Codul roșu se extinde în mai multe județe din țară. Restricţii de circulaţie din cauza caniculei
Codul roșu se extinde miercuri, 5 august, în mai multe județe din țară. Meteorologii avertizează că temperaturile vor urca până la 41 de grade în Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o nouă avertizare cod roșu de caniculă, valabilă în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august, ora 10:00, pentru județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, unde sunt prognozate temperaturi extreme și nopți tropicale.
Potrivit meteorologilor, în aceste județe valul de căldură intens va persista, iar temperaturile vor fi comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Maximele vor ajunge la 37-39 de grade în Maramureș, Satu Mare și Sălaj și la 39-41 de grade în Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 25-26 de grade, cele mai ridicate valori urmând să se înregistreze în dealurile Crișanei.
Tot pentru intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august, ora 10:00, ANM a emis și un cod portocaliu pentru Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și sud-vestul și centrul Munteniei. În aceste regiuni, valul de căldură se va extinde și se va intensifica, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 și 38 de grade, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, cu minime de 20-24 de grade.
De asemenea, este în vigoare un cod galben pentru Dobrogea, nordul și estul Munteniei și estul Transilvaniei. În aceste zone, temperaturile maxime vor varia între 30-31 de grade pe litoral și 36-37 de grade în Muntenia, iar pe arii extinse va fi caniculă. ITU va atinge pragul critic de 80 de unități, iar pe alocuri noaptea va fi tropicală, cu minime de 20-24 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate pe litoral.

Cod roșu de caniculă marți în vestul țării
Amintim că un cod roșu de caniculă este deja în vigoare în județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, în intervalul 4 august, ora 10:00 - 5 august, ora 10:00. Meteorologii avertizează că valul de căldură se va menține la intensitate extremă, iar temperaturile vor fi comparabile cu recordurile absolute ale lunii august.
Maximele vor ajunge la 38-39 de grade în județul Satu Mare și la 39-41 de grade în Bihor, Arad și Timiș. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 24-26 de grade, cele mai ridicate valori fiind estimate în zona deluroasă a Crișanei.
Producătorii de cereale din Europa pierd miliarde din cauza secetei. Cum se descurcă RomâniaDe asemenea, ANM a emis și un cod portocaliu de caniculă pentru Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei, unde temperaturile maxime vor urca până la 39 de grade, iar nopțile vor rămâne tropicale. Totodată, un cod galben este în vigoare pentru Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și Olteniei, precum și pentru estul și sud-estul Transilvaniei, unde sunt prognozate temperaturi de 31-38 de grade, caniculă pe arii extinse și un disconfort termic ridicat.

Restricții de circulație în județele afectate de caniculă
Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată marți, 4 august, în intervalul 12:00-20:00, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș. Măsura a fost instituită de autorități ca urmare a avertizării meteorologice Cod Roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), restricțiile au fost impuse pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă și pentru prevenirea apariției unor deformații majore ireversibile ale carosabilului, care pot afecta stabilitatea straturilor rutiere în condiții de temperaturi extreme și trafic greu.
Interdicția este aplicată în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și vizează vehiculele de mare tonaj care circulă pe rețeaua rutieră din județele aflate sub avertizare de caniculă.
Ce transporturi sunt exceptate
Totuși, măsura nu se aplică transporturilor considerate esențiale. Sunt exceptate, printre altele, transporturile de persoane, de animale vii și produse perisabile, carburanți, apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare, produse alimentare, medicamente și echipamente de prim ajutor, precum și transporturile poștale, funerare, cele destinate intervențiilor în situații de urgență sau distribuției de apă și alimente în zone calamitate.
De asemenea, pot circula vehiculele utilizate pentru salubrizare, transporturile din cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR), transporturile de produse provenite din exploatații agricole, cele militare implicate în exerciții multinaționale, precum și utilajele CNAIR și ale firmelor care execută lucrări de construcție, modernizare și întreținere a infrastructurii rutiere.






















































