Locul din România care a cucerit presa internațională. Turiștii străini, fascinați de microclimat: „Aș putea locui aici” | adevarul.ro

Locul din România care a cucerit presa internațională. Turiștii străini, fascinați de microclimat: „Aș putea locui aici”

Publicat:
0
1 live

Prin combinația dintre patrimoniul industrial spectaculos, oferta de agrement și, mai ales temperatura scăzută din subteran, Salina Turda își consolidează statutul de atracție turistică de interes internațional. În timpul verii devine o adevărată oază de răcoare.

Salina Turda, un obiectiv turistic spectaculos FOTO Cătălin Udroi
Salina Turda, un obiectiv turistic spectaculos FOTO Cătălin Udroi

Pe fondul temperaturilor extreme care afectează România și numeroase regiuni ale lumii, Salina Turda, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din județul Cluj, a atras atenția presei internaționale, relatează Știrile ProTv.

Recent, mai mulți jurnaliști străini au vizitat salina pentru realizarea unui reportaj foto, publicat ulterior de principala agenție de presă din China și preluat de numeroase publicații din străinătate

Articolul evidențiază popularitatea tot mai mare a Salinei Turda în rândul celor care caută să evadeze din calea caniculei. În subteran, temperatura se menține constant între 10 și 12 grade Celsius pe tot parcursul anului, transformând locul într-un adevărat refugiu în zilele toride.

Salina atrage ca un magnet turiștii străini. FOTO Adevărul
Salina atrage ca un magnet turiștii străini. FOTO Adevărul

Mulți dintre vizitatori spun că răcoarea este principalul motiv pentru care aleg să coboare în mină.

„Minunat! Aș putea locui aici la temperatura asta”, a declarat un turist impresionat de condițiile din salină.

O altă vizitatoare a povestit că experiența a fost cu atât mai plăcută cu cât sistemul de climatizare al mașinii sale nu mai funcționa: „Este o adevărată ușurare să fim aici”.

Reprezentanții Salinei Turda spun că peste 70% dintre vizitatorii din ultimii ani au fost turiști străini, atrași atât de activitățile disponibile în interior, cât și de microclimatul specific.

„Sunt turiști de pe tot globul care ne vizitează și sperăm că vor fi tot mai mulți. Vin atât pentru activități, cât și pentru microclimat”, a declarat Patricia Pop, reprezentant al obiectivului.

Dezvoltarea salinei continuă și la nivel investițional. Autoritățile locale au anunțat un proiect de extindere în valoare de 25 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Planul include redeschiderea Minei Iosif, amenajarea unui tunel de legătură cu Mina Terezia, instalarea unor ascensoare panoramice și modernizarea bazei de tratament.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite