Analiză „Tactica Dușmanului”. De ce politicienii ne vor radicalizați și obosiți înaintea moțiunii. Analiza unui expert în strategii de comunicare

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată marți, în plenul Parlamentului, dar până atunci ambele tabere s-au dat în spectacol. Expertul în strategii de comunicare Radu Delicote analizează, pentru „Adevărul”, tot spectacolul politic prin prisma arhetipurilor, unde binele și răul absolut se înfruntă, fără a da verdicte. Într-o bătălie în care singura regulă e că nu există reguli, având susținerea totală din partea nucleului dur al electoratului lor, cele două tabere nu ezită să apeleze la manipulări grosolane, totul cu scopul de a cuceri și electoratul nehotărât. Iar pentru asta, se pozează fie în salvatori ai patriei, după modelul Călin Georgescu, fie în victime ale intrigilor celuilalt.

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, la Congresul UDMR. FOTO Inquam / Simion Tataru

Adevărul: România e gata pentru un nou spectacol politic, iar actorii, partidele din cele două tabere, se întrec pe ultima sută de metri într-un război total. Care sunt urmările, în ce privește percepția cetățeanului de rând, care încearcă să privească obiectiv lucrurile?

Radu Delicote: De ceva ani buni deja, nu mai există campanie și precampanie. Politicul ocupă, și e normal, o mare parte din agenda populației. Avantajul este că publicul țintă, electoratul, cetățenii, indiferent ce termen utilizăm, sunt mult mai conectați la viața politică și automat încep să crească ușor, dar constant cerințele pe care aceștia le au vis-a-vis de ceea ce fac politicienii. Și nu mă refer doar la nivel central, mă refer și la nivel regional, local și așa mai departe. Dezavantajul este că adâncește falia dintre susținători și opozanți, dintre cei care își aleg o tabără și cei care nu își aleg o tabără. În general, adâncește și mai tare extremismul în discurs.

Și atunci, în condițiile astea, paradoxul este că, deși ești mai conectat la ce se întâmplă, la viața politică, la realitatea politică care te înconjoară, paradoxal devii mai neîncrezător, mai puțin realistic, mai puțin dornic să te implici și chiar de multe ori devii foarte partizan fără voia ta pe niște subiecte la care poate nici măcar n-ai treabă.

„Binele” și „răul” absolut

Fiecare partid politic și politician se prezintă ca un erou, în vreme ce adversarul personifică răul absolut, iar albul și negrul prind parcă mai mult ca oricând la fani, care uită de existența culorii gri. De ce atâta ură față de celălalt cu care erai până mai ieri aliat, iar peste un an, doi-cinci poate veți fi iar în aceeași tabără?

Tot ce înseamnă marketing înseamnă emoție, de fapt. Și atunci comunicarea de tip emoțional este o comunicare mult mai drastică față de comunicarea de tip rațional.

În comunicarea de tip emoțional ai câteva tactici pe care să le poți folosi atunci când nu ai mult timp la dispoziție să-ți faci un brand sau să-ți faci un reper vis-a-vis de ceea ce vrei să comunici. Cum e cazul nostru, pentru că în momentul de față comunicarea emoțională vis-a-vis de evenimentul moțiunii este foarte mare, pentru că nici nu au avut timp la dispoziție din momentul în care au depus moțiunea — o săptămână — să comunice fiecare tabără perspectiva și punctele de vedere. Și atunci, cea mai eficientă tactică este tactica dușmanului.

Identifici un dușman la care tu te raportezi, indiferent cum se numește acesta, cum arată acesta, îl definești în termenii tăi și începi să dai în el, ca tu de fapt să poți să folosești dușmanul ca eveniment de... fie un succes al tău în momentul în care se desfășoară moțiunea, sau eșec al tău la care să te poți raporta în viitor și să te victimizezi. Deci tactica dușmanului comun — și atenție că e comun pentru că fiecare dintre tabere apelează la încrederea populară. Și nu e specific doar liderilor de partid, ci fiecare partid transmite, te fapt, următorul mesaj, de sus în jos, până la votanți: „Uite, noi cu toții suntem în situația asta. Dușmanul nostru ne afectează în marketing, ne afectează pe noi.” Deci fiecare tabără va încerca în momentul de față să fie, într-adevăr, deasupra nivelului mării comparativ cu cealaltă tabără. De asta spun că, paradoxal, ajungem să devenim mai neîncrezători în comunicarea politică și în comunicarea publică noi, consumatorii de știri politice, pentru că de fapt nu mai știi care este realitatea obiectivă, chiar dacă tu, cetățeanul obișnuit, ești consumator de știri politice, sau nu. 

Manipulare pe toate planurile

Se poate vorbi de persuasiune, de manipulare în tot acest discurs cu care fiecare își întărâtă propriul electorat și încearcă să-l radicalizeze?

Bineînțeles că se poate vorbi despre persuasiune, dar poate nu atât persuasiune cât mai ales manipulare. Și surprinzător, manipularea nu trebuie să fie neapărat un lucru rău. Dar atenție că de unde am plecat, de fapt —  cercu-i rotund și se închide la ambele capete. Manipularea sau, hai să-i spunem persuasiunea — deși eu aș rămâne pe manipulare — există și funcționează pentru că agenda politică sau comunicarea politică de tip campanie este constantă deja. Și atunci ai nevoie constant de aceste tactici. Nu mai suntem în vremea guvernelor din anii '90 în care comunicarea publică se închidea ermetic și aveai doar o dată la ceva timp un soi de informare publică cu ce a făcut Guvernul sau ce a făcut Parlamentul și atât.

