Stroe, după ce PSD i-a cerut ministrului Energiei să vină cu măsuri pentru preţul la carburanţi: „Ministrul de Finanţe să spună dacă sunt bani la buget”

0
0
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a venit cu replica, după ce PSD i-a cerut ministrului Energiei (PNL) să propună urgent măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi. Liberalul a transmis că ministrul de Finanţe (PSD) ar trebui să spună de fapt dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a preţului.

„Plafonarea preţului, în acest moment, echivalează cu o măsură suportată de la bugetul de stat luată, bineînţeles, ca oamenii să plătească mai puţin. O soluţie similară, aplicată carburanţilor, după modelul din zona gazului, ar putea să fie pe masa discuţiilor Guvernului, dar doar dacă bugetul de stat ar putea să mai suporte încă o asemenea măsură", a afirmat Stroe, marţi, la Radio România Actualităţi, potrivit News.ro.

În cazul unei plafonări, Stroe a precizat că efortul statului ar fi „peste măsură”. „Furnizarea de gaz către populaţie şi vânzarea de carburant, în aceste staţii de distribuţie, sunt cu un rulaj financiar imens, de asta efortul statului ar fi unul peste măsură. Nu ministrul Energiei trebuie să ofere explicaţii în legătură cu lucrul acesta. Este cel puţin subiectiv să-i ceri ministrului Energiei să facă acest calcul. Ministrul de Finanţe trebuie să spună dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a preţului carburanţilor sau dacă nu sunt. Aşa că declaraţiile politice nu pot ţine loc banilor necesari pentru compensarea preţului la carburanţi”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PNL.

Potrivit acestuia, reducerea TVA la carburanţi poate fi eficientă pe o piaţă stabilă şi a precizat că o astfel de măsură ar putea să ofere în mod iluzoriu un preţ mai mic. 

„Acum, doi la mână, TVA, reducerea TVA-ului la carburanţi poate să fie eficientă, doar dacă o faci pe o piaţă stabilă, nu pe o piaţă volatilă. S-ar putea ca această reducere de TVA să îţi ofere în mod iluzoriu un preţ mai mic, sau poate pentru o săptămână sau două, iar peste două săptămâni să te trezeşti, din nou, cu creşteri de preţuri care, practic, să acopere câştigul pe care l-ai avea oricum la reducerea TVA-ului. În UE, ca să poţi micşora TVA-ul din zona aceasta, ai nevoie de un acord al lor, cota minimă este la 5% - în zona carburanţilor, evident, o să fie o reducere mai mică din preţul final, dar, evident, tot Ministerul de Finanţe, pentru că el încasează acest TVA, trebuie să se asigure că o reducere a TVA nu o să fie acoperită, eventual, de alte creşteri de preţ, aşa cum s-a întâmplat în Germania, practicate de aceste companii petroliere. Preţul acesta la pompă să-l avem scăzut, efectiv, cu scăderea TVA şi în realitate", a explicat liberalul. 

Partidul Social-Democrat i-a cerut ministrului Energiei, Virgil Popescu, marţi, să prezinte „urgent” în coaliţie o serie de măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite