Toate voturile din urna mobila, anulate intr-o comuna covasneana
0Toate voturile din urna mobila au fost anulate in comuna covasneana Ilieni, dupa ce membrii biroului electoral au constatat ca cererile pentru urna au fost scrise de aceeasi persoana, transmite
Toate voturile din urna mobila au fost anulate in comuna covasneana Ilieni, dupa ce membrii biroului electoral au constatat ca cererile pentru urna au fost scrise de aceeasi persoana, transmite corespondentul Mediafax. Presedintele BEJ Covasna, Mandu Alina Constanta, a declarat, marti, ca in Ilieni a fost intocmit un tabel nominal, nu se stie de catre cine, cu cereri pentru urna mobila, tabel depus de catre primarul localitatii, alaturi de adeverintele medicale, la Biroul Electoral din comuna. Alina Mandu a spus ca, in momentul in care urna a fost dusa la persoanele care o cereau, multi nu au deschis usa, iar altii au declarat ca nu au cerut-o. Ulterior, s-a constatat ca toate adeverintele medicale erau semnate de acelasi medic din comuna, iar cererile au fost scrise de aceeasi persoana. Astfel, membrii Biroului Electoral din sectia de votare nr. 133 din comuna Ilieni au decis, in unanimitate, cu exceptia reprezentantului AP, sa anuleze toate voturile din urna mobila, dupa care au intocmit un proces-verbal.























































