SURSE Cele trei variante pentru rezolvarea crizei politice
0Președintele Nicușor Dan va discuta luni-dimineață, 13 iulie, cu liderii partidelor noi soluții pentru deblocarea crizei politice. Noile soluții sunt, de fapt, vechi.

Prima variantă: un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu pentru o perioadă de un an, apoi o rotativă cu un guvern de dreapta.
A doua: un guvern politic condus de Alexandru Nazare.
Trei: un guvern tehnocrat condus tot de Nazare, susțin surse politice pentru Adevărul. Șeful statului ar prefera a treia soluție, dar totul depinde de liderul PNL, Ilie Bolojan.
PSD acceptă rotația premierilor, cu o condiție: Sorin Grindeanu să fie desemnat acum prim-ministru, PSD să formeze un guvern minoritar, iar anul viitor să demisioneze și să vină rândul lui Siegfried Mureșan. Însă pe fondul neîncrederii între partide, liberalii vor ca Mureșan să fie prima variantă, iar Grindeanu să mai rămână un an în opoziție.
În urma blocajului dintre PNL și PSD, președintele Nicușor Dan încearcă să găsească o variantă de compromis. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, e soluția preferată de șeful statului, susțin surse politice pentru „Adevărul”.
Nazare e acceptat de PSD, cu condiția ca social-democrații să-și păstreze portofoliile din guvernul Bolojan. De partea cealaltă, liberalii ar urma să rămână și ei cu ministerele actuale, dar să vină cu nume noi la Interne, Finanțe și Educație, în locul miniștrilor Cătălin Predoiu și Mihai Dimian. Practic, Ilie Bolojan și-ar putea impune miniștri fideli în noul cabinet.

În cazul în care Bolojan refuză, președintele Nicușor Dan va propune a treia soluție: un guvern condus de Alexandru Nazare, dar care să fie format din miniștri tehnocrați, susțin sursele citate. Cabinetul ar trebui să reziste până la alegerile parlamentare din decembrie 2028.























































