Tăriceanu critică liderii de la Bruxelles: Dau un semnal prost cetăţenilor prin aceste tocmeli pe funcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăriceanu spune că a privit cu „stupefacţie” aranjamentele cu „iz de şantaj” de la Bruxelles FOTO Iulian Bîrzoi
Tăriceanu spune că a privit cu „stupefacţie” aranjamentele cu „iz de şantaj” de la Bruxelles FOTO Iulian Bîrzoi

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăricenau, a declarat marţi că liderii Uniunii Europene transmit un semnal „foarte prost” cetăţenilor prin tocmeala pe funcţii la Bruxelles, pe care o cataloghează drept „mai ceva ca la piaţă”. Acesta mai punctează că în ochii electoratului, „bătaia pe ciolan” e mai mare decât cea pentru rezolvarea problemelor comunitare.

„Sunt de părere că mai-marii Uniunii Europene dau un semnal foarte prost către cetăţenii statelor membre prin aceste tocmeli de funcţii, mai ceva ca la piaţă, care au loc la Bruxelles. Şi nici măcar cu succes. Oamenii văd o imensă bătaie pe ciolan, o mobilizare şi un consum de energie cum nu au văzut, spre exemplu, la dezbateri despre ceea ce e cu adevărat de făcut pentru rezolvarea marilor probleme comunitare”, a afirmat Tăricenu pe pagina lui de Facebook.

Liderul ALDE a mai spus că a privit cu „stupefacţie” aranjamentele cu „iz de şantaj” de la Bruxelles.

„Peste toate, însă, am privit cu stupefacţie repriza de aranjamente cu iz de şantaj dintre premierul bulgar, Boiko Borisov, şi Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi aspirant la fotoliul de şef al Comisiei. Totul transmis live, duminică noaptea, pe Facebook de către Borisov. Elegant, ce să zic... Am văzut, astfel, cum se târguiesc principiile: te susţinem la şefia Comisiei Europene dacă ne bagi în Schengen, ne ridici MCV-ul, ne faci hub regional de gaze şamd zice bulgarul. Iar olandezul râde fericit şi aprobă, uşor îngrijorat, totuşi, că se înregistrează”, a adăugat preşedintele ALDE.

Tăriceanu l-a criticat apoi pe Klaus Iohannis pe motiv că nu se luptă pentru aderarea României la Schengen sau MCV şi că ar fi de acord cu „orice decizie iau cei mai de la Bruxelles”,

„Faptul că asemenea lucruri au ajuns să se dispute ca la talcioc e grav, în opinia mea. Şi totuşi, dincolo de principii, măcar e de apreciat că premierul bulgar se zbate să scoată cât mai mult pentru ţara lui. Al nostru preşedinte e mult mai dur şi mai intransigent: nimic despre Schengen, MCV ori Moldova, dar a reuşit, bătând cu pumnul în masă şi negociind agresiv, să obţină pentru sine dreptul de a fi de acord imediat cu orice decizie iau cei mari la Bruxelles”, a conchis şeful ALDE.

Reacţia lui Tăricenau vine în contextul în care liderii europeni trebuie să desemneze şefi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite