Tensiuni tot mai mari în Coaliție: PSD acuză Guvernul Bolojan de „vânzarea” companiilor de stat profitabile
0Partidul Social Democrat i-a cerut, luni, 20 aprilie, premierului Ilie Bolojan să renunțe la „orice inițiativă de vânzare” a companiilor de stat profitabile, acuzând că nu a existat „nicio consultare cu partenerii de Coaliție” în prealabil.

„PSD solicită premierului și vicepremierului să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a acestor companii! PSD solicită premierului și vicepremierului să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a acestor companii! Prim-ministrul nu are dreptul de a hotărî într-un cerc restrâns vânzarea celor mai importante și mai profitabile companii de stat”, a transmis PSD printr-un comunicat.
Potrivit social-democraților, o astfel de decizie „nu se poate lua fără o dezbatere publică la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român”.
De asemenea, PSD a anunțat că va introduce în Parlament un proiect de lege pentru „interzicerea timp de doi ani de zile a vânzării de active la companiile profitabile ale statului”.
„Totodată, PSD îi solicită premierului Bolojan și viceprim-ministrului Oana Gheorghiu să explice de ce au subevaluat companiile de stat profitabile pe care intenționează să le scoată la vânzare și de ce nu au luat în calcul potențialul de creștere a valorii acestora în actualul context geopolitic”, se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, decizia ar reprezenta o „acțiune pe contrasens cu majoritatea statelor europene care fac eforturi considerabile să naționalizeze sau să răscumpere acțiunile vândute anterior din companiile din sectorul energetic”.
„Premierul Ilie Bolojan trebuie să explice românilor de ce intenționează să vândă CEC Bank, principala bancă de stat prin care se susțin programele guvernamentale din agricultură, pentru finanțarea IMM-urilor și a locuințelor pentru tineri. De ce această bancă a fost subevaluată la jumătate din valoarea ei reală de piață?”
Potrivit PSD, în cazul SALROM este „cel puțin suspect că premierul Bolojan nu a inclus în evaluarea societății și zăcământul de grafit care face parte din portofoliul companiei”.
De asemenea, susține PSD, zăcământul de la Baia de Fier reprezintă „una dintre cele mai pure resurse de grafit din Europa, aceasta fiind principala componentă pentru fabricarea bateriilor litiu-ion, dar și pentru producția de grafen, care are multiple aplicații în domeniul semiconductorilor și al noilor tehnologii din industria aerospațială, de apărare sau din sectorul energetic”.
„Premierul trebuie să răspundă pentru cine a pregătit scoaterea la vânzare a acestei companii!”, se mai arată în comunicat.
Nu în ultimul rând, PSD susține că, atât premierul cât și vicepremierul, au „obligația să explice cetățenilor români de ce și-au propus să vândă companii strategice din domeniul Apărării, chiar acum în contextul în care marea majoritate a statelor NATO au anunțat creșteri substanțiale pentru Apărare.”
Afirmațiile vin după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a explicat reforma companiilor de stat și a respins acuzațiile potrivit cărora statul ar urma să vândă companii strategice. - subiectul a fost dezbătut pe larg și în cadrul Interviurilor Adevărul.
Potrivit acesteia, jalonul nr. 443 din PNRR, asumat de toate partidele, inclusiv PSD, prevede listarea sau restructurarea a cel puțin trei companii de stat până în august 2026.
„Nu am inventat nimic. Am pus în aplicare un mandat asumat colectiv, în scris, de către toți cei care sunt astăzi la guvernare”, a precizat Oana Gheorghiu.
Ea a susținut totodată că PSD a fost informat permanent: „Tot timpul, PSD a știut tot ce discutăm. N-am avut niciun secret față de PSD sau față de vreun alt partid pentru că agenda mea este una de transparență și bună guvernare, nu de blocaj și tergiversare.”






















