Acum este mult mai viu și mult mai dinamic. Realitatea este că actorii politici sunt mult mai prezenți în viața noastră, iar în viața noastră, mulțumită social media, de cele mai multe ori îi simțim lângă noi. Și simțim că suntem parte din ringul ăsta de bătaie. Ceea ce este foarte obositor și duce la faptul, la o oboseală cronică vis-a-vis de încrederea pe care poți să ajungi să o ai în comunicarea publică.

În tot acest scenariu al moțiunii, cine reușește să vândă mai bine rolul de „salvator” și cine a rămas blocat în rolul de „vinovat”? Cine sunt „eroii”, cine sunt „dușmanii”?

E foarte greu de dat un răspuns acum. Mie mi se pare în momentul de față că ambele tabere comunică in extenso. Este una dintre marile probleme care vor induce în eroare cetățeanul, în eroare de percepție, pentru că ambele tabere comunică pe rolul de salvator și ambele tabere comunică pe rolul de victimă. Toate în mod egal. Deci n-aș putea să spun cine comunică mai bine, pentru că, deși paradoxal suntem în aceleași segmente de comunicare — de salvator și victimă — inclusiv Călin Georgescu, ca o paranteză, a ieșit cu acest sistem de salvator și victimă.

Și atunci ce ar mai păstra specific fiecare în această bătălie?

Deși fiecare tabără are același segment de salvator și victimă, ironia este că s-au dus pe elemente diferite. Fiecare a găsit alt tip de salvator, fiecare s-a identificat în alt tip de salvator și fiecare a comunicat către alt tip de potențială victimă. Deci cine va comunica mai bine, nu știu. Cu adevărat, aici doar analiza de sentiment vis-a-vis de consumatorii de publicul lor țintă poate să răspundă, poate să ne indice.

De ce atâta violență în limbaj

Tot acest limbaj foarte violent și toată această antagonizare în declarațiile publice pot fi traduse ca un semn de forță strategică sau o dovadă de panică și lipsă de idei în comunicarea cu propriul electorat și cu cel neutru?

Și, și. Și, și, pentru că indiferent dacă trebuie să proiectezi forță — pentru că dacă proiectezi forță și succes, iar succesul se proiectează prin forță de cele mai multe ori — îți atragi, de fapt, în total mai mulți susținători. Este The Bandwagon Effect în comunicare. Teoria The Bandwagon Effect. Noi nu avem o traducere mot-à-mot, ar fi teoria în care oamenilor le place și încearcă mereu să se urce în „caleașca” învingătorului. Adică oamenii vor merge întotdeauna cu cel sau cu cea pe care îi consideră câștigători și îi vor susține mereu. Altfel spus, oamenii rezonează cu persoana pe care ei o consideră câștigător sau câștigătoare.

OK, dar în ce măsură pot prin asta să atingă, să atragă un public nehotărât?

Dacă ești prezent în dezbaterea publică, ești acolo. Ești în agenda cetățeanului. Cetățeanul nu te uită, în esență. Și asta e o mare problemă. Asta este iarăși un paradox, pentru că, deși este un lucru extrem de benefic pentru realitatea publică, pentru agora politică, pentru prezența omului politic în viața cetățeanului, de fapt, ironic este că nu e cu elemente relevante pentru cetățean prezența aceasta.

Radu Delicote. FOTO: Facebook

Nu discutăm politici publice astăzi. Nu discutăm realismul. Nu discutăm succesul în următorii ani. Nu discutăm un plan în următoarele 3-4-5 luni pe zi. Nu discutăm elemente de politică locală care să ajute cetățeanul să-și îmbunătățească viața într-un fel sau altul. Nu. Discutăm doar de masă.

Și atunci, contează și ajută în tot ansamblul ăsta de mesaje, de sunete, dacă vreți — o orchestră dezacordată. Noi trăim în momentul de față într-un concert, o orchestră dezacordată în care fiecare instrument cântă pe altă partitură, iar publicul este nevoit să-și aleagă ce instrument îi place. Atâta tot. Și va conta în momentul în care avem alegeri ce instrument a fost prezent în viața publicului sau nu. Se numește relevanță de comunicare, dacă a fost sau n-a fost acolo.

Campanie electorală non-stop

Politicianul de azi gonește 24 de ore din 24 și 7 zile din 7 după audiență, după electorat, dar cât mai contează că suntem departe, în teorie, de campania electorală?

Nu contează că e sau nu campanie, nu contează nici când va fi, peste câți ani. Contează ca politician că ești acolo, pentru că toată comunicarea este electorală. Iar în ultimii ani nu mai există termene. Sigur că noi am fi tentați să zicem că mai sunt trei ani de zile până la alegeri, da, sunt de acord, dar uite că, mulțumită social media, mulțumită agendei politice gonflate, ajungem de fapt să nu mai realizăm cât de mult timp ar mai fi până la alegeri și ajungem să percepem totul ca și cum alegerile pot să fie chiar dimineața viitoare, ca în întrebările de rutină: „Cu cine ai vota dacă dimineața viitoare ar fi alegeri?". 

În atare situație ne așteaptă un perpetuum mobile războinic, indiferent de rezultatul moțiunii?

Exact. Evident că fiecare tabără lucrează cu scenarii: ce se întâmplă în scenariul A, ce se întâmplă în scenariul B și așa mai departe. Însă indiferent de ceea ce se va întâmpla mâine, războiul continuă și nimeni nu-i terminat, nimeni nu-i învingător definitiv. Nu-i nicio încheiere. Nu așteptăm că, gata, pică moțiunea sau trece moțiunea și gata, dintr-o dată o să liniștească apele. Nu, războiul va continua fără menajamente până când anumite interese îi vor face să se alieze din nou. Până atunci va fi doar război politic, spre bucuria unora.