Șeful NATO a fost primit, la Palatul Victoria, de premierul Ciucă. Discuții în marja ministerialei NATO

0
Publicat:

Premierul României l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Cei doi vor purta discuții în marja Reuniunii miniștrilor Afacerilor Externe din țările membre ale NATO.

Secretarul general al NATO a fost însoțit la sediul Guvernului de către secretarul adjunct al Alianței, Mircea Geoană. De asemenea, alături de premierul Nicolae Ciucă s-a aflat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.

Președintele Klaus Iohannis îl primește și pe secretarul general al NATO,Jens Stoltenberg, la Palatul Cotroceni, luni, 28 noiembrie, începând cu ora 16.15, urmând ca cei doi lideri să susțină declarații de presă.  

Ulterior, secretarul general al NATO va avea o întrevedere și cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, potrivit Agerpres.

Șeful NATO este prezent în România, în perioada 28-30 noiembrie, pentru a prezida reuniunea miniștrilor Afacerilor de Extenne aliați, eveniment care va avea loc la Palatul Parlamentului marți și miercuri.

Întrevederea premierului Ciucă cu secretarul general al NATO FOTO:GOV.RO
Întrevederea premierului Ciucă cu secretarul general al NATO FOTO:GOV.RO

Aurescu, întrevederi cu Stoltenberg și liderul diplomației SUA

Ministrul Afacerilor Externe a anunțat că la București, în marja reuniunii miniștrilor de Externe ai statelor NATO, va avea o întrevedere cu liderul diplomației americane, fiind prima vizită de acest fel, după 17 ani.

„Vom avea două vizite bilaterale foarte importante, vizita secretarului general al NATO, care va veni în România ceva mai devreme, înainte de ministerială și vom avea contacte cu domnia sa. De asemenea, vom avea la București o vizită bilaterală a secretarului de stat american Antony Blinken, omologul meu. Cu această ocazie marcând și cei 25 de ani de la Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, este o vizită bilaterală importantă pentru că este prima vizită bilaterală a unui secretar de stat american după anul 2005. Domnul secretar Blinken va participa și la ministeriala NATO”, a declarat Bogdan Aurescu la Adevărul Live

De asemenea, ministrul Aurescu a precizat că în marja ministerialei de la București va exista și o întâlnire G7 la care va participa și acesta, în calitate de gazdă a ministerialei NATO.

„Tot în marja ministeriale va exista și o întâlnire G7 la care, de asemenea, am fost invitat să particip în calitate de gazdă a ministerialei NATO și la care vor participa miniștri de externe aliați care sunt în același timp în G7, la care se va alătura și ministrul de Externe al Japoniei prin videoconferință. Tot în marja ministerialei vor fi foarte multe întâlniri bilaterale, întâlniri bilaterale cu omologi de-ai mei pe care i-am contactat deja în acest sens, suntem deja în pregătirea acestor întâlniri. Va fi un program foarte dens”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite