata si propaganda de unitate inselatoare i-a derutat pe multi dintre alegatorii maghiari". "Cu toate acestea, va reamintesc ca o parte insemnata a electoratului maghiar - dupa propria constiinta - a votat cu dumneavoastra sau, in urma propagandei de constiinta negative duse de UDMR, a preferat sa nu-si exercite dreptul la vot", precizeaza episcopul de Oradea. "Ma rog ca Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze viata si activitatea dumneavoastra", spune Laszlo Tokes, in finalul scrisorii adresate lui Traian Basescu, pe care il roaga sa acorde atentie si "problemelor bisericii noastre maghiare" si "cererilor prioritare ale comunitatii noastre maghiare".

Top articole

Partenerii noștri